Primăria Iaşi opreşte mitingul PDL

0
Publicat:
Ultima actualizare:

PDL a declanşat campania de susţinere a lui Traian Băsescu pentru referendumul din 29 iulie.

Conducerea democrat-liberală a stabilit organizarea a trei mitinguri în Bucureşti, Cluj-Napoca şi Iaşi, pentru „susţinerea democraţiei, a statului de drept şi a instituţiilor", anunţa luni preşedintele PDL, Vasile Blaga. Însă, în capitala Moldovei, liderii PDL s-au lovit de refuzul administraţiei locale, formată cu precădere din reprezentanţi social-liberali. Primăria Iaşi a refuzat să aprobe mitingul PDL din oraş, programat pentru sâmbătă, 21 iulie, în Piaţa Unirii din municipiu, pe motiv că în aceeaşi zi şi în acelaşi loc este programat mitingul USL.

„Vinerea trecută, PSD Iaşi a depus o cerere pentru un miting în Piaţa Unirii. Cei de la PDL au venit cu solicitarea abia luni. Comisia din primărie s-a întrunit luni şi a aprobat cererea USL. La Iaşi, în Piaţa Unirii, pe 21 iulie va avea loc mitingul USL", a afirmat ieri Sebastian Buraga, purtătorul de cuvânt al Primăriei Iaşi.

Întrebat cum explică faptul că solicitarea PSD Iaşi pentru miting a fost depusă cu câteva ore înainte ca Parlamentul să decidă suspendarea preşedintelui Traian Băsescu, purtătorul de cuvânt al primăriei ieşene a răspuns: „Nu ştiu. Probabil au depus cererea preventiv".

Nichita, principalul vizat

Luni, liderul PDL Iaşi, senatorul Dumitru Oprea, a declarat că democrat-liberalii au depus o cerere la Primăria Iaşiului, pentru organizarea unui miting de susţinere a preşedintelui suspendat Traian Băsescu, care urma să aibă loc sâmbătă, 21 iulie, în Piaţa Unirii din Iaşi. Senatorul PDL spunea la începutul săptămânii că nu exclude ca primarul PSD Gheorghe Nichita să nu aprobe cererea PDL. „Cei de la USL sunt în stare de orice", afirma liderul democrat-liberalilor ieşeni.

Mitingul de la Iaşi urma să fie a doua manifestaţie stabilită de conducerea PDL, în cadrul Colegiului Director, după ce, la sfârşitul acestei săptămâni, Cluj-Napoca găzduieşte prima mişcare pentru susţinerea lui Traian Băsescu în încercarea acestuia de a-şi menţine fotoliul de şef al statului. Calendarul de acţiuni democrat-liberale se încheie pe 26 iulie, la Bucureşti.

„Am stabilit împreună cu colegii noştri să organizăm în perioada următoare trei mitinguri în ţară, în prima sâmbătă la Cluj, în următoarea sâmbătă la Iaşi şi joi, 26 iulie, la Bucureşti, mitinguri pentru susţinerea democraţiei, a statului de drept, a instituţiilor care au fost atacate atât de USL", a anunţat liderul PDL, Vasile Blaga.

"Vinerea trecută, PSD Iaşi a depus o cerere pentru un miting în Piaţa Unirii. Cei de la PDL au venit cu solicitarea abia luni. La Iaşi, în Piaţa Unirii, pe 21 iulie va avea loc mitingul USL."
Sebastian Buraga purtător de cuvânt al Primăriei Iaşi

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite