Primul român care a votat în străinătate, mesaj pentru cei din ţară: Îmi pun speranţa în voturile care vor urma. Sper ca într-o bună zi să mă pot întoarce acasă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO ARHIVĂ
FOTO ARHIVĂ

Dan Coroian-Vlad este primul român care pune ştampila pe buletinul de vot şi se află pentru a doua oară în această postură, după ce în urmă cu patru ani şi jumătate a votat în turul doi al alegerilor prezidenţiale tot la Auckland, Noua Zeelandă

Votarea pentru referendum şi alegerile europene a început sâmbătă în Noua Zeelandă la ora 22:00, ora României.

"1-0 împotriva hoţiei!

Acum 4 ani, la alegerile prezidenţiale, mă găseam în aceeaşi locaţie şi aceeaşi postură, de-a fi primul care îşi da votul. Atunci, cu maximă disperare îmi arătam degetul mijlociu aceleiaşi grupări mafiote deghizate în partid politic, care parazitează, până la blocaj, ţară. Ei bine, aparent nu s-a schimbat nimic, sau mai rău: am ignorat ultimele alegeri parlamentare şi o parte dintre noi ne-am lăsat amăgiţi de un discurs populist, utopic, ce masca interese proprii. Am ajuns din nou conduşi de hoţi şi de tâmpiţi, dar diferenţa e că, acum, avem cu cine vota, avem speranţa că buboiul se sparge şi cumva, încet, aşezat, ieşim din marasm. Şi vom ajunge departe.

Îmi pun speranţa în voturile care vor urma, sunt convins că putem schimbă multe, alături de oameni politici noi, educaţi, oneşti. Sper că într-o bună zi să mă pot întoarce acasă, la Cluj, fără regrete.

Hai că se poate!", a scris pe Facebook Dan Coroian-Vlad, care a votat în Auckland, potrivit ziare.com

Potrivit Ministerului Afacerilor Externe (MAE), votul la alegerile pentru desemnarea membrilor din România în Parlamentul European şi referendumul naţional din 26 mai 2019 a început în străinătate, la Auckland, Noua Zeelandă, la ora 22.00, ora României (ora 7.00 ora locală), în secţia de votare nr. 18, cea mai îndepărtată secţie de votare organizată în afara graniţelor României.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite