Statutul parlamentarilor: reţinerea în flagrant a aleşilor poate fi revocată provizoriu de Birourile Permanente

Statutul parlamentarilor: reţinerea în flagrant a aleşilor poate fi revocată provizoriu de Birourile Permanente

Parlamentul României Foto Adevărul

Proiectul de modificare a Statutului senatorilor şi deputaţilor menţine aceleaşi prevederi în cazul reţinerii parlamentarilor în urma unui flagrant, respectiv conducerea Camerei Deputaţilor sau a Senatului poate decide eliberarea provizorie a acestuia, până la decizia plenului convocat de urgenţă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Proiectul de modificare a Statutului senatorilor şi deputaţilor, obţinut de MEDIAFAX, menţine aceleaşi prevederi în cazul reţinerii parlamentarilor în urma unui flagrant, în situaţia în care Camera Deputaţilor sau Senatul nu se află în sesiune.

"Dacă Parlamentul nu este în sesiune, Camera Deputaţilor sau Senatul se convoacă de urgenţă de către preşedintele acesteia. Biroul Permanent al Camerei respective este competent a lua de urgenţă măsura provizorie a revocării reţinerii, pe care o va supune plenului de îndată la întrunirea Camerei", se prevede la articolul 23, alineatul doi.

De asemenea, este menţinută procedura iniţială prin care Camera Deputaţilor sau Senatul decide încuviinţarea reţinerii unui parlamentar prins în flagrant, ulterior aplicării măsurii. Astfel, plenul Senatului sau al Camerei Deputaţilor poate revoca măsura reţinerii în urma flagrantului, cu votul secret al majorităţii membrilor prezenţi. În acest caz este modificată majoritatea necesară pentru revocarea măsurii de reţinere de la majoritatea parlamentarilor aflaţi în exerciţiul mandatului la majoritatea parlamentarilor prezenţi la şedinţă.

În plus, este introdusă o nouă prevedere care vizează sesizarea CSM în situaţia în care se decide că nu există temeri pentru reţinerea parlamentarului. "Hotărârea prin care Camera constată că nu există temei pentru reţinere va fi comunicată de îndată şi Consiliului Superior al Magistraturii pentru a se lua măsurile care se impun", se arată în alineatul 1 al articolului 23.

O altă modificare vizează solicitările de reţinere, arestare sau percheziţie a parlamentarilor, situaţie în care actualul Statut prevede că "cererea de reţinere, arestare sau percheziţie a deputatului ori a senatorului se adresează preşedintelui Camerei din care face parte de către ministrul Justiţiei".
În proiectul de modificare a Statutului se menţionează că "cererea de reţinere, arestare sau percheziţie a deputatului ori a senatorului se adresează preşedintelui Camerei din care face parte de către ministrul Justiţiei".

"Cererea trebuie să conţină temeiul legal şi motivele concrete în cazul respectiv, care justifică măsura solicitată, precum şi probele pe care se întemeiază", se arată în propunerea de modificare a articolului care priveşte procedura în caz de reţinere, arestare sau percheziţie.

Totodată, în situaţia începererii urmăririi penale pentru parlamentarii care au avut şi calitatea de miniştri se menţine aceeaşi procedură parlamentară, fiind redusă condiţia de majoritate pentru aprobarea solicitării de la votul favorabil al majorităţii parlamentarilor la votul majorităţii parlamentarilor prezenţi la şedinţă.

La momentul dezbaterii în plenul Senatului sau a Camerei Deputaţilor asupra solicitării de începere a urmăririi penale a unui ministru parlamentar este introdusă menţinea că ministrul Justiţiei trebuie să-şi prezinte punctul de vedere.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările