Procurorul Miclescu va spune presedintelui si premierului cine a facut presiuni in dosarul "Pavalache"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

* In ultimele zile, Fanel Pavalache si avocatul acestuia au incercat sa transforme un dosar de coruptie intr-un scandal politic * Desi primea, zilnic, in arest presa si fructe exotice proaspete, Pavalache sustine ca a fost supus unui regim de exterminare

Procurorul sef adjunct al Sectiei de combatere a coruptiei din cadrul Parchetului National Anticoruptie, Adrian Horia Miclescu, ne-a remis, ieri, un comunicat de presa in care protesteaza fata de atacurile la adresa procurorilor care instrumenteaza dosare de coruptie. Mentionam faptul ca Adrian Miclescu este procurorul care i-a trimis in judecata pe Radu Sarbu si Ruse Ionel (ambii inculpati in dosarul "Bucuresti-Turism"), pe fostul consilier guvernamental Fanel Pavalache, iar, in prezent, instrumenteaza dosarele "Anderco" si "lotul de politisti din Satu Mare". Iesirea la rampa a procurorului Adrian Miclescu se datoreaza atacurilor virulente din ultimele zile ale inculpatului Fanel Pavalache si ale avocatului acestuia, care incearca "sa dea o conotatie politica unui caz tipic de coruptie". Concret, Pavalache sustine ca a fost supus unor "presiuni psihice" de catre procuror, pentru a-i denunta pe primul-ministru si pe secretarul general al Guvernului. Referindu-se la tratamentul de "exterminare" la care Pavalache sustine ca a fost supus, procurorul Adrian Miclescu aminteste faptul ca inculpatul era vizitat zilnic in locul de detinere de catre sotia sa, care ii aducea presa si alimente, de preferinta fructe exotice proaspete. In finalul comunicatului, procurorul Adrian Miclescu mentioneaza ca va inainta, in nume personal, un memoriu presedintelui Romaniei si premierului, "solicitand in acest sens si primirea in audienta pentru a face o informare corecta pe baza de date si documente asupra cazului "Pavalache" si a le aduce la cunostinta presiunile facute in cursul urmaririi penale, de catre cine anume si in ce scop". Reamintim ca Fanel Pavalache, fost consilier al lui Serban Mihailescu, a fost arestat si trimis in judecata pentru trafic de influenta, el fiind prins in flagrant in timp ce primea o prima transa de 20.000 de dolari pentru a trafica influenta pe care o avea in mod real pe langa unii dintre magistratii Tribunalului Bucuresti in vederea suspendarii procedurii lichidarii judiciare si scoaterii din faliment a Bancii Internationale a Religiilor.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite