Principalii donatori ai partidelor pentru alegerile din 2016

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Partidele politice parlamentare s-au bucurat în anul electoral 2016 de donaţii generoase din partea membrilor pe care îi au. Cea mai mare donaţie a unui politician a fost cea a deputatului ALDE Remus Borza, care a lăsat în vistieria partidului 255.000 de lei sub formă de donaţii.

Cel mai mare partid parlamentar, PSD, a strâns din donaţiile a 19 membri ai formaţiunii peste 500.000 de lei. Actulul primar al Sectorului 5, Daniel Florea, a fost cel mai generos donator al formaţiunii, în condiţiile în care a dat 140.050 de lei către PSD. De asemenea, prin societatea sa de avocatură, partidul a mai primit 40.000 lei, potrivit datelor raportate de partide şi publicate în Monitorul Oficial. Un alt mare donator din rândul politicienilor este Liviu Gheorghiţă Goncea, consilier la Sectorul 1, cu suma de 60.000 de lei, în timp ce fostul candidat pentru Consiliul General al Captalei, Paul Pancos, a donat 42.000 de lei. 

PSD s-a bazat mult şi pe cotizaţiile curente, în vistiria partidului fiind strânşi aproape 15 milioane de lei din acestea. Potrivit datelor publicate în Monitorul Oficial, la capitolul cotizaţii, cele mai consistente sume au provenit de la trei parlamentari din Hunedoara: deputatul Laurenţiu Nistor (56.800 lei), senatorul Cornel-Cristian Resmeriţă (56.500 lei) şi deputatul Natalia Intotero (55.800). Cotizanţi generoşi au fost şi două eurodeputate, Daciana Sârbu (50.000 lei) şi Claudia Ţapardel (44.300 lei), precum şi deputatul Cătălin Rădulescu (36.500 lei), politician suspendat din partid pentru şase luni după ce afirmase în luna februarie că protestatarii din Piaţa Victoriei ar trebui înfruntaţi cu tunuri cu apă.

Politicienii constănţeni, cu dare de mână

În ceea ce priveşte PNL, 374 de persoane fizice au făcut donaţii a căror valoare cumulată depăşeşte 10 salarii de bază minime brute pe ţară, în valoare totală de aproximativ 18,5 milioane lei. Liberalul care a donat cei mai mulţi bani pentru partid, în vederea alegerilor din 2016, a fost consilierul judeţean Gheorghe Muhschină (209.600 lei), cel care deţine în prezent funcţia de preşedinte al fialialei municipiului Constanţa. Podiumul este completat de deputatul Marius Bodea (155.250 lei), preşedinte al organizaţiei municipale PNL Iaşi, şi senatorul Vergil Chiţac (131.535 lei). Sume de peste 100.000 lei pentru partid au mai fost depuse de primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, candidata pentru Senat Hildegard Brandl, liderul senatorilor PNL, Mario Oprea, sau vicepreşedintele Senatului, Iulia Scântei.

Pe de altă parte, printre liberalii care au plătit cele mai mari cotizaţii sunt senatorul Iulian Dumitrescu (55.000 lei), europarlamentarul Theodor Stolojan, fostul deputat Paul Dumbrăvanu (35.200 lei), deputatul  Răzvan Prişcă (33.200 lei) şi deputata Roberta Anatastase (31.800 lei). Cu toate acestea, PNL este, potrivit raportării publicate de Monitorul Oficial, împrumutat cu aproape 1,1 milioane lei, cea mai mare sumă reprezentând un împrumut acordat sediului central.

ALDE are cel mai mare donator din clasa politică

Partidul Alianţa Liberalilor şi Democraţilor (ALDE) a primit donaţii de 843.150 lei de la persoane fizice, potrivit datelor din Monitorul Oficial, citate de agenţia News.ro. Cel mai mare donator al partidului a fost deputatul Remus Borza, cel care oferit sub formă de donaţii 255.000 lei, dar şi 30.000 sub formă de cotizaţii. Printre politicienii cu donaţii generoase au fost deputatul Eugen Durbacă (63.000 lei), secretarul de stat  Cristian Dima (63.000 lei) şi deputatul  Varujan Vosganian. Liderul formaţiunii, Călin Popescu Tăriceanu, a plătiti doar cotizaţii în valoare de 18.000 lei. 

Nicuşor Dan şi Clotilde Armand, în topul USR

Preşedintele USR, Nicuşor Dan, a donat partidului pe care-l conduce nu mai puţin de 187.000 lei, această sumă fiind destinată tot pentru cele două campanii din 2016. De asemenea, printre politicienii USR care au donat sume generoase au fost Clotilde Armand cu 104.900 lei, Cristian Seidler cu 62.800 lei şi Cristina Prună cu 58.300 lei. În plus, sume considerabile au venit şi din partea oamenilor de afaceri Iulian Stanciu (210.000 lei) şi Florin Talpeş (111.000 lei). Suma totală a donaţiilor pentru USR s-a ridicat la aproape 2,9 milioane de lei. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite