Prinţesa Margareta şi Radu Duda, acuzaţi că-l ţin ostatic pe Regele Mihai

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Principele Nicolae (dreapta) a fost
dezmoşt, 
iar Regele Mihai e pe moarte. În curând, la balcon 
vor ieşi doar Principesa Margareta şi principele Duda foto: AFP
Principele Nicolae (dreapta) a fost dezmoşt,  iar Regele Mihai e pe moarte. În curând, la balcon  vor ieşi doar Principesa Margareta şi principele Duda foto: AFP

Avocatul Principelui Nicolae şi Asociaţia „Amicii Regelui Mihai“  sugerează că Principesa Margareta şi Principele Radu Duda au instaurat dictatura în Casa Regală. Starea Regelui Mihai s-a îmbunătăţit, a anunţat corespondentul TVR în Elveţia.

Scandalul dintre Nicolae, nepotul renegat de Regele Mihai, şi Casa Regală, reprezentată de Principesa Margareta, a ajuns la stadiul ameninţărilor. „A nu da voie nepotului să-şi vadă bunicul pe patul de moarte este lipsă de umanism. Aş spune chiar că ne apropiem de o zonă a cinismului.

În spatele ieşirii din succesiune şi a faptului că nu a fost primit, eu cred că se află două persoane importante din familia regală, nu le nominalizez, le va nominaliza la un moment dat Nicolae“, a declarat Radu Enache, avocatul fostului principe, într-un interviu pentru Digi 24, cu trimitere directă la Principesa Margareta şi la soţul său, Principele Radu Duda, care l-au acuzat pe Nicolae că „a violat“ domiciliul regal şi  a bruscat mai mulţi angajaţi ai Casei Regale pentru a ajunge la bunicul său aflat pe patul de moarte.

Nicolae nu ar fi primit niciodată, în original, decizia de retragere a titlului regal şi că are dubii că actul a fost semnat de Regele Mihai, susţine avocatul Radu Enache. „Eram curioşi să vedem dacă este semnătura fostului suveran“, a spus Radu Enache.

Avocatul a făcut şi clarificări cu privire la averea Casei Regale. „Custodele coroanei (Principesa Margareta – n.r.) administrează bunurile Casei Regale, un patrimoniu imobiliar estimat la minimum 60 de milioane de euro. Nicolae nu moştenirea o urmărea, pentru că nici nu mai realizează dacă mai are vreo şansă reală. El voia să-şi vadă bunicul şi voia să revină în familie“, a concluzionat Radu Enache.

„Lipseşte un buletin medical“
Şi Asociaţia “Amicii Regelui Mihai”, una dintre cele mai importante organizaţii pentru sprijinirea monarhiei din România, a solicitat câteva explicaţii Casei Regale, în contextul în care Principele Nicolae nu a fost lăsat să-şi vadă bunicul. La rândul său, Asociaţia sugerează că Margareta şi Radu Duda impun decizii după bunul plac în familia regală. „În astfel de momente grave considerăm că întreaga Familie Regală ar fi trebuit să fie alături de tatăl şi bunicul acesteia. Ciudat este faptul că doar doi membri ai familiei sunt alături de Majestatea Sa Regele“, se arată în comunicatul Asociaţiei.

De asemenea, „Prietenii Regelui“ se întreabă dacă nu cumva fostul suveran al României este folosit de propria familie.  „În plus, din comunicatele Familiei Regale lipseşte un buletin medical semnat de medicii curanţi. Ne întrebăm: ce este ascuns şi ce este adevărat? Acum, după toate evenimentele scurse, aflăm că starea de sănătate a Majestăţii Sale este stabilă. S-a regizat oare obţinerea unui capital de simpatie numai pentru cei care au fost alături de Majestatea Sa Regele în aceste momente? Avem nevoie de adevăr!“, încheie Asociaţia.

Pomeniţi de presa străină

Scandalul din Elveţia în care a fost implicată familia regală a României a fost preluat şi în presa internaţională. Mai multe publicaţii din Elveţia, ţară unde Regele Mihai s-a stabilit în exil, au scris despre incidentul provocat de nepotul fostului suveran. Subiectul a ajuns chiar şi în paginile „Washington Post“, care a catalogat întreaga situaţie drept „nedemnă”. Publicaţia americană aminteşte că românii asociază Familia Regală cu eleganţa şi demnitatea care lipsesc politicienilor.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite