Primarul Chişinăului, în vizită la nepoata preşedintelui Băsescu. Ce dar i-a oferit viitoarei fine

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă, a vizitat-o pe nepoata preşedintelui Traian Băsescu, înainte de a ajunge la Summitul de la Vilnius.

Înainte de botezul Sofiei, primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă, cel care o va creştina pe nepoata preşedintelui Traian Băsescu, a vizitat-o pe fina sa şi i-a oferit un cadou.

“Naşul Dorin Chirtoacă a vizitat-o pe Sofia în drumul său către Vilnius. Cu ocazia aceasta, i-a adus cadou finuţei sale un ursuleţ de pluş foarte drăguţ”, a scris Elena Băsescu, pe Facebook şi a publicat o fotografie cu primarul Chişinăului, alături de fiica sa.

Elena Băsescu a devenit mamă pe 1 septembrie, iar botezul fiicei sale este programat pentru 18 ianuarie 2014. Sofia va fi creştinată la aceeaşi biserică unde s-au căsătorit şi părinţii ei, Sfântul Spiridon cel Nou, iar printre naşii acesteia se va număra şi primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă.

Materiale pe aceeaşi temă:

GALERIE FOTO Nepoata preşedintelui Băsescu, vedetă în Parlamentul European  Nepoata preşedintelui Traian Băsescu, Sofia Anais, a avut parte de o “primire călduroasă” în Parlamentul European. “Nu mă pot despărţi de Sofia, aşa că am luat-o cu mine”, a scris Elena Băsescu, pe Facebook.

FOTO Preşedintele Băsescu, „de vorbă“ cu nepoata  Fiica preşedintelui Traian Băsescu, Elena Băsescu, a publicat vineri seara, pe Facebook, o fotografie care îl înfăţişează pe liderul de la Cotroceni alături de nepoata acestuia, Sofia Anais.

Băsescu, despre nepoata sa: „Cu cât ia în greutate, cu atât devine mai zgomotoasă“ Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că fiica sa, Elena, „îngrijeşte de copil“ şi că nu a crezut că va fi "aşa ataşată", el arătând că nepoata sa devine cu atât mai zgomotoasă cu cât prinde în greutate.

FOTO Nepoata preşedintelui Băsescu, deja vedetă pe Facebook Pagina oficială de Facebook a preşedintelui Traian Băsescu a postat trei fotografii în albumul dedicat nepoatei preşedintelui, Sofia Anais.

UPDATE Elena Băsescu şi fiica ei, Sofia Anais, au fost externate din Spitalul Universitar. EBA a plătit 300 de lei pe zi pentru că a stat singură într-o rezervă  Elena Băsescu şi fetiţa acesteia au fost externate miercuri din Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, unde mezina preşedintelui a născut prin cezariană, pe 1 septembrie. Înainte de a părăsi spitalul tânăra mămică a împărţit un tort jurnaliştilor aflaţi în faţa unităţii medicale. Potrivit purtătorului de cuvânt al spitalului, mezina preşedintelui Băsescu a plătit 300 de lei pe zi pentru că a fost cazată într-o rezervă.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite