Protestatar #FărăPenali, fost lider al USR Cluj, condamnat penal pentru două crime în Germania!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Îmi place crezul revistei Skeptic, „exist, deci gândesc”, prin urmare, atunci când un condamnat penal pentru două crime în Germania, chiar şi fost preşedinte al USR Turda, vrea să mă salute, îl ocolesc.

S-a întâmplat în Aeroportul Internaţional Avram Iancu Cluj, joi, 5 iulie, când domnul Daniel Doboş, fost lider al USR, dorea să mă „salute”, bănuiesc. 

Domnul cu pricina o jignea pe colega mea, deputatul Cristina Burciu. Acest condamnat la închisoare pentru două crime aştepta şi explicaţii de la deputatul Steluţa Cătăniciu... Câtă ipocrizie haştag rezist!

Imagine indisponibilă

Cine este domnul Daniel Doboş? 

Jurnalistul Gelu Florea de la Turda News explică pe larg situaţia juridică a domnului Daniel Doboş:

„Practic, prin decizia Curţii de Juri a Tribunalului Regensburg din 13.01.1995, pronunţată în Dosarul nr. Ks 203 Js 43848/92, a, b, definitivă la data de 01.02.1996, numitul DOBOŞ NICOLAE-DANIEL a fost condamnat la pedeapsa detenţiunii pe viaţă pentru săvârşirea a două infracţiuni de omor prev. de art. 211 alin. 1 din Codul penal german.

Cu privire la situaţia executării pedepsei, din documentele comunicate de autorităţile germane a rezultat că numitul DOBOŞ NICOLAE-DANIEL a fost arestat preventiv 1213 zile, începutul executării pedepsei fiind la 02.02.1996, 15 ani din pedeapsă fiind ispăşiţi la 07.10.2007.

În fapt, la data de 08.09.1992, împreună cu o altă persoană, prin cruzime (aşa menţionează instanţa!), l-a omorât pe numitul... cu o puşcă cu alice.

La data de 02.10.1992, numitul DOBOŞ NICOLAE-DANIEL, cu premeditare (aşa menţionează instanţa!), l-a omorât prin împuşcare pe numitul... .

Prin decizia administrativă a Municipalităţii din Regensburg pronunţată la data de 29.05.2000 în dosarul nr. 331/04/122/Ml/Re s-a dispus expulzarea imediată a numitului DOBOŞ NICOLAE-DANIEL după eliberarea din închisoare.

Asta ar fi povestea, pe scurt...”

Înţeleg că pentru o parte a opoziţiei, în speţa noastră USR, analiza raţională este înlocuită de retorica urii care spulberă speranţele unei minime argumentări. Înţeleg, în calitate de deputat, să respect toţi cetăţenii, protestatari sau nu, condamnaţi la închisoare pentru crimă sau nu, penali sau nu, şi să le stau la dispoziţie pentru orice răspuns, însă nu pot şi nu vreau să răspund ipocriziei USR:

1. Cum explică organizatorii #FărăPenali, aportul la campanie al unui fost condamnat la închisoare pentru două crime în Germania?

2. Cum explică liderii USR alegerea domnului Daniel Doboş în funcţia de preşedinte al USR Turda?

3. Cum explică conducerea USR şi susţinătorii campaniei #FărăPenali, faptul că Daniel Doboş a fost candidat al USR pentru Senatul României la alegerile parlamentare din decembrie 2016, iar astăzi strânge semnături pentru campania #FărăPenali?

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite