Criză ai cărei exponenţi principali sunt preşedintele partidului, dl. Liviu Dragnea, şi premierul Mihai Tudose. Criză ce a adus România în situaţia inedită ca în interiorul uneia şi aceleiaşi formaţiuni politice să se concentreze deopotrivă şi puterea, şi opoziţia.

Nimeni nu poate anticipa cu exactitate, la această oră, la ce concluzie se va ajunge şi care va fi soluţia adoptată de CEX. Se va merge până acolo încât aripa dură şi complet supusă vrerii şi ambiţiilor d-lui Liviu Dragnea va obţine demisia premierului, se va dovedi totuşi că acesta a izbutit  să devină cel puţin atât de puternic încât să îi determine pe Liviu Dragnea şi oamenii lui să îi accepte solicitările referitoare la restructurarea echipei guvernamentale, aceasta însemnând inclusiv posibilitatea înlocuirii din funcţie a acelor miniştri socotiţi  neperformanţi de dl. Tudose ori cu care chiar el a afirmat că nu mai poate să lucreze - locul fruntaş ocupându-l d-na Carmen Dan -, sau vor câştiga bătălia acei pesedişti - nu oricare şi parcă şi din ce în ce mai mulţi - ce îi solicită d-lui Dragnea ca partidul să revină la formula conducerii colective?

Prima soluţie înseamnă că PSD ajunge la mâna preşedintelui Iohannis care nu ştim dacă îi va mai încredinţa lui şi tovarăşului său de coaliţie, ALDE, guvernarea. Un fapt ce ar putea genera premisele dizolvării Parlamentului şi organizării de alegeri anticipate pe care e foarte posibil să le câştige tot PSD.

Celelalte două soluţii nu reprezintă decât încă o amânare fiindcă e greu de crezut că dl. Dragnea va accepta pe termen lung să îşi diminueze puterea şi influenţa în interiorul partidului.

Omului acestuia îi e complet străină noţiunea de democraţie, habar nu are de esenţa jocului democratic, înţelege conceptul de partid politic ca o largă concentrare de persoane ce acceptă fără să crâcnească deciziile Liderului. Dragnea a luptat prin ani, din feluritele poziţii deţinute în ierarhia PSD, să îşi consolideze puterea. Şi-a construit migălos o veritabilă şi destul de sigură reţea de inşi ce îi sunt devotaţi trup şi suflet, recrutaţi, în marea ei majoritate, dintre oameni de slabă calitate şi politică, şi intelectuală, şi umană, încât îi este imposibil să accepte cea mai mică diminuare a puterii sale. Dragnea înţelege foarte bine că un astfel de accept este de natură să prilejuiască  începutul accelerării procesului la capătul căruia îşi va pierde funcţia de preşedinte al partidului. Ceea ce înseamnă că va pierde totul.

La ora la care scriu eu aceste rânduri, avem o singură certitudine. Şi anume că România traversează de la începutul anului 2017, de când coaliţia PSD-ALDE a preluat guvernarea, o perioadă în multe privinţa comparabilă celei dintre anii 1997-2000. Atunci când guvernarea a fost asumată de CDR şi de Partidul Democrat. În respectiva perioadă ţara a fost zguduită nu doar de mineriade, ci şi de repetate crize politice la capătul cărora au fost înlăturate guvernele conduse de Victor Ciorbea şi Radu Vasile. La originea lor se aflau continuele tensiuni din interiorul coaliţiei, fragilitatea construcţiei politice numită Convenţia Democratică, neostoita dorinţă de putere a democraţilor conduşi de Petre Roman şi manipulaţi din umbră de Traian Băsescu.

Fireşte, astăzi, ALDE nu îşi uită nici un moment interesele, ştie să profite de continuele sale creşteri în sondaje. Însă nu s-ar putea spune că cererile sale, unele vizând chiar sporirea influenţei în procesul de guvernare, s-ar afla la originea crizelor politice succesive prin care a trecut România din ianuarie 2017.

Văzându-şi refuzat accesul la funcţia de prim-ministru, preşedintele PSD, dl. Liviu Dragnea, a căutat şi a reuşit să impună în această funcţie inşi pe care îi socotea a fi marionetele lui perfecte. Numai că atât dl. Grindeanu, cât şi dl. Tudose au suferit pe parcurs metamorfoze, şi-au încălcat jurămintele de totală sumisiune, au simţit gustul puterii, au dorit să îşi afirme independenţa şi să îşi poată exercita în voie, inclusiv la nivelul recrutării personalului, prerogativele de prim-ministru. Lucrul deloc pe placul d-lui Dragnea.

Se poate anticipa, aşadar, faptul că şi dacă dl. Dragnea va câştiga din nou partida provocând plecarea de la Palatul Victoria a d-lui Tudose, că şi în cazul în care mandatul de prim-ministru va fi încredinţat tot unui reprezentant al PSD, o nouă criză este încă de pe acum perfect previzibilă.