Profilul europarlamentarului român în 2019

România a intrat în campania electorală pentru alegerile în urma cărora vom afla cine va reprezenta România în viitorul Parlament European. Anul 2019 marchează patru decenii de la primele alegeri pentru Parlamentul European, desfăşurate în perioada 7-10 iunie 1979, pe baza votului universal direct în fiecare din statele membre, până în acel an eurodeputaţii fiind desemnaţi direct de către fiecare stat membru.

Consider că trebuie să ţin seama, în conturarea profilului eurodeputatului (europarlamentarului), de trei piloni de bază: poziţia României ca stat membru al Uniunii Europene de la 1 ianuarie 2007; fişa postului europarlamentarului; strategia personală a titularului mandatului de eurodeputat.

România, intrată alături de Bulgaria, în Uniunea Europeană, la data de 1 ianuarie 2007, este, după Polonia, intrată în 2004, cel mai mare stat din fostul bloc comunist, din punctul de vedere al populaţiei, ocupând poziţia a şaptea, după Germania, Franţa, Marea Britanie, Italia, Spania şi Polonia. Adică, România este pe poziţia a şaptea, din 28 de state membre, pornind de la criteriul populaţiei, ceea ce îi dă dreptul să trimită, în acest an, 33 de eurodeputaţi (europarlamentari sau, conform abrevierii, MEPs-Members of the European Parliament).

România, ca ţară, are o bună tradiţie în ceea ce priveşte diplomaţia internaţională. După 1964, anul în care conducerea comunistă a României a aderat la „calea chineză“, îndepărtându-se de „linia sovietică“, prin intermediul României s-au reluat relaţiile diplomatice dintre Republica Populară Chineză şi Statele Unite ale Americii, s-au făcut unii paşi importanţi în încercarea de a stabiliza relaţiile dintre statul Israel, Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei şi statele din Liga Arabă, criza nefiind rezolvată nici până astăzi.

Chiar dacă în anii 80, regimul comunist de la Bucureşti s-a izolat atât de Statele Unite ale Americii, Comunităţile Europene, cât şi de Uniunea Sovietică, acesta a încercat să creeze o legătură stabilă cu statele din Orientul Mijlociu, Africa, America Centrală, America de Sud, Asia de Sud-Est, Australia şi Oceania, legătură care viza, în primul rând cooperarea în plan economic, educaţional, medical, dar şi politic.

Inclusiv astăzi, multe state din aceste regiuni caută să menţină relaţiile cu România. Am menţionat aceste aspecte pentru că ele ajută la trecerea la cel de-al doilea pilon al profilului europarlamentarului român.

Europarlamentarul are un mandat de 5 ani, mandat care îi conferă imunitate pentru declaraţiile politice şi activităţile puse în slujba exercitării mandatului, atât timp cât nu încalcă legile europene sau legile statului membru din care provine. Europarlamentarul se afiliază unei familii politice europene, de regulă, din care face parte partidul pe lista căruia a candidat. Totuşi, europarlamentarul ales poate să aleagă liber şi neîngrădit cărei familii europene se alătură, având opţiunea de a activa ca neafiliat. Un europarlamentar poate fi ales şi ca independent în ţara unde a candidat, el rezervându-şi dreptul de a-şi alege familia europeană în care va activa.

Europarlamentarul se va înscrie într-o Comisie a Parlamentului European, participând la activitatea Parlamentului European, într-un domeniu în care respectivul europarlamentar are competenţă profesională recunoscută, respectiv aptitudini. Parlamentul European nu are, spre deosebire de Parlamentele naţionale, iniţiativă legislativă. Iniţiativa legislativă revine Comisiei Europene, Parlamentul European dezbătând şi votând iniţiativele Comisiei Europene, prin codecizie, alături de Consiliul Uniunii Europene. Introdusă în 1992, generalizată din 1999, codecizia a devenit, prin Tratatul de la Lisabona, „procedura legislativă ordinară“, prin codecizie adoptându-se decizii în circa 85 de domenii ale politicii europene.

Eurodeputatul (europarlamentarul) poate fi atât raportor direct, într-o Comisie a Parlamentului European (Parlamentul European are 20 comisii şi 2 subcomisii), cât şi „raportor din umbră“, adică poate negocia, din partea familiei din care face parte, cu raportorul principal.

Parlamentul European votează Bugetul Uniunii Europene, îl alege pe Preşedintele Comisiei Europene şi votează în ansamblu Colegiul Comisarilor (Eurocomisari). Prin moţiune de cenzură, Parlamentul European, exercitându-şi dreptul de control, poate solicita demisia Comisiei Europene.

Parlamentul European are trei sedii: Bruxelles (activitatea pe Comisii şi sesiuni plenare suplimentare), Strasbourg (Adunări Plenare, timp de patru zile pe lună) şi Luxemburg (Secretariatul General).

Articolele 20, 24 şi 227 din TFUE (Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene) conferă fiecărui cetăţean al Uniunii Europene (cetăţean al unui stat membru (SM) al Uniunii Europene) dreptul de a adresa petiţii Parlamentului European, în probleme care se încadrează în domeniile de activitate ale Uniunii Europene. O petiţie care respectă condiţiile admisibilitate (formală, materială) ajunge la Comisia de Petiţii a Parlamentului European, care poate să solicite o anchetă din partea Comisiei Europene, poate să o direcţioneze către comisii de specialitate din Parlamentul European, poate contacta Reprezentanţa Permanentă din statul membru din care provine cetăţeanul care a adresat petiţia sau poate lua orice măsuri consideră de cuviinţă în cazul în care constată că se încalcă prevederile europene. Un element esenţial în activitatea Uniunii Europene este principiul subsidiarităţii, care diferenţiază Uniunea Europeană de orice tip de organizaţie supranaţională. Astfel, prin subsidiaritate se înţelege că Uniunea Europeană intervine, conform reglementărilor comunitare, atunci când constată că într-un stat membru instituţiile competente încalcă prevederile europene. Orice stat membru al Uniunii Europene a fost admis numai după ce s-a constatat că, în fiecare domeniu, a fost respectat „acquis-ul comunitar“, adică acel domeniu a devenit compatibil cu prevederile europene.

Parlamentul European îşi desemnează reprezentanţi în comisiile interparlamentare de dialog cu statele care nu sunt membre ale Uniunii Europene, în domenii de interes pentru Uniunea Europeană. Aşadar, eurodeputatul (europarlamentarul) se poate implica în chestiuni care ţin de apărarea intereselor europene, în domenii în care este competent.

Ajungem şi la cel de-al treilea pilon, acela al strategiei personale a eurodeputatului (europarlamentarului). În primul rând, un eurodeputat (europarlamentar) trebuie să fie integru, profesionist, corect şi cinstit. Orice încălcare a acestor elemente fundamentale ştirbeşte imaginea sa, dar şi imaginea României.

Eurodeputatul (europarlamentarul) reprezintă interesele Uniunii Europene din partea statului în care a fost ales (în cazul nostru, din partea României), dar şi interesele cetăţenilor români, în condiţiile arătate mai sus. Votul în cadrul Consiliului Uniunii Europene se obţine prin majoritatea calificată (55% din statele membre, care reprezintă 65% din totalul populaţiei Uniunii Europene).

Având în vedere tot ceea ce am afirmat până acum, se cuvine să fac o precizare. Eu, personal, am dorit să candidez ca eurodeputat (europarlamentar) independent, dar am observat şi chiar am scris că legislaţia electorală românească dezavantajează candidaţii independenţi şi nu respectă Regulamentul European privind Gestionarea Datelor Personale (GDPR). Am scris pe acest blog şi am semnalat în scris Autorităţii Electorale Permanente faptul că între Norma de Fundamentare a Hotărârii de Guvern care a legalizat Modelul Listei de Susţinători a candidaţilor la Alegerile pentru Parlamentul European şi Modelul Listei de Susţinători a candidaţilor la Alegerile pentru Parlamentul European sunt diferenţe majore. În răspunsul primit, Autoritatea Electorală Permanentă mi-a precizat, la 8 februarie 2019, că acele diferenţe vor fi corectate la adoptarea Modelului Final al Listei, fapt care nu s-a petrecut. Practic, în Nota de Fundamentare se preciza că în Modelul Listei trebuia să fie trecut Domiciliul susţinătorului, rubrica respectivă neexistând în Modelul Listei Finale, legiferat de către Guvernul României, la propunerea Autorităţii Electorale Permanente.

În plus, am discutat personal cu factorii de răspundere ai Autorităţii Electorale Permanente în privinţa faptului că semnăturile de pe liste trebuie să fie unice. Am avut ocazia să întâlnesc pe stradă voluntari de la mai multe partide care strângeau semnături şi care mi-au cerut să semnez. Majoritatea dintre ei nu ştiau că semnăturile trebuie să fie unice şi nici nu le comunicaseră acest lucru celor care semnaseră. Am adus la cunoştinţa Autorităţii Electorale Permanente acest fapt, telefonic, iar de acolo mi s-a spus că răspunderea penală nu revine partidului, ci a cetăţeanului care a semnat şi o altă listă de susţinători, decât cea pe care a semnat-o prima oară.

Auzim tot mai des la Guvernul României că se întâmpină probleme din cauza „lipsei de comunicare“. Practic, legea electorală le permite partidelor să „se spele pe mâini ca Pilat din Pont“, ceea ce înseamnă că singurii care vor fi traşi la răspundere penală (reglementată în lege) vor fi cetăţenii români.

Acesta este motivul esenţial care m-a determinat să nu încep să adun cele 100.000 semnături necesare pentru a mă înscrie în cursă în calitate de candidat independent. Am considerat că în centrul respectului meu şi al atenţiei mele, a trebuit să fie cetăţeanul român.

De aceea, vă spun, dragi cetăţeni ai României care veţi vota la Alegerile europarlamentare, să fiţi atenţi la acei candidaţi şi la acele partide care vă promit creşteri de pensii şi salarii, alocaţii pentru copii, şcoli, autostrăzi, dacă îi veţi trimite în Parlamentul European. Aşa cum v-am arătat, pe scurt, evident, un eurodeputat (europarlamentar) nu poate face nimic din toate astea.

Un eurodeputat (europarlamentar) este un ambasador informal al României. El poate organiza conferinţe la Bruxelles sau în România, poatem prin intermediul cabinetelor pe care le va deschide în Româniam să vă ajute să interacţionaţi cu Instituţiile Uniunii Europene, vă poate informa asupra modului în care funcţionează Uniunea Europeană, poate să facă vocile dumneavoastră cunoscute la nivel european, poate să lupte pentru ca românii să fie trataţi în mod egal în Uniunea Europeană, la fel ca toţi ceilalţi cetăţeni europeni, dar nu vă poate mări pensia, salariul, nu vă poate face autostrada pe care să ajungeţi mai repede la locul de muncă sau în vacanţă, nu vă poate construi el spitalul în care să vă îngrijiţi sănătatea. Acestea sunt atribuţiile Parlamentului României, Guvernului, administraţiilor centrală şi locală.

Evident, lucrând 5 ani în inima Europei, eurodeputatul (europarlamentarul) poate să contribuie la eforturile de reformare a Uniunii Europene, poate să popularizeze exemplele de bună practică ale celorlalte state membre (SM) care şi-au îmbunătăţit infrastructura cu ajutorul banilor din fonduri europene, în special state care provin, ca şi România, din fostul bloc comunist. Eurodeputatul (europarlamentarul) poate sprijini dialogul dintre investitori şi autorităţile statului care l-a trimis în Parlamentul European, în limitele legii şi în interesul României, nu al său personal.

De aceea, pe 26 mai 2019, trebuie să mergeţi la vot şi să votaţi responsabil. Fiindcă suntem în Săptămâna Luminată, iar azi este „Izvorul Tămăduirii“, voi încheia aceste rânduri spunându-vă tradiţionalul „Hristos a înviat!“.