Prima zi de şcoală – atunci şi acum

Fenomenul violenţei în şcoală este greu de controlat.

Nu am avut niciodată emoţii la începutul şcolii, cum am acum. Parcă erau mai paşnici elevii...dar vremurile par apuse. Cu părinţi, cu flori şi cu plăcerea revederii, în anii mai mari, ca acum… Fără jandarmi şi frică de violenţă… nu era ca acum

Îmi amintesc că rar puteam dormi în noaptea dinaintea zilei cu pricina şi sfârşeam prin a-mi îmbrăca în coperte maro (aşa erau, ce să le fac) fiecare caiet. Bonus, îmi scriam şi etichetele acelea zimţate. Zău dacă am avut vreodată de-a face, în Curtea de Argeş de atunci, cu gesturi violente sau comportament agresiv… în afară de tachinat şi tras de păr de băieţii mai obraznici… dar acestea erau gesturi extrem de rare.

Pentru prima zi de şcoală, premierul le-a cerut autorităţilor să se implice în buna desfăşurare a noului an şcolar, solicitând măsuri pentru asigurarea unui climat de siguranţă pentru elevi atât în şcoli, cât şi în jurul acestora.

La începutul acestui an, Ministrul Educaţiei declara că unităţile de învăţământ ar trebui, înainte de toate, să recunoască faptul că au probleme în ceea ce priveşte violenţa, pentru că numai astfel, cunoscând existenţa şi dimensiunea acestei probleme, se pot lua măsurile corespunzătoare.

Un comunicat al IGPR arată că din ce în ce mai mulţi elevi se bat între ei în curtea şcolii, în ciuda faptului că profesorii şi poliţiştii îi supraveghează atent pentru a preveni orice fel de incidente. Conform aceluiaşi comunicat, violenţa în şcoli a prezentat un trend ascendent în anul şcolar 2012-2013. Îngrijorător este faptul că 85% dintre evenimente au avut loc în curtea şcolii sau în clase, doar restul de 15% în zona adiacentă şcolilor.

În primul rând, de securitatea din interiorul şcolilor ar trebui să se ocupe conducerea unităţilor de învăţământ, poliţiştii având sarcina de a asigura securitatea în proximitatea şcolilor. Se pare că majoritatea incidentelor care au loc în şcoli, sesizate poliţiştilor, se încadrează fie la infracţiunea de furt, fie la cea de loviri sau alte violenţe. Cazurile grave cum ar fi vătămările corporale sau vătămările corporale grave sunt destul de rare. Nu ne-am confruntat încă cu niciun fel de fenomen extrem, cum se întâmplă în Statele Unite, cu arme de foc sau decese, însă nu înseamnă că trebuie să neglijăm ce se întâmplă.

Sondajele efectuate de inspectoratele şcolare, de Ministerul Educaţiei sau de IGPR arată că majoritatea bătăilor dintre elevi sunt de cele mai multe ori spontane, nefiind cazul existenţei unor „bande” formate în unităţile de învăţământ.

Cum au acţionat anul trecut poliţiştii pentru a preveni aceste fapte de violenţă în şcoală? Ei au mers în anumite unităţi de învăţământ şi le-au prezentat copiilor riscurile pe care le implică astfel de fapte, precum şi răspunderea care li se poate angaja în cazul comiterii unei fapte, insistând şi pe diferenţele între infracţiuni şi contravenţii. Din punct de vedere legal, e important de ştiut că cei care sunt autori ai unor fapte de violenţă în şcoli, pot executa chiar o pedeapsă cu închisoarea dacă au între 14 şi 16 ani şi se dovedeşte că au avut discernământ la comiterea faptei. Cei care au peste 16 ani sunt prezumaţi a avea discernământ la comiterea faptei penale. Dacă autorul are sub 14 ani, nu îi poate fi antrenată răspunderea penală, însă părinţii pot răspunde pentru faptele minorului, în condiţiile legii civile.

Oficialii Poliţiei Române arată că fiecare şcoală ar trebui să fie arondată unui poliţist de proximitate, cu sarcina de a ţine permanent contactul cu profesorii, directorul, paznicii  şcolii, având obligaţia de a-şi face simţită prezenţa în preajma unităţilor de învăţământ în special în perioadele în care elevii vin sau pleacă de la şcoală. Totuşi, nu pot să nu observ o problemă: dat fiind specificul meseriei, este aproape imposibil ca un poliţist să fie prezent în acelaşi loc în fiecare zi, la aceleaşi ore.

Mă întreb însă, dacă toată lumea ştie despre existenţa acestui fenomen al violenţei în şcoli, de ce sunt totuşi contradictorii sondajele emise de inspectoratele şcolare în colaborare cu unităţile de învăţământ din ţară? Oare nu toată lumea măsoară acelaşi lucru? Oare amplitudinea fenomenului este diametral opusă în unele zone ale ţării?

Cred că una dintre probleme este faptul că profesorilor în general le este teamă să vorbească despre violenţă. Subiectul este încă unul incomod, directorii de şcoală afirmând că la ei în şcoli nu există şi nici nu au existat bătăi între elevi. Motivul pentru care ei fac acest lucru este cât se poate de simplu: este o încercare de a nu-şi atrage critici sau probleme la muncă, având în vedere că încălcări ale regulamentului şcolar pot fi imputate persoanei care se ocupă de managementul unităţii de învăţământ, în speţă, directorul.

Fenomenul violenţei în şcoală este greu de controlat. Colaborarea cu Poliţia este un punct de pe lista propunerilor de prevenire a fenomenului pe care l-am bifat, paza în şcoală este un alt plus, însă probleme în aplicarea strategiei mai apar. Sunt încă mulţi paşi care trebuie făcuţi, însă câteva dintre soluţiile pe care le-am propus  cu ocazia fiecărei dezbateri sunt : prezenţa consilierilor şi a psihologilor în şcoală, aceştia fiind persoane care le pot oferi sprijin atât elevilor, cât şi părinţilor sau profesorilor, având posbilitatea în acelaşi timp şi de a conferi o abordare diferită a relaţiei părinte-profesor, astfel încât să fie asigurată o colaborare mai eficientă între aceştia.

Preluat şi pe  http://www.alinagorghiu.ro