Principele Nicolae a abdicat: ce se întâmplă cu averea. Monarhiştii se întorc împotriva Regelui Mihai

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihnea Constantinescu, Ioan Luca Vlad, Regele Mihai şi Principele Radu , membrii Consiliul Regal care au luat decizia de a-l exclude pe Principele Nicolae, în absenţa sa FOTO familiaregala.ro
Mihnea Constantinescu, Ioan Luca Vlad, Regele Mihai şi Principele Radu , membrii Consiliul Regal care au luat decizia de a-l exclude pe Principele Nicolae, în absenţa sa FOTO familiaregala.ro

Nicolae, nepotul Regelui Mihai, este de acord, oficial, cu decizia bunicului său de a-i retrage titlul de Principe al României şi de a-l exclude din linia de succesiune la tron. Neoficial, pe Facebook, Nicolae n-a transmis acelaşi mesaj, iar monarhiştii contestă hotărârea Regelui Mihai.

La o zi după ce a fost dezmoştenit şi lăsat în afara succesiunii la tron, fostul principe Nicolae şi-a asumat decizia Regelui Mihai, sub forma unui comunicat remis de Casa Regală. „Poziţia de Principe al României şi prezenţa în Linia de Succesiune la Coroana României impun un mod de a-mi conduce viaţa pe care găsesc dificil să îl accept. De aceea, cu multă durere în suflet, consider că decizia Majestăţii Sale Regelui este binevenită pentru mine“, se arată în comunicat, care îl prezintă pe fostul Principe al României drept ”domnul Nicolae Mihai Medforth Mills, nepotul Majestăţii Sale Regelui”.

Regele Mihai a decis să-l dezmoştenească pe nepotul său Nicolae în urma unei întâlniri la reşedinţa din Elveţia la care au participat membrii Consiliului Regal – Principele Radu, Ioan Luca Vlad, consilierul şi avocatul Casei Regale, Mihnea Constantinescu, fost consilier al premierilor Petre Roman, Adrian Năstase şi Călin Popescu Tăriceanu. Familia Regala a publicat fotografii care îl arată pe Regele Mihai alături de sfătuitorii săi.

Nicolae a „vorbit“ mai întâi pe Facebook

Explicaţia oficială a fostului Principe a venit la foarte scurt timp după ce Nicolae postase pe contul său de Facebook două păreri ale unor oameni foarte apropiaţi de Curte, care regretau plecarea sa. Prin aceasta, Nicolae părea neîmpăcat cu decizia Regelui Mihai de a-l scoate din jocul pentru tron.

„Aflu cu surprindere şi cu mâhnire că Majestatea Sa Regele Mihai i-a retras Principelui Nicolae titlul de Principe al României şi calificativul de Alteţă Regală şi l-a eliminat din linia de succesiune la Coroana României. Aşadar, nepotul lui Ferdinand Întregitorul şi-a eliminat nepotul din ordinea de succesiune“, sună unul dintre mesaje, semnat de Filip-Lucian Iorga, autorul cărţii „Principele Nicolae. Drumul spre casă“, în care nepotul Regelui „se prezenta românilor“. „Pentru mine, rămâne un prinţ autentic pe care am avut şansa să-l cunosc. A fost o mare plăcere să lucrez la această carte şi am urmărit cu bucurie interesul, curiozitatea şi deschiderea cu care publicul a primit-o“, mai spune scriitorul.

Al doilea mesaj publicat de Nicolae pe Facebook îi aparţine Cameliei Csiki, realizatoarea emisiunii ”Ora Regelui”, difuzată de TVR. „Vestea a fost un şoc şi pentru mine. Pot să vă spun că îl cunosc pe Principele Nicolae din 2008 şi pentru mine este şi va rămâne acelaşi, nepotul Regelui. Un prinţ adevărat, cu sânge albastru. Nu cred că a pierdut nicio clipă nimic din calităţile cu care m-a surprins din prima clipă în care l-am întâlnit: bunul-simţ, faptul că este un tânăr care încă mai roşeşte, lucru rar întâlnit la cei de vârsta sa“, susţine Camelia Csiki.

Regretele monarhiştilor

Chiar dacă fostul Principe al României, Nicolae, a încercat să-l disculpe pe bunicul său, decizia Regelui le-a lăsat un gust amar monarhiştilor. „Comunicatul de ieri al Casei Regale se pare că a luat prin surprindere pe toată lumea. Inclusiv pe noi. Dar nu este primul astfel de gest care şochează. Să ne aducem aminte de anunţul candidaturii Principelui Radu la alegerile prezidenţiale, în 2009. Sau chiar de schimbarea Statutului Casei Regale, din 2007. Nu cred că există ceva impardonabil în ceea ce îl priveşte pe tânărul prinţ. Dacă ar fi existat ceva de genul acesta, eliminarea din succesiunea la tron s-ar fi făcut discret, aşa cum s-a întâmplat anul trecut în cazul fiicei Regelui, Irina, exclusă de la succesiune împreună cu cei doi copii ai săi, după condamnarea din Statele Unite. Tăcerea de care e înconjurat acest gest, şi care dă ocazia speculaţiilor, face să scadă din credibilitatea Casei Regale“, spune Lorena Topcsov, membră a clubului monarhist.

Nicolae se bucură de mult mai multă simpatie în rândul regaliştilor decât Principele Radu Duda, care a intrat în Familia Regală prin căsătoria cu Principesa Moştenitoare Margareta, fiica cea mare a Regelui Mihai. „Personal, cred că această decizie este una pripită, deloc favorabilă Casei Regale a României şi ideii de Monarhie, iar în final, una care va atrage şi mai multe critici negative la adresa lui Radu Duda, în condiţiile în care cei mai mulţi susţinători nu au o părere foarte bună despre el“, crede Dan Marcu, membru fondator al Clubului bloggerilor liberali, o organizaţie nonguvernamentală ai cărei membri sunt printre cei mai înflăcăraţi partizani ai monarhiei şi implicit ai Regelui Mihai I.

„S-a dat o lovitură de Palat“ 

Un alt regalist înfocat, Marius Ghilezan, scriitor şi jurnalist, crede că fostul Principe Nicolae a fost victima unui complot în capcana căruia a picat Regele Mihai. „Prin aşa-zisele probe administrate de conspiratori împotriva lui Nicholas De Roumanie Medforth- Mills şi prezentate M.S. Regele Mihai l s-a dat o lovitură de palat. Dacă ar fi trăit Corneliu Coposu, acel document din 1 august 2015 nu ar fi fost semnat de Rege. I-aş transmite lui Nicholas să fie la fel de bun, de îngăduitor, de tonic şi de charismatic. Şi nu în ultimul rând să-i ierte pe acuzatori. Din victimă, Nicolae poate ajunge erou. Astăzi, în toate casele românilor se vorbeşte despre soarta nedreaptă a tânărului charismatic cu sânge regal“, spune Ghilezan.

Bogdan Duca, membrul mai multor cluburi monarhiste şi liberale, este vehement: „Înlăturarea din lista de succesiune a lui Nicolae - cel mai simpatizat membru al familiei Regelui – pune capăt oricărei speranţe că familia regală poate administra nu doar probleme personale de imagine, dar chiar şi chestiunea restauraţiei“.

„Respectăm şi nu comentăm“

Marile partide politice s-au ferit să comenteze în vreun fel gestul radical făcut de Regele Mihai „Respectăm şi nu dorim să comentăm decizia Majestăţii sale Regele Mihai de a-i retrage Principelui Nicolae titlul de Principe al României. Cu atât mai mult cu cât măsura este asumată public de ambele părţi“, a declarat Ionuţ Stroe, purtătorul de cuvânt al PNL. Singurul care a intrat în jocul declaraţiilor a fost Aurelian Pavelescu, preşedintele PNŢCD, partid care şi-a fixat ca deziderat politic restaurarea monarhiei.

„Ştirea retragerii titlului de Principe Prinţului Nicolae, de către Majestatea Sa, Regele Mihai, este un eveniment care trebuie înţeles şi depăşit cu maturitate de monarhişti. Există o singură reacţie potrivită, responsabilă, şi anume, asumarea de către toti monarhiştii a deciziei Regelui Mihai!“, a sunat apelul lui Pavelescu. 


Principele Radu, Principesa Moştenitoare Margareta, Regele Mihai şi Fostul Principe Nicolae

principele nicolae

Fără secretară, dar cu avere

Faptul că Regele Mihai l-a dezmoştenit pe nepotul său Nicolae are şi implicaţii financiare, dar minore. Fostul prinţ a fost lăsat fără secretară, dar a rămas cu partea de avere pe care o va moşteni mama sa. „Nicolae a fost susţinut financiar de Rege, a avut birou la Palatul Elisabeta, o asistentă personală. De acum nu va mai beneficia de logistică. Despre avere nu putem vorbi, pentru că Nicolae nu are avere“, a spus Ioan Luca Vlad, avocatul Casei Regale, pentru „Adevărul“. Nicolae nu are personal avere, însă mama sa, Principesa Elena, va avea drept de moştenire după moartea Regelui Mihai. „Toate proprietăţile Casei Regale, printre care Palatele Peleş, Pelişor sau Săvârşin sunt proprietăţile Regelui Mihai, iar moştenirea se va face prin testament“, mai spune avocatul Casei Regale. Poate Regele Mihai, prin testament, să nu-i lase nimic Principesei Elena? „Nu, legea românească interzice ca un copil să fie total dezmoştenit. Un procent din avere, vom vedea cât, va primi şi Principesa Elena, care îi poate dona apoi fiului său, Nicolae, tot ce a primit de la Rege“, explică Ioan Luca Vlad. 

Carol al II-lea, cel dintâi dezmoştenit

Pornind de la actuala excludere a lui Nicholas Medforth-Mills (numele real al fostului „Principe“, în vârstă de 30 de ani), istoricul Dan Falcan reaminteşte că nu este prima decizie de excludere a unui membru al familiei regale. „Pe 4 ianuarie 1926 a fost exclus din familie şi de la succesiunea la tronul României prinţul Carol, viitorul Carol al II-lea, din cauza legăturii sale cu Elena Lupescu şi a renunţării sale voluntare la tron. Privind astăzi în perspectivă istorică domnia lui Carol al II-lea, am spune că decizia din 4 ianuarie 1926 a fost una corectă. Carol al II-lea s-a dovedit un rege rău pentru România, contribuind la deteriorarea climatului politic democratic al ţării, la introducerea terorismului de stat în viaţa politică, în subordonarea instituţiilor statului unei camarile regale în mijlocul căreia trona aceeaşi Elena Lupescu“, susţine Falcan.

Regele Mihai şi tatăl său, Carol al II-lea

image

Există şi un alt caz, mai puţin cunoscut. „În 1937 a fost exclus din familia regală prinţul Nicolae, fratele lui Carol al II-lea. Motivul aparent a fost legătura acestuia, urmată chiar de căsătoria din 1931, cu Ioana Doletti, o femeie divorţată, româncă şi nu de viţă nobilă, lucruri care contraveneau statutului Casei Regale. Motivul real al excluderii pare să fi fost prea marea apropiere a prinţului Nicolae de Mişcarea Legionară, pe care o ajutase inclusiv cu bani“, adaugă Dan Falcan.

Margareta şi Elena, primele la succesiune

Liderii monarhişti români au intenţionat, în 1997, să-i ceară Regelui Mihai desemnarea unui succesor la tron de sex bărbătesc din ramura germană a familiei, în conformitate cu ultima Constituţie regală. Ajungând la un consens, liderii monarhişti i-au cerut în cele din urmă Regelui să desemneze un succesor, nu o succesoare la tron, nominalizându-l pe Principele Nicolae. Sub influenţa Reginei Ana, Regele a refuzat cererea şi, la sfârşitul anului 1997, a desemnat-o pe prima sa născută, Principesa Margareta, succesoare în drepturi. În ce priveşte controversa din 2007 legată de abrogarea, de către Rege, a legii salice (care oferă doar bărbaţilor dreptul la tron), istoricul Dan Falcan consideră că legea salică, care era parte componentă a Constituţiei din 1923, „este totuşi un anachronism“, pentru că data din Franţa secolului al VI-lea, tocmai din timpul lui Clovis. „Pe vremea aceea era logic ca monarhii să fie doar bărbaţi, având în vedere războaiele permanente din epocă. Astăzi e în spiritul vremurilor ca şi femeile să aibă drept de moştenire, inclusiv la tron“. De fapt, principiile legii salice au fost respectate în general în Estul creştin-ortodox, altfel nu ar fi putut exista niciodată o Elizabeth I a Angliei.

Aşadar, conform lui Dan Falcan, linia de succesiune actuală a Casei Regale este următoarea:

1. ASR Principesa Moştenitoare Margareta a României, Custode al Coroanei României (n. 1949).

2. ASR Principesa Elena a României (a doua fiică a Regelui Mihai şi a Reginei Ana, mama lui Nicolae) (n. 1950).

3. Elisabeta Karina de Roumanie Medforth-Mills (fiica Elenei, sora lui Nicolae) (n. 1989).

4. Principesa Sofia a României (a patra fiică a Regelui Mihai şi a Reginei Ana) (n. 1957).

5. Elisabeta Maria Biarneix de Laufenburg (fiica Sofiei) (n. 1999).

6. ASR Principesa Maria a României (a cincea fiică a Regelui Mihai şi a Reginei Ana) (n. 1964).

De aici sunt excluşi cei care au fost dezmoşteniţi până acum de Majestatea Sa: Nicholas Medforth-Mills (n. 1985), Irina Walker (n. 1953) şi cei doi copii ai acesteia din prima căsătorie, Michael Kreuger (n. 1985) şi Angelica Kreuger (n. 1986).

„De România“, nu „Hohenzollern “

De ce totuşi actuala Casă Regală se numeşte „de România“, iar denominarea „Hohenzollern“ este greşită? Ne explică tot istoricul Dan Falcan: „Casa de România şi-a luat acest nume după ce în 1916, ca urmare a intrării României în primul război mondial împotriva Germaniei, dinastia noastră, regele Ferdinand, au fost radiaţi din cadrul familiei de Hohenzollern. A fost o încercare grea pentru regele Ferdinand I, născut şi crescut în Germania, ofiţer al armatei germane, dar acesta a ales interesul patriei sale de adopţie în dauna ţării sale de origine. Similar s-au petrecut lucrurile şi cu casa regală a Angliei, fostă de Hanovra şi Saxa-Coburg, care în 1917 şi-a luat numele, mult mai englezesc, de Windsor“.

Mai mult, la 10 mai 2011, pe fondul unor procese în Germania referitoare la fostul nume de Hohezollern-Veringen al ginerelui său, Radu, dar şi a temerii, conform unora, privind eventuale pretenţii ale Hohenzollernilor germani la şefia Casei Regale române, Regele Mihai a rupt legăturile istorice şi dinastice cu Casa princiară de Hohenzollern-Sigmaringen, a schimbat numele familiei sale în „al (a) României“ şi a renunţat la titlurile conferite lui şi familiei sale de către Casa princiară (Doinel Tronaru).

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite