Primăvara vrajbei noastre

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
ssss

De doi ani şi jumătate, mai exact din noiembrie 2015, asistăm la o dezbatere naţională privind căsătoriile gay şi modificarea definiţiei familiei în Constituţie.

Cetăţeni de tot felul se înjură reciproc, îşi aruncă vorbe de ocară, se supără, se enervează, se descriu în fel şi chip. Mai nou, vicepremierul Paul Stănescu ne anunţă că referendumul de modificare a definiţiei familiei în actul fundamental va avea loc în luna mai. Pe de altă parte Liviu Dragnea, preşedintele PSD, iese public şi se declară în favoarea unei dezbateri largi privind legalizarea parteneriatului civil. Focul dezbaterii se reaprinde într-un proces ce pare fără sfârşit.

Tema parteneriatului civil o cunosc mult prea bine. De-a lungul ultimilor doi ani, împreună cu colegii mei de la Asociaţia MozaiQ am împins tema pe agenda publică cum am putut noi mai bine, am organizat în octombrie 2017 un protest public în Piaţa universităţii, unde în mod simbolic am eliberat certificate cuplurilor care şi-au dorit un parteneriat civil. Tot anul trecut am organizat forumuri publice în Bucureşti, Cluj şi Iaşi, unde au participat invitaţi din societatea civilă, din mediul academic, din rândul politicienilor locali pentru a discuta exact principiile pe care ar trebui să se bazeze un astfel de parteneriat civil.

Noi credem că e important ca din ce în ce mai mulţi actori, la nivel naţional şi local, să fie interesaţi de subiectul parteneriatului civil. În 2016 am lansat şi o petiţie publică semnată de peste 4000 de cetăţeni care s-au declarat în favoarea unui astfel de demers. Am rescris, de asemenea, actuala propunere legislativă a legii parteneriatului civil, aflată în acest moment în Camera Deputaţilor.

Noi credem în necesitatea unui proces colaborativ, democratic, transparent când vine vorba de acest subiect, tocmai de aceea am ieşit public adeseori, am argumentat în diferite emisiuni, am ieşit la discuţii directe cu cetăţenii pe acest subiect. Vrem cu adevărat ca românii să înţeleagă că parteneriatul civil ţine de nişte drepturi fundamentale, absolut necesare, atât pentru cuplurile formate din persoane de acelaşi sex, cât şi pentru cuplurile heterosexuale necăsătorite.

În ultimii doi ani Coaliţia pentru Familie, iniţiatoarea demersului de modificare a Constituţiei, ne-a servit constant două minciuni, anume că demersul lor nu are legătură cu persoanele LGBT şi că nu există nicio legătură între Biserica Ortodoxă şi ei. Azi, a câta oară, ni se arată că demersul de modificare a definiţiei familiei în Constituţie nu se rezumă la stricta definiţie din actul fundamental. Atât Biserica Ortodoxă, cât şi Coaliţia pentru Familie se opun (şi) parteneriatului civil, după cum putem vedea din reacţiile imediate ale celor două entităţi după anunţul lui Liviu Dragnea.

Ce se doreşte, de fapt, este impunerea unei viziuni ultra-religioase asupra felului în care sunt guvernate relaţiile cetăţeneşti în statul român. De aici şi responsabilitatea mai mare a politicienilor în cazul modificării Constituţiei. Aceste grupuri conservatoare au arătat, de-a lungul timpului, că agenda lor nu se rezumă doar la căsătoriile gay, ci merge mult mai departe.

Aceleaşi grupuri au cerut eliminarea unor bannere de la metrou pe motiv că femeile erau prea dezbrăcate, au întrerupt difuzarea unor filme, se opun educaţiei sexuale, au pus presiune pe instituţii publice pentru a interzice o serie de conferinţe şi teme de discuţie, se opun violent avortului, au propuneri legislative pentru a interzice pornografia, fac apologia legionarismului şi neagă Holocaustul, etc. Lista e lungă.

Mai mult, aceste grupuri conservatoare au reţele în întreaga ţară, atât cu ajutorul Bisericii Ortodoxe, cât şi prin asociaţii cum ar fi Părinţi pentru Ora de Religie. Despre resursele lor financiare nu ştim nimic, însă vedem doar că anual se cheltuiesc bani pentru marşuri pentru viaţă, vizite ale unor extremişti cum ar fi Kim Davis din SUA, închirieri de săli la Teatrul Naţional, corturi pentru strâns semnături în marile oraşe, şamd. Până când vom accepta ca aceste grupuri să-şi impună viziune restrictivă asupra societăţii noastre? Când vom începe să ne punem întrebări cu privire la finanţele acestora?

Bătălia pe modificarea definiţiei familiei în Constituţie este o bătălie pe viitorul democraţiei noastre şi pe felul în care înţelegem relaţia dintre stat şi cetăţeni. O democraţie modernă, funcţională, presupune (şi) protecţia minorităţilor. Nu avem cum să votăm dacă o minoritate să primească sau nu nişte drepturi, e absurd, e anti-democratic, ţine de nişte norme elementare ale democraţiilor moderne. Un astfel de pas ar avea consecinţe asupra noastră, a tuturor, căci din momentul în care mergem pe acest drum drepturile oricărui cetăţean pot fi puse sub semnul întrebării, în numele dictaturii unei majorităţi conjuncturale. Să ne apărăm democraţia, aşa fragilă cum e ea în aceste momente!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite