Profilul prezidenţial (1)

Lansarea, susţinerea şi alegerea unui Preşedinte al României va domina viaţa politică intens în lunile care urmează. În final, un cetăţean român va ocupa cea mai înaltă funcţie în stat, devenind o instituţie. Această particularitate scoate la lumină un pachet de probleme ce ţin de rol, funcţie, relaţionare, iniţiativă, reprezentare, ş.a.

O întrepătrundere de mare complexitate între atributele instituţionale şi cele personale. Într-o dinamică la rândul ei complexă, uneori contradictorie prin îmbinarea unor surse externe şi a unor tendinţe personale. Rezultă inevitabil o varietate de ipostaze, între care nu puţine pot avea un impact hotărâtor asupra vieţii publice.

Experienţa ultimelor decenii, precum şi profilurile etalate de cei trei Preşedinţi ai României scot la iveală o gamă de cerinţe, aşteptări, care condiţionează buna derulare a mandatului. Comasarea lor poate amplifica influenţa în exercitarea rolului, absenţa lor induce deformări şi derapaje din cele mai costisitoare pentru funcţionarea ansamblului instituţional.

Deci:

1. Imagine publică nepătată de aspecte (morale, penale) sau stări de lucruri la nivel instituţional în plan intern sau extern. Un paradox al tranziţiei vine din faptul că diversificarea şi dinamica vieţii politice şi publice au fost marcate de o extindere epidemică a compromiterii la vârf, plasând în banal criterii morale sau juridice. O toleranţă colectivă, atât la nivel  public şi de la un punct critic, în cadrul instituţional a generat  un spaţiu de operare permisiv, ambiguu, marcat de surprize şi dezvăluiri scandaloase.

Pe de altă parte, competiţia politică într-un sistem pluralist s-a transformat într-o confruntare interpersonală centrată pe invalidare, defăimare, excludere reciprocă. O competiţie dramatică menită să stimuleze performanţa  a devenit sursa de blocaj, descalificare, de pe agenda reală.

Practic, nimic nu a fost ocolit, într-o dominaţie emergentă, prin acest proces de contaminare distructivă, generând la ora actuală un deficit  supărător la nivel de persoane cu potenţial de a fi alese, menite, propulsate în poziţii cheie ale statului.

În acelaşi timp, într-o societate polarizată, marcată de motivaţii şi modalităţi ale parvenirii, îmbogăţirii rapide şi frivolităţi debordante, într-o lume aparent liberă, dobândirea de funcţii, titluri, responsabilităţi publice apare  ca o încununare, adesea ca o sursa de imunitate. Convertirea în politic la diverse nivele, prin “baronizarea” aparatului de partid, instalarea de “cooperative” ca nuclee dominante se manifestă şi prin aceasta, ca unul din produsele toxice ale “noii democraţii”.

Totuşi, un prag critic pare să fi fost atins. Datorită unor insistente presiuni externe, prin reacţie întârziată la situaţii degradante, ca exigenţă opusă unor serii de eşecuri personale sau colective, par să se impună, nu doar la nivelul percepţiei curente, dar mai ales la nivelul actului de justiţie, tendinţe clare de contracarare.

Autoritatea, influenţa la vârf ar putea deveni tot mai sensibil condiţionată de “dosarul personal”, de cariera care să nu mai fie umbrită de elemente descalificante politic, juridic si moral. 

2. Capacitatea de anticipare, percepţie şi interpretare a contextelor macro, a stărilor critice atât pe plan intern dar şi în direcţia implicării la nivel regional şi global.

România suferă de o mediocră dependenţă de crize. Desprinderea de comunismul provincial, tranziţia sincopată precum şi o integrare plină de inconsecvenţe în lumea occidentală s-au derulat în principal prin situaţii critice, intervale cu direcţionări contradictorii, păguboase.

Paradoxal, România nu a încetat să evolueze. Nu neapărat să progreseze.

Poziţia şi rolul instituţional al liderului prezidenţial presupune cu acuitate vocaţia tranşării în timp real  (deci fără amânări) a stărilor critice în conformitate cu interesul public şi cadrul normativ existent.

O calificare superioară, dar şi o vocaţie, a sesizării şi anihilării riscului sunt de neînlocuit, nu doar ca atuuri ale unei performanţe personale, dar mai ales ca resursă instituţională indispensabilă capacităţii de mobilizare şi coordonare complexă în intervale critice.

3. Vocaţia exprimată prin asumare şi prezenţă publică de a fi un reper de prim rang, al identităţii naţionale, într-o Românie aflată la răspântie. Atât din punct de vedere strategic (la margine de UE şi NATO), cât şi într-un pachet de dezvoltări care domină şi vor domina intervalul 2015-2020.

Aceasta presupune o experienţă deja probată de identitate valorică în contextul pluralismului democratic (social-democratic, liberalism, conservatorism, ş.a.) ca formule practice de exprimare politică a naţiunii române, într-un spaţiu instabil, expus la interpretări şi iniţiative controversate, chiar ostile.

           Riscurile unui primitivism ideologic, precum şi conversiile etniciste, ca şi diverse forme de radicalism, pot transforma leadership-ul politic în sursă de instabilitate, confuzie, scepticism civic major.

           Pe de altă parte, nu puţine capcane deriva din ecourile  în viaţa curentă şi comunitară ale globalismului, ale integrării europene în cele mai intime domenii, de la piaţa muncii, la efectele consumerismului, rarefierea vieţii culturale ş.a. Obiectiv de mare complexitate, presupune un efort susţinut la scara naţională, prin interferenţa unor domenii cheie ale unei realităţi in plină transformare.

           Tema clarificării, asumării şi exprimării identităţii naţionale face parte din misiunea prezidenţială şi presupune o abordare echilibrată dar consistentă.  

           4. Tentaţia populismului depăşită prin performanţă instituţională şi ţinută charismatică. Populismul reprezintă rutina de baza a tranziţiei în mediul politic şi a fost practicat fără excepţie de cei care au dobândit şi utilizat puterea în ultimii 24 de ani. De fapt în continuarea anilor anteriori.

          Dincolo de profitabilitatea politicianistă explicită, împărtăşită indiferent de identitatea afişată, această opţiune profundă (de neclintit?) a noului politicianism în România de azi, ar putea reprezenta testul major de diferenţiere la nivel de leadership. Avem aici una din principalele sfidări ale testului electoral din noiembrie 2014. Competiţia la prezidenţiale ar fi şi o oportunitate pentru a pune în practică şi în valoare o altă atitudine faţă de electorat, alte mijloace de a convinge şi a obţine voturi.

           Există o alternativă la declaraţii demagogice şi declaraţii de identificare fierbinte (şi ipocrită) cu săraci, bogaţi, culţi, inculţi, credincioşi, păcătoşi, şmecheri, fraieri, trişti, veseli?!

           Botezul la ţigani practicat în serie de politicieni sus-puşi, dintre cei mai ambiţioşi, reprezintă cam cea mai sinceră mărturisire referitoare la nivelul valoric atins, asumat şi practicat cu adevărat pe plaiuri mioritice. Băile de mulţime au devenit cea mai clară formă de promiscuitate publică. Combinate cu declinul sever al protestului social acestea ridică serioase semne de întrebare asupra conţinutului real, la zi, al suportului public în România.

          Misiunea prezidenţială pentru anii următori nu poate ocoli aceste semne de întrebare. Care ar fi răspunsul, noua abordare?!

           5. Capacitatea de a înţelege, susţine şi proteja proiecte strategice menite să susţină modernizarea României. În ultimii ani dezbaterea publică şi iniţiativa politică s-au hazardat cu superficialitate şi demagogie în lansarea unor teme-cheie cum ar fi: reforma Constituţiei, regionalizarea, reforma sistemului de sănătate, a sistemului educaţional, relansarea proiectelor de infrastructură, ş.a. S-a dobândit o colecţie impresionantă de rateuri, amânări sau contrafaceri care nu numai că au consolidat capacitatea de tergiversare a administraţiei publice, dar au contribuit decisiv la creşterea confuziei, inerţiei şi desigur a costurilor.

           Cine şi cum ar putea contribui decisiv la modificarea radicală a cursului funcţionalităţii mecanismelor instituţionale pe agenda macro? Este instituţia prezidenţială îndrituita şi dispune de autoritatea publică menită să asigure un restart?

           Desigur, există un prag dincolo de care suportul se poate transforma în implicare excesivă şi interesată în actul de guvernare. Dificil dar nu imposibil, în marcarea limitelor şi respectarea separaţiei puterilor.

           Rămâne un pariu de neocolit.

           6. Capacitatea de a gestiona agenda comunităţii informative. Dincolo de activitatea propriu-zisă de supraveghere, prevenţie şi clasificare ce revine serviciilor secrete, un ansamblu instituţional este responsabil în gestiunea riscurilor şi a ameninţărilor la care este expusa România ca stat şi cetăţenii acesteia. Totodată, identificarea si evaluarea principalelor surse de risc solicita o capacitate de limitare, contracarare. O strategie de apărare adusa la zi, precum şi alte instrumente de planificare  complementare presupun o activitate permanentă, specializată, de mare responsabilitate. Cooperarea instituţională, integrarea tot mai complexă in structurile politico-militare euro-atlantice au condus la o extindere de conţinut, arie problematică şi mai ales la transformări procedurale determinante.

           In acest ansamblu instituţional şi funcţional, rolul şefului statului, calificarea precum şi prezenţa activă impun exigenţe si răspunderi maxime. Alături de integritate şi patriotism, o anumita iniţiere, experienţă, recunoaştere reciprocă sunt de neînlocuit.

           Pachetul de tendinţe contradictorii la nivel regional, expunerea tot mai complexă a ţării la dezvoltări externe, precum şi unele evoluţii grave în plan intern (crima organizată, spionajul economic ş.a.)  plasează domeniul într-o evoluţie deosebit de problematică. Toate acestea impun omogenitate, coeziune şi leadership.    

           Acestea ar fi câteva dintre atuurile indispensabile prin care, in viitorul apropiat, unul din candidaţi ar accede la funcţia suprema in stat. Analiza este mai complexa şi include desigur alte câteva calităţi dobândite şi probate ale viitorului Preşedinte.

           Lista numelor pomenite în presa, reuniuni politice şi în nenumărate declaraţii de intenţie depăşeşte 15 persoane, de orientări diverse, cu biografii mai mult sau mai puţin complicate, testate prin sondaje de opinie mai mult sau mai puţin concludente.

            Întrebarea este ce va conta cu adevărat, decisiv în alegerea finala. Va câştiga bătălia cineva pentru că ar fi potrivit funcţiei şi rolului de Preşedinte, sau pentru că n-are cine să-l bată?