Uniunea Europeană se pregăteşte să depăşească, poate mai uşor decât se credea acum patru ani, ieşirea Marii Britanii – o ruptură pusă major în umbră de evoluţiile ultimelor luni. Priorităţile imediate sunt legate în primul rând de impactul epidemiei de coronavirus: presiunea asupra sistemelor publice de sănătate, precum şi consecinţele economice şi sociale.

Unul dintre elementele constante ale politicii externe germane, în special la nivel european, a fost încercarea Berlinului de a evita poziţionarea într-un rol deschis şi evident de lider european. Moştenirea istorică, alături de socializarea politică a liderilor germani într-un mediu care favorizează pragmatismul şi consensul deopotrivă, au determinat ca acţiunile germane să sprijine mai degrabă liniile politice dominante, cu excepţia situaţiilor în care interesele primare erau în balanţă. Preşedinţia din 2020 nu se anunţa a fi una extrem de ambiţioasă, în urmă cu şase luni, neieşind cu nimic din tiparul celor 12 asemenea momente care o precedaseră. Prezenţa social-democraţilor în coaliţia de guvernare din Germania este vizibilă – schimbarea de atitudine a politicii germane în opoziţie cu poziţionarea pro-austeritate din 2008 poate fi explicată şi prin adoptarea unui discurs mult mai generos şi mai apropiat de valorile stângii de către social-democraţii germani, care au subliniat permanent importanţa solidarităţii europene.

În acest moment, în faţa liderilor germani stau în mod evident obiectivele adoptării bugetului multianual al Uniunii Europene, alături de atingerea unui compromis în ceea ce priveşte planul financiar de sprijin economic. Atingerea cât mai rapidă a unui consens în ceea ce priveşte cele două instrumente esenţiale pentru salvgardarea economiilor (şi, implicit, şi calităţii vieţii în societăţile europene) este esenţială pentru viitorul european. Dincolo de imperativele sănătăţii publice, care trebuie, evident, respectate cu stricteţe în continuare, Uniunea Europeană trebuie să găsească o soluţie pentru problemele economice cauzate de epidemie. Cred că atingerea unui compromis, fie şi unul care să nu mulţumească pe deplin niciunul dintre actori, este mult mai importantă decât prelungirea negocierilor. Tergiversarea unui acord are efecte nefaste cât se poate de concrete. Acordul care trebuie atins la summit-ul din această lună este testul de maturitate al actualei generaţii de lideri politici europeni, iar capacitatea Germaniei de a gestiona negocierile către acest acord va fi testată la maxim. Din păcate, la apelul german pentru un consens sau la proiectul bugetar franco-german nu au existat reacţii oficiale din partea României - altele decât declaraţiile pe care le-am făcut în calitate de europarlamentar.

În acelaşi timp, este important de observat că agenda asumată de Germania este una destul de cuprinzătoare şi în raport cu obiectivele adiacente: consolidarea politicilor de mediu din punct de vedere economic, alături de insistenţa asupra intensificării procesului de digitalizare a Uniunii Europene. Atingerea obiectivului neutralităţii în materie de emisii de dioxid de carbon în 2050 presupune adoptarea unor primi paşi extrem de curajoşi în lunile ce vin. La fel, realizarea „suveranităţii digitale” despre care vorbea ministrul german al economiei, Peter Altmaier, implică politici deopotrivă vizionare şi curajoase. Este important de notat, totodată, că două dintre temele pe marginea cărora am discutat cu Michael Roth, ministrul german al afacerilor europene  (SPD), din postura de ministru delegat pentru Afaceri Europene – respectiv educaţia şi sănătatea, se află în continuare pe agenda preşedinţiei germane şi am încredere că vor fi tratate cu maxim de implicare şi seriozitate!

Nu în ultimul rând, preşedinţia germană trebuie să-şi asume primii paşi pentru orientarea Uniunii Europene în noul context strategic şi politic internaţional. Cancelarul german, Angela Merkel, a vorbit săptămâna trecută în Parlamentul European, prezentând priorităţile centrale ale mandatului ţării sale: protejarea drepturilor fundamentale, solidaritatea şi coeziunea, combaterea schimbărilor climatice, digitalizarea şi rolul Europei în lume. „Vrem ca Europa să iasă din această criză mai unită şi mai puternică (...) nu putem progresa decât dacă protejăm Europa împreună”, a subliniat cancelarul, adăugând că Germania este pregătită să facă dovada unei solidarităţi extraordinare. Această preşedinţie a Consiliului pune accent pe construirea unui viitor „verde”, bazat pe inovaţie şi sustenabilitate, pe competitivitate şi (cuvântul de ordine al acestor luni şi al multor luni care urmează) DIGITAL. Un discurs pragmatic şi concret, cu răspunsuri la provocările momentului, dar puternic ancorat în principiile şi valorile europene. Din păcate, decidenţii din România nu s-au ridicat la nivelul discursului oficialului german şi au ignorat cu brio priorităţile noii Preşedinţii la Consiliul UE.

Dincolo de retorică, realitatea epidemiei a subliniat vulnerabilitatea majoră a lanţurilor globale de aprovizionare. În special în ceea ce priveşte elemente vitale pentru funcţionarea societăţilor europene, existenţa unei capacităţi la nivel european este esenţială pentru gestionarea cu succes a crizelor viitorului. Mai mult, şi în materie de politică externă, dar şi de politici concurenţiale, este importantă gestionarea solidară a relaţiilor externe ale Uniunii Europene – o singură voce europeană, aşa cum spunea Heiko Maas, ministrul social democrat de Externe al Germaniei  fie că este vorba despre poziţia faţă de China, despre consolidarea şi îmbogăţirea relaţiei trans-atlantice, ori despre consolidarea statutului UE de principal donator internaţional şi de actor capabil să mobilizeze iniţiativele de dezvoltare din spaţii precum Africa sau Asia.

Pentru România, preşedinţia germană a Consiliului reprezintă o oportunitate din mai multe puncte de vedere. Ar fi în interesul României să profităm de coaliţia între dreapta şi stânga în Germania pentru a colabora şi în ţară pentru atingerea obiectivelor noastre în plan european. Este important ca atât bugetul european, cât şi planul de redresare economică să reflecte interesele României şi să cuprindă fonduri care să poată fi accesate de către Bucureşti în condiţii optime, pentru a limita efectele economice nefaste ale epidemiei şi pentru a permite recuperarea decalajelor de dezvoltare care separă România de celelalte state europene. În egală măsură, cred că preşedinţia germană este şi o oportunitate pentru a aborda - în alţi termeni şi în alte circumstanţe - subiectul aderării României la Zona Schengen. Toate condiţiile sunt acolo pentru a realiza integrarea României în spaţiul Schengen. Aşa cum în trecut am pus presiune pe decidenţii europeni prin campania #RomâniaCereSchengen, voi intensifica demersurile pentru realizarea acestui important obiectiv naţional.

În subsidiar, nu pot să nu remarc (mai ales în acest context!) cât de importantă ar fi fost menţinerea funcţionării trilateralei Germania-Franţa-România, un format creat la iniţiativa echipei pe care am avut onoarea să o conduc ca ministru al Afacerilor Europene, un format care ar fi permis României să îşi exprime mult mai clar poziţia în raport cu două dintre statele care vor influenţa semnificativ, dacă nu chiar vor direcţiona dezvoltarea Uniunii Europene în perioada viitoare. Din păcate, acest proiect a fost uitat de autorităţile de la Bucureşti, care sunt mai degrabă preocupate de mizele mici electorale. Preşedinţia Germaniei la Consiliul UE, prin influenţa exercitată în mod special de social democraţii germani în spiritul solidarităţii europene, dar şi prin faptul că Angela Merkel se îndreaptă către finalul carierei politice, poate reprezenta o şansă pentru România. Rămâne de văzut dacă o vom fructifica.