Prioritatea viitorului Parlament: reformarea şi depolitizarea Curţii Constituţionale

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Actuala formulă a CCR. Dintre aceştia, aproape jumătate au avut carnet de partid FOTO Arhivă Adevărul
Actuala formulă a CCR. Dintre aceştia, aproape jumătate au avut carnet de partid FOTO Arhivă Adevărul

Noua majoritate parlamentară, care se va construi musai în jurul PNL, fie că vorbim despre alegeri anticipate sau alegeri la termen, are obligaţia – morală şi politică - să propună rapid o reformă a Curţii Constituţionale, instituţie care, din păcate, a înlocuit domnia legii cu domnia bunului-plac.

Deciziile CCR nu se comentează, însă nu putem privi la nesfârşit în direcţia opusă când o instituţie care, teoretic, e fundamentală pentru statul de drept, ajunge, în realitate, să se pronunţe pe declaraţii politice - pe vorbe, nu pe fapte. Vi se pare că exagerez? Nicidecum. Exact acest lucru s-a întâmplat cu ultima decizie a CCR privind conflictul juridic dintre Parlament şi Preşedintele României, după ce Klaus Iohannis l-a desemnat pe Ludovic Orban încă o dată premier. Nici mai mult, nici mai puţin, Curtea a decis că desemnarea lui Orban e neconstituţională pentru că preşedintele PNL a spus public că scopul său e să ajungă la alegeri anticipate.

Prin urmare, un obiectiv nobil în politică - întoarcerea la popor - a fost declarat neconstituţional de 7 dintre cei 9 magistraţi CCR. Practic, CCR blochează pe viitor orice demers asumat de dizolvare a Parlamentului, deşi acest drept este prevăzut de Constituţie. Problema şi mai gravă e că CCR a ajuns chiar să-şi încalce propria jurisprudenţă - deciziile anterioare – în ceea ce priveşte dreptul unui preşedinte de a face o propunere de premier. Am ajuns în situaţia ridicolă ca Legea fundamentală să-i ofere preşedintelui libertatea totală în a desemna un premier, pe când CCR îi îngrădeşte libertatea. Dincolo de afinităţile mele politice, întrebarea rămâne: menirea CCR este să judece conform Constituţiei sau să adauge, prin interpretări, la lege, astfel încât să devină actor politic?

Juristul şi filosoful politic austriac Hans Kelsen, cel care a gândit acest sistem de instanţă constituţională, cu scopul de a frâna tentaţiile absolutiste ale actorilor politici care au în spate votul democratic, probabil şi-ar renega opera dacă ar vedea modul în care e aplicat conceptul său în România. În ultmii ani, CCR a renunţat la rolul de arbitru constituţional şi a devenit jucător politic. Un alt exemplu relevant şi scandalos: l-a obligat pe şeful statului să-l revoce pe procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, deşi rolul CCR nu este să vină cu soluţii, ci cu sentinţe. Într-un stat democratic, în cazul în care instanţa constituţională respinge o lege, dezbaterea se mută în Parlament, unde articolul problematic este îndreptat sau îndepărtat definitiv. În România, CCR s-a transformat într-o a treia Cameră a Legislativului, excedându-şi competenţele. Însă nu e de mirare: legea de funcţionare a CCR datează din 1992, din vremea primului Legislativ post-decembrist, când preşedinte era Ion Iliescu. În ultimii 28 de ani, partidele şi coaliţiile care s-au perindat la guvernare n-au avut curajul să-şi asume reformarea unei instituţii-cheie, preferând, aşa cum a făcut PSD, să cumpere bunăvoinţa judecătorilor CCR cu pensii speciale şi lefuri nemăsurate. Parlamentul nu a impus nici măcar standarde înalte de profesionalism pentru cei 9 jurişti care sunt numiţi la CCR, cu mandate de 9 ani, de către Senat, Camera Deputaţilor şi Preşedintele României. Astfel, numirile politice s-au transformat ulterior în decizii politice, care au influenţat jocul de putere.

În acest moment, CCR este lovită de un imens val de neîncredere socială. Dar să privim şi spre viitor: care sunt soluţiile? După ce m-am consultat cu mai mulţi specialişti în drept constituţionale, am desprins trei concluzii care pot sta la baza reformei Curţii Constituţionale:

1.      Creşterea numărului de judecători CCR de la 9 la 13, astfel încât trei să fie numiţi de Preşedintele României, 3 de Senat, 3 de Camera Deputaşilor şi alţi patru de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), prin vot, în urma unui concurs de selecţie. Creşterea numărului de magistraţi ar mai risipi din impresia că CCR este profund politizată. Concret, voturile celor patru magistraţi numiţi de CSM ar putea înclina decisiv balanţa către o soluţie corectă, care să anihileze potenţiale influenţe politice.

2.      Interzicerea numirii ca judecător CCR pentru persoanele care au fost membri de partid în ultimii 10 ani anterior numirii. Un judecător CCR numit de Parlament sau de Preşedinte va purta mereu stigmatul politic, însă lipsa unei legături directe, profunde, cu un partid, îi întăreşte prezumţia de echidistanţă profesională. Un viitor judecător al Curţii Constituţionale trebuie să aibă în vedere acest moment al carierei în afara unui parcurs politic şi, măcar vreme de 10 ani înainte de numire, doar în interiorul unei cariere juridice.

3.      Stabilirea unor criterii profesionale mai exigente, de numire. Judecătorii CCR să aibă studii juridice superioare şi o vechime de cel puţin 20 de ani în activitatea juridică sau în învăţământul juridic superior, astfel încât să nu fie vulnerabili la ordine de partid.

Toate aceste propuneri vin strict în direcţia depolitizării Curţii Constituţionale. Am putea ajunge însă acolo doar dacă vom avea o majoritatea clară pro-reformistă în Parlament, o majoritate care să ofere României nu doar o nouă formulă la Curtea Constituţională ci chiar o nouă Constituţie care să ţină cont de conflictele constituţionale din ultimii 15 ani. Ştim foarte bine ce trebuie îmbunătăţit, avem experienţa numeroaselor lupte politice finalizate la CCR. Întrebarea e însă alta: vom avea sau nu o majoritatea parlamentară în acest sens? Eu sper că da.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite