Proiect de lege al UNPR: Asociaţiile de proprietari vor putea angaja zilieri

Proiect de lege al UNPR: Asociaţiile de proprietari vor putea angaja zilieri

Valerian Vreme, unul dintre iniţiatorii proiectului de lege. FOTO Mediafax

Un proiect de lege depus la Senat şi semnat de 11 parlamentari UNPR prevede posibilitatea ca asociaţiile de proprietari să poată angaja zilieri, iniţiatorii considerând că acest domeniu se confruntă cu proceduri birocratice şi costuri cu forţa de muncă, reflectate în tarifele de administrare impuse membrilor asociaţiei, arată News.ro.

Ştiri pe aceeaşi temă

Proiectul prevede modificarea Legii 52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional, desfăşurate de zilieri, şi include structurile asociative în rândul domeniilor prevăzute în clasificarea activităţilor din economie pentru care se poate presta muncă necalificată, cu caracter ocazional de curăţenie şi întreţinere, dacă beneficiarul este o asociaţie de proprietari, potrivit News.ro 

Iniţiatorii precizează că modificarea legislativă se impune cu pregnanţă în cazul asociaţiilor de proprietari, domeniu care se confruntă cu proceduri birocratice şi costuri cu forţa de muncă, reflectate în tarifele de administrare impuse membrilor asociaţiei. 

„Având în vedere caracterul de utilitate publică a activităţilor asociaţiei de proprietari, este necesară includerea acestora în procedura simplificată de înregistrare şi fiscalizare a prestaţiilor de muncă contractate de acestea. Actualul cadru legislativ generează costuri suplimentare asociaţiilor de proprietari, costuri care se traduc în fonduri mai mici alocate pentru întreţinere şi reabilitarea spaţiilor comune”, se mai arată în expunerea de motive. 

Parlamentarii mai afirmă că includerea structurilor asociative în categoria celor în a căror activitate este permisă utilizarea zilierilor este esenţială, având în vedere specificul atribuţiilor acestora.  Proiectul de lege a fost înregistrat la Biroul Permanent al Senatului, primă Cameră sesizată în acest caz, forul decizional fiind Camera Deputaţilor. 

Iniţiatorii proiectului sunt  deputaţii UNPR Adam Luminiţa-Pachel,  Blănariu Valentin, Bogdănici Camelia-Margareta, Mazilu Constantin, Nistor Marioara, Popescu Dumitru-Iulian, Răducanu Ion, Vreme Valerian. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările