Traian Băsescu: Moscova poate face conflictele îngheţate să explodeze. Pe rând sau toate deodată

Traian Băsescu: Moscova poate face conflictele îngheţate să explodeze. Pe rând sau toate deodată

Preşedintele Traian Băsescu, pe distrugătorul american „USS Donald Cook”, ancorat în Portul Constanţa, luni, 14 aprilie FOTO Adevărul

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, din Portul Constanţa, la scurt timp după ce a vizitat distrugătorul USS Donald Cook, că situaţia din Ucraina, provocată de acţiunile Federaţiei Ruse, reprezintă un risc şi la adresa securităţii României. Băsescu a punctat că nu este un adversar al Moscovei, însă a subliniat că liderii de la Kremlin provoacă instabilitate în regiune.

Ştiri pe aceeaşi temă

Principalele declaraţii ale preşedintelui:

Despre situaţia din Ucraina:

Toţi ştim că Ucraina a ajuns aici nu doar datorită opţiunilor politice divergente, dar şi ale cetăţenilor cu privire la direcţia în care se îndreaptă ţara. S-a dovedit că nivelul de corupţie la care s-a ajuns în Ucraina a erodat capacitatea statului. Două lucruri au solicitat zecile de mii de oameni care se aflau în piaţă: drumul spre Europa şi eradicarea corupţiei. Asta nu înseamnă că mesajul acoperă strict problemele din Ucraina. Şi România are probleme de corupţie.

S-a demonstrat că ţările ale căror instituţii sunt erodate de corupţie devin foarte vulnerabile din punctul de vedere al deciziei politice. Când corupţia atinge vârful clasei politice, puteţi să fiţi siguri că acele grupuri de interese, fie că sunt economice, mediatice sunt grupuri care când vor cere ceva, vor primi şi asta înseamnă că prin corupţie poate fi puternic afectată decizia politică în interesul alianţei. Acesta este mesajul şi trebuie citit de toată clasa politică în mod corect.

Despre relaţia cu Federaţia Rusă:  

Nu sunt un adversar al Moscovei, sunt un adversar al unor practici ale Federaţiei Ruse. Dacă Moscova vrea să nu i se spună că are responsabilităţi, asta nu se poate. Dacă pentru a nu se supăra nu îi place să audă că o acuzăm că ocupă Transnistria în mod ilegitim, nu se poate. Nu înseamnă că sunt un duşman al Federaţiei Ruse, dar nu pot să nu observ elementele de instabilitate pe care le generează. Pentru toate aceste conflicte îngheţate, butonul este la Moscova. Moscova poate să le facă să explodeze, în funcţie de interesele ei. Pe rând sau pe toate odată. Asta, pentru noi, este un element care afectează securitatea naţională. Chiar dacă se supără Moscova, nu pot ca din prietenie să nu le spun ce văd. Că s-a produs un cerc de foc în jurul Mării Negre.

Reacţia NATO arată că statele membre sunt solidare între ele când există riscuri.

Foto

Nava pe care am vizitat-o este impresionantă, din punctul de vedere al capabilităţilor militare. Colonelul Donald Cook a fost un ofiţer al Marinei Americane care şi-a pierdut viaţa în Vietnam, ca prizonier, dar pe toată perioada prizonieratului, Cook a fost un ofiţer care şi-a încurajat militarii din subordine până a închis ochii. La bordul navei am văzut şi numele soţiei colonelului. Nava, prin serviciul pe care îl face, aminteşte continuu de eroismul colonelului Cook. Are o dotare excepţională din punct de vedere militar, poate lovi ţinte aeriene, navale, poate lupta împotriva rachetelor balistice şi poate lovi sub apă, dacă este nevoie, sau dacă este atacată de submarine, deci este o navă cu o putere impresionantă, care are 300 de membri în echipaj, la bordul căreia se trăieşte greu şi trebuie să fii devotat meseriei pentru a trăi luni în şir la bordul unei nave în care 300 de oameni ocupă mai puţin loc decât tehnica miliatară de la bord.

Le mulţumesc aliaţilor pentru prezenţa în Marea Neagră.

După ce USS Donald Cook îşi va termina misiunea, o fregată a SUA va fi prezentă, deci vom avea o prezenţă continuă care va duce la creşterea nivelului de interoperabilitate între flota României şi cea americană.

Citeşte şi:

Băsescu: Dacă Ponta face dreptate după mintea lui, ajunge coleg de „apartament“ cu Năstase

Preşedintele Traian Băsescu a declarat duminică seara, la Realitatea TV, cu referire la declaraţiile premierului Victor Ponta care vizau cazul fostului şef al CJ Argeş, Constantin Nicolescu, că dacă acesta „face dreptate după mintea domniei sale“, riscă să devină „coleg de apartament cu Adrian Năstase“.

Băsescu, despre prezidenţiabilii PSD: Oprescu, băiat de Dâmboviţa. Victor Viorel ar fi o dramă pentru România. Aş opta pentru Geoană, el ştie jocul Americii

Preşedintele Traian Băsescu a analizat, în emisunea "Jocuri de putere", la Realitatea TV, mai mulţi candidaţi la alegerile prezidenţiale, de dreapta şi de stânga. Dintre toate numele grele, printre care Victor Ponta, George Maior, Sorin Oprescu sau Crin Antonescu, şeful statului l-a ales, surprinzător, pe Mircea Geoană, cel pe care l-a învins în 2009. Motivul: are credibilitate externă.

Traian Băsescu: Procedurile nu specifică: "Dacă te duci la Nuţu Cămătaru, luaţi-l pe sus. Dacă te duci la Mazăre, mergeţi cu un buchet de flori, cu care alegorice"

Preşedintele Traian Băsescu a vorbit, în emisunea „Jocuri de putere”, difuzată de Realitatea TV, despre presiunea Rusiei asupra ucrainei, despre lupta procurorilor DNA cu baronii locali şi l-a atacat dur pe premierul Victor Ponta, pe care l-a avertizat că s-ar putea să ajungă lângă Adrian Năstase dacă intervine în actul de justiţie.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

Preşedintele Traian Băsescu, urcând pe distrugătorul american „USS Donald Cook”, ancorat în Portul Constanța, luni, 14 aprilie FOTO Reuters

Imagini din aceeasi galerie
  • Preşedintele Traian Băsescu, urcând pe distrugătorul american „USS Donald Cook”, ancorat în Portul Constanța, luni, 14 aprilie FOTO Reuters
  • Preşedintele Traian Băsescu, pe distrugătorul american „USS Donald Cook”, ancorat în Portul Constanța, luni, 14 aprilie FOTO Adevărul

  • Președintele Traian Băsescu, în timpul conferinței de presă susținute în Portul Constanța, luni, 14 aprilie FOTO Reuters
  • Distrugătorul american USS Donald Cook a sosit, luni dimineaţă (14 aprilie), în Portul Constanţa, unde va rămâne până joi, timp în care marinarii militari români şi americani vor participa la activităţi de instruire, în apele teritoriale ale ţării noastre, dar şi în apele internaţionale ale Mării Negre FOTO Reuters
  • Distrugătorul american USS Donald Cook în Portul Constanța, luni, 14 aprilie FOTO Reuters

  • Distrugătorul american USS Donald Cook în Portul Constanța, luni, 14 aprilie FOTO Mediafax
Distribuie imaginea
citeste totul despre: