Prezentul continuu

Cum laşi lucrurile în voia lor, pe o direcţie tot mai clar profilată, astfel încât, prin acumularea unor surse, condiţionări şi tentaţii să fie posibilă – de la un punct, inevitabilă – transformarea unei populaţii de dimensiuni semnificative (20 milioane ?!...) într-o masă ignorantă, indiferentă şi inerţială, numai bună de livrat consumerismului globalist ca succesor de succes al comunismului infect ?!

O teme strategică ce părea ambiţioasa şi de neoprit. A dominat ultimele decenii în această parte a lumii – fostul “bloc comunist” – şi care acum, ni se dezvăluie în toată “splendoarea”.

Cum s-a ajuns aici ?! Cetăţeni ai României lui Ceauşescu, precum şi urmaşii lor recenţi în 25 de ani de “libertate”, deveniţi o simplă masă de manevră a capitalismului  primitiv. Altfel, desigur, “o ţară  NATO”, “membră UE”, vecină cu Ucraina în flăcări !...

O lume cu variabile multiple şi dinamici neobosite, cu experimente comportamentale de la melodramatic şi frivol, oscilând între frustrări recente şi frici aride ale unui viitor apropiat deja irosit. Toate împachetate într-o viaţă politică ordinară exprimată prin scandaluri, eşecuri şi trădări. Neîncetate ! Păguboase în sine şi numai bune pentru o deplasare masivă a atenţiei publice de la prezent, de la agenda reală, de la o raportare civică, conştientă, ambiţioasă, de la realitate, de la priorităţi cu adevărat de interes public.

Un mecanism cu o funcţionare completă, constantă, de neoprit care a pus stăpânire pe lumea românească de azi. Urmare a trei modificări implacabile:

      - prima, “o clasă politică” marcată de impostură, ineficienţă şi iresponsabilitate în definirea şi asumarea interesului public.

     - a doua, o comunicare publică pervertită, adică opusă deplin şi constant  informării, interpretării şi susţinerii unor iniţiative autentice, dedicate nevoilor reale, deschiderilor către oportunităţi şi ca expresie a solidarităţii.

    - o populaţie tot mai fragmentată, expusă la izolare în grupuri marginalizate, într-o desincronizare perpetuă cu ritmul schimbărilor curente. Numai bună pentru manipulare, seducţie consumeristă şi eventuale mobilizări radicale trecătoare, pe teme dubioase.

 Un mecanism sumar, dar eficient prin suficienţa sa, într-o lume în ruină, “societatea postcomunistă”, primitivă anterior şi suficient de descoperită la influenţe externe pentru a transforma o “zonă” într-o colonie. A nimănui. A cui?!  A oricui. A tuturor celor pregătiţi sau doar tentaţi să se aventureze într-unul din no-man-land-urile “socialismului real” de după ’89.

Cu ce ne confruntăm azi?

Ignoranţa, Indiferenţă, Inerţie. O subcultură dominantă în raportarea mediilor de operare vitale: piaţă, slujbe, drepturi, reprezentare, restart..... Retragere în reacţii individuale de supravieţuire prin oscilaţii între frica de viitorul apropiat, egoism sumar şi o gamă cât mai largă de agresivităţi ca  expresie de sine, individuală sau colective. Din libertate se poate face orice.

Şi tot mai des, aproape continuu, plasarea in aşteptare, reţinere, plângere.Un repaos golit de conţinut. Fără orizont.. “ La noi nu se poate!...”  „Nu e treaba mea...” „Nu ştiu, nu mă pricep, să rezolve ăia de la Bucureşti!...”

„La noi nu se poate” a  devenit credinţa dominantă a intervalului. O atitudine ambivalentă. Admite resemnarea şi acceptă o supunere comodă pentru oricine s-ar afla pe picior mare, la putere. Sau la avere... O capcană masivă, gravă, atotcuprinzătoare pentru o populaţie care uneori, încă, la sărbători se ridică pe două picioare şi ascultă imnul: „Deşteaptă-te române!”

Să ajungi să dormi pe „Deşteaptă-te române!”, e ceva!! Se află multă energie negativă, rezistenţă şi contaminare în această trigrama” Ignoranţă, Indiferenţă, Inerţie “.

Cum, cine, prin ce mijloace înfruntă această stare critică instalată profund la nivel de masă, prin care România, ca ţara şi naţiune, devine NIMIC?  Nimic, în raportarea la natură, locuire, sănătate, educaţie, familie, carieră, viaţa privată şi comunitară, credinţă...

După manual, ar fi câţiva factori şi multe personaje...Dedicaţi şi recunoscuţi în rolul şi misiunea lor. Finanţaţi şi susţinuţi, cu o poziţionare clară într-o lume la vedere. În realitate o colecţie de absenţi. Fantome care mişună haotic într-un spaţiu formal.

Familia-fragilă, uitată, marcată de surogate hedoniste şi compensaţii dubioase. Comunitatea-fragmentată, în declin, abandonată la distanţe tot mai mari. Şcoală-lăsată de izbelişte, în ridicol şi inconsistenţa. Biserica-centrată pe construcţii...Media - pe cale de disparitie. Liderii-mobilizaţi la DNA... Toate astea sparte în timp.

   Un trecut recent infestat de ambiguităţi, minciuni şi lacune. Un „trecut istoric” – „istoria neamului”, o predică obosită marcată de lacune, basme şi abandon. Colecţie de temeri, sumă a scepticismului ironic şi implicit o barieră tot mai greu de trecut în asumarea identităţii naţionale. Chiar nu putem să limpezim ”deplin şi definitiv”  trecutul istoric? Cine nu poate, cine nu vrea, cine bagă strâmbe?!

Prezentul, complex, contradictoriu, clar  ca sursă de stări, reale şi critice, în România aşa cum este, în care ne mişcăm (sau doar stăm). Care sunt sursele inerţiei, ale regresiei pe multiple planuri. O problemă de siguranţa naţională, de prim rang. Răspunde cineva?!

Viitorul posibil, aproape sigur. Pe multiple planuri, cu impact deja vizibil asupra tuturor.

Într-o lume vastă şi haotică.

Dacă ar şti, ar înţelege, clar şi exact toate acestea, trecut, prezent, viitor  cum ar  fi oamenii din România?! Ignoranţi, indiferenţi, inerţi ?!

Hai se vedem!