Prima reacţie din PSD după ce DNA l-a inculpat pe Daniel Tudorache: Suntem convinşi că-şi va dovedi nevinovăţia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liderul PSD Marcel Ciolacu FOTO Inquam Photos / George Călin
Liderul PSD Marcel Ciolacu FOTO Inquam Photos / George Călin

PSD a transmis un mesaj sâmbătă după ce DNA l-a inculpat pe fostul primar al Sectorului 1 din Capitală, Daniel Tudorache, pentru trafic de influenţă şi spălare de bani. Social-democraţii afirmă că decizia lui Tudorache de a se autosuspenda din partid este „un gest de onoare” şi subliniază că fostul primar „îşi va dovedi nevinovăţia”.

„Referitor la decizia domnului Daniel Tudorache de a se suspenda din Partidul Social Democrat: Partidul Social Democrat a luat act de decizia domnului Daniel Tudorache de a se suspenda din partid. Este un gest de onoare. Suntem convinşi că Daniel Tudorache va clarifica toate aspectele care îl vizează şi îşi va dovedi nevinovăţia”, a transmis sâmbătă PSD.

Fostul primar al Sectorului 1 Daniel Tudorache a anunţat, după ce a fost pus sub control judiciar sub cauţiune pentru complicitate la trafic de influenţă şi spălare a banilor, că a decis să se suspende din PSD.

„În lumina evenimentelor recente, am luat decizia de a mă suspenda din PSD. Sunt nevinovat şi sper ca Justiţia să facă lumină cât mai repede în acest dosar. Nu doresc să pun în pericol şansele reale de câştigare a alegerilor parlamentare, pe care le are partidul al cărui membru sunt de peste 20 de ani şi în slujba căruia mi-am pus toată activitatea politică", a scris, pe Facebook, Daniel Tudorache.

Daniel Tudorache se află pe poziţia a doua, după medicul Alexandru Rafila, pe lista PSD Bucureşti la Camera Deputaţilor, la alegerile din 6 decembrie.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Daniel Tudorache, la data faptelor primar, anterior deputat, viceprimar al Primăriei Sectorului 1 Bucureşti, pentru complicitate la trafic de influenţă şi spălare a banilor.

În acelaşi dosar s-a mai dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de alte două persoane fizice, fosta soţie şi o persoană fizică aflată în anturajul primarului, pentru complicitate la spălarea banilor, respectiv trafic de influenţă.

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite