Traian Băsescu, despre noua taxă pe combustibil: Aceşti bani sunt pentru alegeri, pentru baronii, baroneţii şi baronaşii din teritoriu

Traian Băsescu, despre noua taxă pe combustibil: Aceşti bani sunt pentru alegeri, pentru baronii din teritoriu

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică seara, că acciza pe combustibil care ar urma să fie introdusă de la începutul anului viitor are drept scop nu aducerea de bani în plus la bugetul de stat, ci finanţarea campaniei electorale din 2014.

Ştiri pe aceeaşi temă

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, despre declaraţia preşedintelui Băsescu: „E beat. Nu numai de putere“

Declaraţiile preşedintelui:

Va fi un adevărat exerciţiu, pentru că rar mi-a fost dat să decid a ţine o conferinţă de presă cu cifre. Este singurul argument care mi-a mai rămas, aşa că va trebui să suportaţi o declaraţie de presă grea. Sigur, totul porneşte de la conferinţa de presă pe care ţinut-o premierul vineri, în care a fost la înălţimea funcţiei, a reuşit să se încurce ca un adolescent la prima întâlnire. De aceea, aş vrea să nu se creadă că în statul român nu există nimeni care să înţeleagă ce urmează să se întâmple românilor şi am ţinut să dau explicaţii.

Despre majorarea indemnizaţiilor în companiile de stat

Ca niciodată, îl voi cita pe premier precum pe un clasic. La un moment dat, afirmă că am contestat la CCR OUG 26/2013 prin care limitam veniturile persoanelor aflate în conducerea companiilor cu capital majoritar sau integral de stat.

Afirmaţia e o probă de superficialitate, i-am trimis chiar dânsului acea lege, am trimis-o înapoi la Parlament, deci grupul parlamentar PSD a fost chemat să analizeze punerea la dispoziţie a companiilor de stat către clientela politică.Dacă ar urma exemplul lui Boc, care a limitat veniturile membrilor AGA, ar fi un lucru potrivit. Deci am trimis ordonanţa la Parlament, înainte de a mă adresa CCR. Niciodată nu am avut practica să atac întâi la CCR, ci am încercat o soluţie cu Parlamentul, care este for decizional în ce priveşte legile. Deci, OUG 26 se află la Parlament.

Mai există o afirmaţie a domnului prim-ministru şi ea sună cam aşa: "sper că am reuşit să lămuresc adevărul despre situaţia bugetului, situaţia Rompetrol. Sunt convins că, în final, responsabilitatea politică va prevala faţă de bătălia personală".

Nu am nicio bătălie politică, dar îmi exercit atribuţiile constituţionale în favoarea românilor. De altfel, dacă ar vrea să avem o bună colaborare - şi asta înţeleg din declaraţia de vineri - premierul trebuie să facă două lucruri. Primul, să respecte legea, iar al doilea, să respecte instituţiile statului.

În momentul în care face aceste două lucruri, relaţiile dintre noi vor fi perfecte. Poate întâmplările din ultima perioadă îl ajută pe premier să înţeleagă că atunci când tu, ca premier, nu respecţi legea, degeaba ai majoritate de 72%, degeaba votează Parlamentul Memorandumul Rompetrol, dacă nu respecţi Constituţia. 

Despre Memorandumul Rompetrol

Esenţa exercitării puterii la nivelul de 70%, cât are USL acum, este încadrarea exercitării acestei puteri în lege şi atunci nimeni nu se va opune.Pentru că suntem la capitolul Rompetrol, aş vrea să lămuresc acest aspect pe care premierul îl vedea ca pe un dezastru, respingerea de către CCR a Legii de aprobare a Memorandumului şi vreau să-l încurajez, pentru că Memorandumul a rămas în vigoare.

Eu nu am atacat la CCR decât tangenţial conţinutul, acest lucru l-a făcut un grup de parlamentari în iunie. În ce priveşte atacul meu la CCR, în afară de câteva observaţii tehnice, fondul atacului la CCR a fost pe tratamentul egal care trebuie aplicat companiilor în România, Art. 16 din Constituţie - persoanele, indiferent că sunt fizice sau juridice, trebuie să aibă tratament egal.Nu poţi pentru Chevron să nu duci legea în Parlament, iar pentru Rompetrol să o duci.

Al doilea element atacat a fost amestecul Legislativului în competenţele Executivului. Acordurile între un agent economic şi Guvern sunt responsabilitatea Guvernului. Dacă pentru un Memorandum un agent economic trebuie să obţină o lege, facem din parlamentar un negociator. Acesta e motivul pentru care CCR a respins Legea de aprobare a Memorandumului, iar declaraţiile premierului îmi ridică multe probleme şi vi le-aş reaminti. 

 Mai cred un lucru: dacă se dă o decizie a CCR, ar fi extraordinar ca după patru luni să nu se dea o decizie contrară, că atunci nu mai ştim pe ce să ne bazăm. E ca Agamiţă Dandanache. El trebuia să ştie, ca şef de Guvern, care a fost conţinutul întâmpinării la Curte făcut de Preşedinţie. 

Mai are o intervenţie interesantă, în care spune: "nu doresc să comentez că în luna iunie o lege a fost declarată constituţională şi apoi a fost neconstituţională". Remarca asta arată incapacitatea de a face deosebirea între două intervenţii la Curte. Preşedinţia a avut ca fond intervenţia pe discriminarea agenţilor economici. Ăsta e ghinionul când obţii doctoratul fără să ştii ce scrie în el. Asta e, doctori în Drept.

Preşedinţia neatacând pe fond conţinutul Memorandumului, rămâne valabil, numai că premierul trebuie să îl asume cu cei 400 de milioane de dolari pe care i-a făcut cadou companiei, prin HG. Dacă nu, rămâne cu Memorandumul şi îl pune în aplicare. Asta l-ar putea feri, a scăpat de semnătură. Exact ca la Roşia Montană, vrea să se acopere. Aici, problema nu e că are cineva ceva cu premierul, ci ce facem în relaţia Executiv - Parlament. Cum mai controlează Parlamentul Executivul? Este un conflict major constituţional, peste care nu se poate trece.

Despre buget:
Încep cu o afirmaţie fără echivoc.Susţin fără rezerve indexarea pensiilor cu 3,76% şi, chiar dacă nu aş susţine, e în lege. Susţin acordarea burselor suplimentare pentru medici rezidenţi şi creşterea cu 10%  a salariilor pentru cadre didactice.E un lucru foarte bun creşterea salariului minim.Foarte bună creşterea venitului minim garantat cu 5%, de asemenea a venit timpul să plătim deciziile judecătoreşti care au titluri executorii pentru tăierile din salarii.

Despre noua taxă pe combustibil:

Nu am nicio problemă, sunt un susţinător a creşterii volumului de cofinanţare pentru fonduri europene şi un mare susţinător al Programului pentru Autostrăzi, deci nu înţeleg de ce s-a supărat premierul. Am să vă demonstrez că poate să le facă dacă vrea, renunţând la accizarea suplimentară a combustibililor. Această declaraţie de presă se vrea şi un avertisment, o deschidere de dialog către Guvern şi Parlament. Dacă nu se renunţă la creşterea accizei la combustibil, trimit înapoi Bugetul, după care e posibil să îl atac la CCR.

De ce cred că această acciză nu are ce să caute? Vă dau puţine elemente, credeţi-mă că muncesc de zile în şir să găsim soluţii. Or, eu cred că sunt soluţii, mult mai multe în buget. Spre exemplu, pe date Eurostat discutăm. 

Şomajul în septembrie 2012 era 6,7%. Şomajul în septembrie 2013 este 7,5%. Înseamnă o creştere a numărului de şomeri cu 56.000, nu ştiu unde sunt zecile de mii de locuri de muncă, dar cifrele oficiale la nivelul UE sunt acestea. 

Creşterea accizei la combustibil va avea impact în toată economia, în fiecare casă - în preţul de transport, în preţul alimentelor, în preţul bunurilor de larg consum, peste tot va fi un impact destul de mare. Deci ceea ce domnul premier spune că vrea să dea oamenilor în plus va fi înghiţit de creşterile de preţuri şi de creşterea inflaţiei. 

Dacă BNR, înainte de introducerea taxelor evalua o inflaţie de 3% pentru anul viitor, cred că prin introducerea accizei suplimentare pe combustibil, inflaţia va fi 3,5% anul viitor. Rog BNR să mă scuze, dar nu aveam cum să nu exprim un punct de vedere. Cred că vom avea o creştere de inflaţie de cel puţin 0,5% adăugată pe inflaţia evaluată de BNR. 

Ce înseamnă 7 eurocenţi creştere de acciză? E propagandă, costul nu creşte doar cu 7 eurocenţi. La aceştia se adaugă TVA de 24%, care face dintr-o dată 8,62 eurocenţi.Mai mult, Guvernul a stabilit să modifice modul de calcul al accizelor utilizând nu cursul de schimb de la 1 octombrie 2013, când era un curs mai bun, era 4,45, ci s-a dus cu un an înapoi, în 2012, contrar reglementărilor europene şi utilizează o rată de schimb de 4,52. Şi pentru ca lucrurile să fie rotunde, Guvernul utilizează o inflaţie de 4,77 pentru 2012. 

Şi pentru ca lucrurile să fie rotunde, Guvernul utilizează o inflaţie de 4,77 pentru 2012.  Ceea ce va duce la o creştere cu 53,44 bani pe litru la benzină şi 52,5 bani pe litru la motorină. Câţi bani aduce această creştere de acciză în bugetul de stat? Folosesc cifrele folosite de Guvern şi el spune: 2,28 miliarde lei noi, din care 1,838 mld acciză şi 0,44 miliarde TVA. Este o contribuţie importantă la buget, efectele însă sunt foarte rele în economie şi în buzunarul fiecăruia. Vor afecta major şi în mod deosebit întreprinderile mici şi mijlocii, întreprinderile familiale, dar şi marile companii de transport. S-ar putea în aceste zone să fie multe falimente. 

Nu îmi pun problema că va intra în insolvenţă Petrom, nu discutăm de giganţi, dar firmele mici, IMM-urile şi companiile de transport vor fi puternic afectate.Sigur, acesta este efectul introducerii de la 1 ianuarie a creşterii accizei la combustibil. 

Îi propun premierului să renunţe la această acciză, având în vedere efectele rele pentru economie şi pentru şansa de relansare economică şi să privească în propriul buget, împreună cu majoritatea parlamentară, uitându-se în primul rând la Ministerul Dezvoltării, care are o creştere a bugetului de 1,22 miliarde lei.

Bugetul Ministerului Dezvoltării a fost în 2013 3.580 de milioane, iar pentru 2014 este programat să fie 4,8 miliarde, creştere de 1,22 miliarde. Din cei 4.8 miliarde, 1,5 miliarde sunt programate să fie transferate către administraţiile publice în trei programe: modernizarea satului românesc, regenerare urbană şi infrastructură judeţeană.Când ne uităm la bani europeni, care acoperă aceste programe, constatăm că pentru Dezvoltare Rurală sunt încă necheltuiţi peste 3 miliarde de euro.

Dacă ar trebui să îi cheltuiască, ar trebuie 1,5 miliarde în 2014 şi 1,5 miliarde în 2015, deci în locul domnului Dragnea m-aş uita foarte atent la angajarea tuturor banilor europeni de la Programul de Dezvoltare Rurală, unde ar putea rezolva admirabil mordernizarea satului românesc.Probabil vor spune: da, dar sunt angajaţi. Dar câte au început şi câte nu? Sunt foarte multe proiecte aprobate care încă nu au început, deci trebuie duşi banii acolo unde primarii pot să înceapă imediat.

Drumuri judeţene - or fi şi de aici, dar privim în ultima raportare de la UE, în Programul Operaţional Regional s-au cheltuit până acum 44,2% din totalul sumei alocate, care este 3,7 miliarde, iar Guvernul a trimis facturi până la 53%.  Asta înseamnă că în momentul de faţă cel puţin 47% din bani nu sunt cheltuiţi, circa 1,6 miliarde de euro.Sunt contracte care nu au început să se deruleze, pentru că s-au împiedicat primarii. Aceşti bani ar trebui distribuiţi imediat. Domnul Dragnea are aici resurse extraordinare. La regenerare urbană nu sunt acoperite sumele pentru izolare termică, iar oamenii plâng că nu au bani să o facă. Ar putea să facă domnul Dragnea regenerare urbană de cea mai bună calitate.Atunci, ar putea să renunţe din cei 1,57 miliarde pe care îi transferă la administraţie locală, ar putea renunţa la 1,4 miliarde, pentru că are bani europeni. 

Din păcate, aici observ ce s-a mai întâmplat în 2008, când toată resursa, tot ce s-a putut, inclusiv banii din privatizarea BCR au fost transmişi către baronii locali, pentru că le era greu cu bani europeni în 2008 şi scopul a fost electoral. Aceşti bani sunt aruncaţi pentru alegeri.Este inadmisibil să pui o astfel de acciză pe combustibil ca să faci rost de bani pentru alegeri, pentru baronii, baroneţii şi baronaşii din teritoriu. 

Mi-e cunoscută supărarea multora din administraţia locală ca nu au primit bani suficienţi de la buget. Îi interesează mai puţin banii europeni, ăia sunt necontrolaţi.

Această creştere de acciză ca să satisfaci presiunea baronilor locali o etichetez cel puţin ca fiind iresponsabilitate.Nu ai dreptul să pui biruri pe populaţie pentru partid, să îi fie bine partidului şi să sufere atâta amar de lume.Am experienţa măririi TVA cu cinci procente, a fost una din marile erori, trebuia căutată altă soluţie.Sigur, a fost o măsură luată în timp de criză, dar am trăit toţi creşterea TVA cu cinci procente. 

E necinstit şi acesta este motivul pentru care îi voi trimite bugetul înapoi Parlamentului.Domnii din administraţia locală au surse - banii europeni şi domnii de la Guvern pun un bir inutil şi toxic pe populaţie să poată satisface comandamentele de partid. Şi îl trimit şi la CCR pe urmă. De unde mai găsim bani? 1,4 miliarde le-am găsit.

Uitându-mă cu atenţie în buget constat că ne cresc sumele alocate dobânzilor la credite, ceea ce mi se pare ciudat. n condiţiile în care anul acesta vom avea 2014 un deficit mai mic, în condiţiile în care dobânzile pentru România pe piaţa internaţională au scăzut considerabil şi în condiţiile în care România se împrumută la maturităţi mult mai mari - acum împrumutăm pe cinci ani, 10 ani şi multe din creditele pe termen scurt au fost transformate în credite pe termen mediu şi lung.de aceea mi se pare în neregulă creşterea cheltuielilor de la 9,6 miliarde la 10,1 miliarde. Aici sunt peste 500 de milioane reprezentând un buffer, care când nu se cheltuieşte se duce în rezerva premierului sau unde avem nevoie.

Dacă vă uitaţi ce s-a întâmplat anul acesta, cât a fost în bugetul iniţial suma alocată plăţii serviciului datoriilor, veţi constata că e o reducere de 500-600 milioane.Întotdeauna, capitolul a fost o rezervă ştiută de regulă numai de ministrul de Finanţe, dar când relaţia ministrului cu premierul a fost bună, a ştiut-o şi premierul. Mai sunt astfel de capitole.Eu, din suma de 10 miliarde, am curaj să spun Guvernului să o reducă cu 600 de milioane, pentru că e umflată şi 1.4  mld de la clientela politică a domnului Dragnea, cu 600 de milioane se fac două miliarde.

Aceşti 280 de milioane aş putea spune oricând de unde. E o sumă ridicolă în bugetul de stat, în raport cu cele 217 miliarde, cât este venitul bugetului pe anul viitor. Reprezintă 1%. De asta nu vreau, să mă feresc de propagandă. Oricând, cu un premier serios pot să-i spun.Ceea ce înseamnă 1.400 de la clientela politică, 600 de milioane din buffer-ul de la dobânzi, avem suma ca să nu se introducă acciză pe combustibil. După trauma din 2010, poporul nu merită să mai sufere încă o dată, în condiţiile în care nu e necesar. Atunci nu aveam de unde lua bani. Acum avem şi doar pentru a satisface clientela politică e total nejustificat. M-am uitat în ordonanţa prin care au introdus taxa pe stâlp, e o confuzie grosolană între proprietate şi patrimoniu. Cum vor vrea Finanţele să o aplice, aşa o vor aplica.

Au creat o confuzie asupra a ceea ce impozitează: proprietate sau patrimoniu. Ei s-au referit la patrimoniu.Cred că trebuie să o rescrie, au mari probleme. 

Despre situaţia economică:

Ar trebui să mai privim un lucru: agricultura este ciclică. Anul ăsta poate fi o recoltă bună sau mai puţin bună sau când am avut inundaţii a fost şi mai puţin bună şi atunci e bine să calculezi PIB, scoţând agricultura.Dacă privim aceste cifre, vom vedea că în 2012 creşterea economică a fost de 2.1%, iar în 2013 vom avea o creştere de 0,8% şi este provizorie. Abia la anul vom şti datele definitive, deci aş fi extrem de prudent în ce priveşte evoluţia economiei româneşti. Având în vedere această creştere extrem de mică, dar încurajatoare - slavă Domnului că nu e în minus -aş fi prudent în ce priveşte măsurile de creştere a fiscalităţii.

Sunt convins că introducerea de noi poveri fiscale nu face decât să frâneze şansa de relansare pe care România o are şi avem şanse bune, pentru că economia e macrostabilizată, deficitul de cont curent s-a redus, deci avem condiţii.

 Problema este dacă luăm măsurile de relansare sau nu sau măcar, dacă nu putem, să nu îngreunăm relansarea fiscală prin introducerea de noi taxe şi impozite.O afirm la fel ca atunci când Guvernul lui Boc a mărit TVA cu 5%, că prin creşterea accizei la combustibil se face o mare greşeală economică, o greşeală care poate fi evitată.

Despre consecinţele retrimiterii bugetului în Parlament:

Nu cred că vor fi consecinţe, pot renunţa la acciză şi nu au de renegociat cu Fondul. Cu asta, basta, rămân pe deficit de 2,2%. Dacă au nevoie, îi ajut. Dacă nu, nu e  nicio problemă să chemi Fondul aici. Nu România e la dispoziţia Fondului, ci invers, dar acest şoc în economie este inadmisibil. Nu văd o problemă, se pot planifica toate, dar cel mai mare rău ar fi să dăm drumul la această acciză suplimentară. 

Românii vor primi pensiile şi salariile. Le vor primi la timp. Dacă această clasă politică e responsabilă, ducem procedurile la capăt înainte de Anul Nou. Sunt dispus să discut cu oricine pentru a preveni ce am făcut în 2010 cu TVA. Nu vreau să mai repetăm creşteri de taxe. O să le trimit preşedinţilor celor două Camere un calcul. 

La Parlament, preşedintele are dreptul să considere că o prevedere sau alta din lege nu este oportună sau creează daune societăţii. 

Despre o posibilă întâlnire premier-preşedinte: 

Eu ce fac, îl rog să avem o discuţie? Nu credeţi că era bine ca el să aibă discuţie cu mine? Lucrăm instituţional. Ce e asta, cu vorbitul? Nu se vor bloca măririle de pensii, doar TVR-ul lui Săftoiu le poate bloca. 

E o mare minciună, până pe 31 decembrie avem timp să le rezolvăm. Nu voi renunţa la a încerca să scoatem această taxă, îmi dau seama cât e de rău pentru economia românească. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările