Prostie şi naivitate. Sau niciuna dintre ele

Klaus Iohannis, preşedintele României

La început am zis că e o combinaţie nefericită între prostia unor consilieri şi naivitatea preşedintelui Iohannis. Sau invers. Şi atunci mi-am spus: fie! Oricât de idioate sunt întrebările, merită oricum să participăm la referendumul pentru Justiţie, pentru că alternativa – invalidarea acestuia din lipsă de cvorum – chiar ar fi fost un coşmar. După mai bine de un an, teoria unui mariaj benign între prostie şi naivitate pare însă să piardă teren.

Steluţa Cătăniciu şi alţi câţiva traseişti din cel mai recent partid al lui Dan Voiculescu au depus o iniţiativă legislativă prin care vor să implementeze referendumul pe Justiţie de anul trecut. Mai exact, un proiect de lege pentru modificarea Codului administrativ, în sensul că Guvernul nu poate adopta ordonanţe de urgenţă „în domeniul domeniul infracţiunilor şi pedepselor, precum şi în domeniul organizării judiciare”.

Poate aţi uitat: Steluţa Cătăniciu a fost primadonă şi vicepreşedintă în Comisia Iordache, acel organism parlamentar ale cărui lucrări şi orori au determinat în mod direct exact organizarea referendumului. Cum am serioase dubii că doamna Cătăniciu şi-a schimbat fundamental opţiunile politico-juridice în ultimul an de zile, rămâne un singur motiv pentru care domnia sa şi-a depus semnătura pe respectivul proiect de lege: pentru că poate. Pentru că îşi permite – şi ea, dar mai ales cei care se află în spatele său. Pentru că pericolul adevărat nu doar că a trecut, dar se pare că nici nu a existat vreodată.

Dacă aş fi în locul preşedintelui Iohannis şi dacă domnia sa chiar ar fi cel care se pretinde public, aş privi această iniţiativă legislativă ca pe o insuportabilă insultă: nu e nimic mai umilitor decât atunci când adversarul îţi ia arma din mână şi o foloseşte, în bătaie de joc, împotriva ta. Pentru asta însă, o condiţie necesară e să ai simţul ridicolului. Sper că preşedintele îl are, deşi nu pare... 

Căci acesta este un déjà vu, preşedintele Iohannis a mai tot încasat insulte de genul acesta, fără să clipească măcar. Chiar anul trecut, la nici două luni de la referendum, însăşi Viorica Dăncilă spunea că nu are cum să repare prin ordonanţă de urgenţă tâmpeniile dictate de Dragnea în legislaţia Justiţiei, pentru că o opreşte rezultatul referendumului convocat de preşedinte.

Insulte însă îi vin şi de la ai săi. Ministrul (liberal, desigur) al Justiţiei, Cătălin Predoiu, nu poate face nimic cu desfiinţarea Secţiei Speciale, aşa cum promitea Iohannis când alerga în cursa pentru Cotroceni, tot pentru că-l opreşte rezultatul referendumului. Iar Dosarul 10 august – un alt pariu câştigat de Iohannis doar în campania electorală – a fost splendid scufundat în hazna de echipa imaculată numită de preşedinte, la propunerea domnului Predoiu, în poziţii cheie ale Ministerului Public: Gabriela Scutea şi Giorgiana Hossu.

La un an şi mai bine de la referendumul în care am pus cam ultimele speranţe ce ne mai rămăseseră după urgia Liviu Dragnea&Co, tragem linie şi adunăm. Şi adunăm ce? Că nu prea mai e nimic de adunat. În afară de debarcarea Guvernului Dăncilă şi instalarea Guvernului Orban (care e câştigul net al liberalilor) şi de victoria la prezidenţiale a preşedintelui Iohannis (care e cîştigul net al lui), care e câştigul net al nostru, al celorlalţi? Mai nimic...

Ca şi cum această concluzie deprimantă n-ar fi fost de ajuns, vine preşedintele Iohannis şi, de la Bruxelles, învârte cuţitul în rană cu o declaraţie de un triumfalism care demonstrează că stupiditatea întrebărilor de la referendum nu s-a datorat nici prostiei, nici naivităţii: „Pentru România, statul de drept nu e o problemă. În România, tema statului de drept a fost rezolvată pozitiv prin referendumul de anul trecut şi prin schimbările politice care au fost făcute”. Adică fix prin ce-au câştigat, net, el şi liberalii lui... Frumos, nu?

Desigur, este puţin cam incorect din partea mea să mă agăţ ca scaiul de referendumul de anul trecut şi să-i evidenţiez defectele chiar în zilele în care preşedintele Iohannis tocmai s-a întors de la Bruxelles cu un pachet finanicar de toată frumuseţea: 80 de miliarde de euro pentru renaşterea şi revigorarea României.

Dar staţi un pic: nu avem cumva şi aici un déjà vu? Nu cumva, în ianuarie 2017, cu alte cuvinte şi cu instrumente mult mai rudimentare, Liviu Dragnea făcea exact ceea ce face azi Klaus Iohannis? Adică ne zicea în felul următor: „Na-vă banii, lăsaţi-mi mie Justiţia”.

E o ipoteză pe care va trebui, de acum înainte, s-o avem în vedere. Ne obligă faptele şi, mai ales, rezultatele preşedintelui.