Toate aceste întrebări conduc spre bătălii şi mize false. Rătăcind între aceste limite, între care se derulează cearta din sânul opoziţiei, strategii scoaterii ţării din marasmul în care a vârât-o regimul Dragnea riscă să piardă din vedere esenţialul. Nu ajută nici râsu-plânsu prea abundent stârnit de gafele şi maltratarea intermitentă a limbii române şi a bunului simţ de către guvernanţii PSD-işti.

În fapt, esenţială este unirea întru debarcarea unui regim lozincard naţionalist, dar antinaţional, populist, dar antipatriotic.

În acest context, al mizei esenţiale şi al succesului în lupta cu cleptocraţia, trebuie interpretate faptele şi vorbele preşedintelui. Primele, din păcate, le contrazic pe cele din urmă. La vorbe, Iohannis a excelat în repetate rânduri. Cele rostite la PNL, la finele săptămânii trecute sunt, incontestabil, lăudabile.

Dar la fapte, preşedintele nejucător a dat chix. Şi nu o dată. A dat-o afară, şi încă într-un mod deplorabil, pe şefa DNA, Kövesi. A condamnat ceea ce, în calitatea sa de preşedinte, a calificat just drept „dictatura majorităţii“, dar deşi deţine, teoretic, poziţia de şef al statului alunecat în dictatură şi, totodată, de şef al CSAT, n-a făcut nimic spre a salva democraţia şi statul de drept de această tiranie. Ba chiar a acceptat, sub pretextul epuizării resurselor constituţionale, să promulge o lege strâmbă, despre care ştia că e strâmbă. Atât şi e destul. Pasivele îi omoară prin urmare reputaţia preşedintelui.

Dar n-are oare fapte bune? Preşedintele a binemeritat contribuind activ la anularea catastrofalei ordonanţe de urgenţă 13. Şi a ieşit cândva în stradă alături de protestatari.

Prostia, incultura şi trufia nu epuizează lista neajunsurilor liderului PSD-ist. Liviu Dragnea mai e, deopotrivă, hulpav şi foarte şmecher.

Dar e cam mult de atunci. Şi cam târziu. Căci statul de drept nu se mai clatină în România, ci este la pământ. Sub Klaus Iohannis preşedinte. Totuşi, şeful statului, un taciturn cu lungi perioade cotropite de muţenie, de „preocupări“ şi „grijă“, precum şi de vacanţe lungi, a ştiut să le întrerupă, spre a vorbi pro domo de candidatura la un nou mandat.

Dar nu poate fi el iertat? Are alternativă? Şi nu-l atacă virulent chiar Liviu Dragnea? Dacă e criticat preşedintele, nu i se face oare, aşa cum cred unii adepţi ai lui Iohannis, jocul liderului PSD?

Cel din urmă, un hoţ doar mai fudul, nu însă mult mai cultivat decât păpuşile pe care le tot mişcă-n scenă, manevrându-le din sfori pe la guvern, e dornic să-şi spele de faima de analfabetism puterea.

Spre a da impresia că ar fi, intelectual, la înălţime, a aruncat în lupta propagandistică, deci, preţiozitatea tezei Hannei Arendt despre „banalitatea răului“. Dar, fără să-şi realizeze, ori să-şi regrete inadecvarea, a confundat-o cu o vorbă a fostului său şef de partid pesedist, Adrian Năstase, care o citase el însuşi pe autoarea Originilor Totalitarismului.      

Dar prostia, incultura şi trufia nu epuizează lista neajunsurilor liderului PSD-ist. Liviu Dragnea mai e, deopotrivă, hulpav şi foarte şmecher. Ca militant al partidului său nominal social-democrat, în fapt comunist, ştie cât de importante sunt nu numai propaganda, îndoctrinarea şi mitele politice plătite din banii contribuabililor, gen vacanţe gratuite în Grecia şi  majorarea pensiilor, ci şi diversiunea. Pe tărâmul creării de false probleme şi de falşi duşmani, Dragnea e mare specialist.

Spre a încurca borcanele adversarilor şi a distrage atenţia de la problemele reale ale României, Dragnea aruncă adesea cu mult praf în ochii lumii. Împreună cu abilii săi consilieri şi cozile lor de topor intelectuale şi politice, liderul PSD se arată expert în a deschide piste şi câmpuri de bătaie false şi a plasa fantoşe în guvern şi parlament, ori la televiziunile arondate.

Precum şi vrăjmaşi părelnici în câmpul tactic. Orice nouă ofensivă ar lansa ar trebui să facă, prin urmare, obiectul unei analize atente şi lucide, menite se faciliteze evitarea capcanelor întinse de descurcăreţul preşedinte al Camerei Deputaţilor. Care a impus recent în Parlament, fără o dezbatere publică lămuritoare, consistentă şi suficientă, dar pe bază de lozinci şi pretexte naţionaliste, amendamente atât de dure la legea offshore, încât a umplut de bucurie Kremlinul şi concernul său, Gazprom, speriindu-i totodată, rău, pe investitorii occidentali de la ExxonMobil şi OMV. Cui prodest?

Celui care-şi freacă mâinile de bucurie la orice victorie europeană sau globală a unor mişcări extremiste. Lui Vladimir Putin şi interesului său de a menţine Ungaria şi Bulgaria (pe unde ar fi urmat să treacă gazul românesc din Marea Neagră) în strictă dependenţă energetică de Moscova. 

Şi cui prodest noile atacuri retorice antiprezidenţiale? Atacându-l pe Iohannis, Dragnea ştie că nu riscă nimic. Fiindcă, după ce s-a autodemolat, preşedintele a devenit greu sau imposibil de recuperat ca personalitate capabilă să ţină piept regimului, prin unirea românilor întru salvarea statului de drept.

Or, cât timp preşedintele se rezumă să mimeze îndemânatic cu vorba, dar nu dovedeşte prin fapte că e în stare să stăvilească avalanşa politică şi economică anti-justiţie şi anti-occidentală a regimului, ori să unească opoziţia, Dragnea n-are de ce se teme de Iohannis.

Răspunsul la problemele românilor nu e nici Iohannis, nici PNL, USR, Cioloş sau PMP. Ci unirea tuturor contra penalilor.

Nu-l costă deci nimic să dea o mână de ajutor popularităţii „neamţului“, diminuând astfel şansele altora de a profita, politic legitim, de mişcarea #rezist pentru a edifica o opoziţie unită şi articulată, în stare să oprească procesul demontării democraţiei şi al dezoccidentalizării româneşti. 

În reacţie, ar fi util ca românii să-şi susţină preşedintele doar critic şi condiţionat şi exclusiv pe bază de bilanţ concret şi să respingă orice revendicare de sprijinire necondiţionată a lui Iohannis şi a PNL. 

Nu mai puţin util ar fi să-i zădărnicească lui Dragnea şi tentativa de a-i orbi cu varii diversiuni şi cea de-a macula şi dezbina (inclusiv prin lachei) opoziţia populară şi personalităţile ei, care chiar rezistă, prin fapte, tăvălugului PSD-ist.

Concomitent, românii trebuie să le ceară socoteală şefilor partidelor, revendicând urgenta lor unire şi integrarea lor şi a protestului Diasporei într-o mişcare naţională coerentă şi solidară. 

Răspunsul la problemele românilor nu e nici Iohannis, nici PNL, USR, Cioloş sau PMP. Ci unirea tuturor contra penalilor.

Petre Iancu - Deutsche Welle