Prostia care doare o ţară

Ioana Petrescu la Finanţe - prinţesa balului Ponta 3. Se poate constata şi din modul în care presa a ales titlurile la anunţarea noii garnituri guvernamentale.

Numirea Ioanei Petrescu m-a surprins din cel puţin două motive.

Primul motiv e determinat chiar de declaraţia veselă a lui Victor Ponta, care şi-a amintit pe un ton dansant că tânara lui consilieră l-a amuţit pe domnul Ialomiţianu, lăsându-l fără replică. Nu ştiu cum îşi reconstituie dl Ponta amintirile. Fiind mai mulţi de faţă, avem amintiri diferite. De amuţit nu a amuţit doar dl Ialomiţianu, ci toţi cei care eram la acea întâlnire cu echipa Ponta.

Ce pare să nu ştie dl Ponta e că poţi să îţi reduci asistenţa la tăcere şi cu prostii spuse pe un ton doct, cu un timbru isteric.

Tânara consilieră a avut, într-adevăr, o replică ce ne-a lăsat pe cei prezenţi “mască”. Dl Ialomiţianu punea problema fiscalităţii în România, cu efecte negative asupra mediului de afaceri. Şi, în acel moment, din colţul mesei, consiliera Petrescu a amendat cele spuse, considerând aspru că fiscalitatea e bună, că impozitele pe forţa de muncă nu sunt mari şi că se exagerează cu problemele mediului de afaceri. Tăcere pentru câteva secunde – şi aici are dreptate şeful ei. Întrebată ulterior de Cătălin Predoiu dacă şi-a exersat opiniile şi în calitate de privat, nu doar de angajat la stat, dacă s-a confruntat în mod real cu politica de impozite şi taxe pe care mediul de afaceri o resimte, Ioana Petrescu s-a mulţumit să privească ofuscată în tavan. A preluat comanda dl Ponta, care - simţind tonul de arţag al propriei consiliere - a domolit-o, spunându-i că înţelege tumultul vârstei, dar că nu e cazul să continue dialogul cu acel ton. Scăpase din vedere, pe lângă ton, viziunea noului ministru de Finanţe.

Ce vrea dl Ponta să îşi amintească e treaba lui, dar cu siguranţă nu ar fi stârnit aceste amintiri dacă nu se lăuda public că Ioana Petrescu a amuţit asistenţa. Da, a amuţit-o, prin enormităţile spuse şi tonul nepotrivit pentru un om tânăr - orice ar avea trecut în CV - şi pentru un funcţionar al statului. Aroganţa părea, până acum, caracteristica dinozaurilor din politică.

Pe de altă parte, cred că Ioana Petrescu poate fi privită cu îngăduinţă.

Merită să ne certăm pe mai departe cu cei care, în fapt, fac şi desfac: dl Voinea şi dl Gherghina, acest Tutankamon al bugetului Romaniei, care vor avea grijă să nu ne suprindă plăcut!

Cel de-al doilea motiv, pe care îl iau mult mai mult în serios, e coruperea, în continuare, a ideii de tineri în politică, implicaţi în actul decizional. Oricâtă îngăduinţă ai avea, a pune un tânăr fără experienţa profesională, pe care o presupune un minister cum este cel al Finanţelor, înseamnă să te distrezi inconştient, experimentând cu o ţară comatoasă economic. Una e teoria de la şcoală, alta e practica! Nu degeaba zicerea: practica ne omoară. Şi, când pe noi ne tot omoară legi şi decizii modificate intempestiv, încă un element în plus e de-a dreptul cruzime.

Conceptul „tineri în politică” şi-a atins limitele dupa 2004, odată cu votul uninominal. Apoi, cu tot felul de numiri în funcţii importante ale unor tineri care de abia depăşeau 30 de ani - vârsta este de-a dreptul „fragedă”, cand vine vorba de o funcţie înaltă în stat. Aceşti tineri nu au timpul biologic să înveţe elementarele aspecte ale unei corecte guvernării, ca să se poată opune unor incorecte ordine de partid.

  Nu e doar vina lor, ci în primul rând a celor care îşi permit să se joace cu „imaginea”, care au ca obiectiv doar să şocheze imagologic.

S-a dovedit, în ultimii 10 ani, că oamenii tineri sunt la fel de periculoşi ca dinozaurii politicii. Cu o uşurinţă şi flexibilitate uimitoare, aceştia devin nişte instrumente pentru cei mai versaţi în politică. Sunt nişte faţete ideale, care - din loialitate faţă de cei care pasămite le-au dat o şansă - pun în aplicare mult mai acerb şi mai neînduplecat ordinele.

Priviţi cu atenţie lista tinerilor care s-au vânturat prin funcţii – unii au dispărut complet din spaţiul public - şi veţi constata că nu au făcut altceva decât să îşi mulţumească stăpânul.

Loialitatea faţă de cel care numeşte e totală şi eclipseaza orice etică politică sau orice obligaţie faţă de cetăţeanul care plăteşte taxe şi impozite. Din nefericire, speranţa că tinerii ar putea să schimbe modul de a face politică s-a dus. Pentru că aceste numiri sunt atât de neserioase şi pentru că aceşti tineri sunt atât de nepregătiţi să refuze aşa “onoare”. Tinereţea a fost coruptă de şmechereala vârstnicilor din politică.