Preşedintele PPE: Rapoartele MCV pentru România vor continua. Mai sunt multe de făcut

Preşedintele PPE: Rapoartele MCV pentru
România vor continua. Mai sunt multe de făcut

Preşedintele PPE, Joseph Daul

Preşedintele Partidului Popularilor Europeni, Joseph Daul, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, că Viviane Reding, comisarul pentru Justiţie, i-a comunicat că rapoartele Mecanismului de Cooperare şi Verificare pentru România şi Bulgaria vor continua, însă el a opinat că este nevoie şi de o instanţă superioară pentru controlul justiţiei la nivelul Uniunii Europene.

Ştiri pe aceeaşi temă

În opinia lui Daul, „mai sunt multe de făcut“ în ce priveşte independenţa justiţiei în România, Bulgaria şi Slovenia  şi ar fi necesară o „instanţă superioară pentru controlul justiţiei la nivel european“.

Întrebat dacă Mecanismul de Cooperare şi Verificare este suficient pentru monitorizarea justiţiei, Daul a precizat că mecanismul va continua, dar a insistat că justiţia europeană ar putea funcţiona mai bine.

„Am discutat în această dimineaţă cu doamna Reding despre acest subiect. Mi-a spus că CE va continua verificările. Să sperăm că va fi suficient. Când mă duc în Kosovo, când sunt la Sarajevo, constat că avem nevoie de un stat de drept altfel, noi, cetăţenii. Trebuie să fim exemplari în ce priveşte funcţionarea justiţiei europene. Şi putem să o facem mai bine. De aceea,  avem nevoie de un Six-Pack în materie“, a declarat preşedintele PPE.

În ultimul raport MCV, dat publicităţii în luna ianuarie, Comisia a apreciat activitatea Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi a Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dar a subliniat că încă există „obstacole semnificative“. În opinia Comisiei, corupţia nu este tratată întotdeauna ca „o infracţiune gravă“. CE a mai notat că au existat decizii contradictorii la curţile de apel, dar şi la ICCJ, iar procedurile judiciare privind incompatibilitatea durează încă mult.

De asemenea, după încercarea parlamentarilor din „marţea neagră“, de a amenda Codul Penal, Comisia a precizat că îngrijorările sale cu privire la independenţa justiţiei se menţin.

Citeşte şi:

Băsescu: Unele state au utilizat MCV ca instrument politic de obstrucţionare a accesului României la Schengen

Traian Băsescu a atras atenţia, joi, că unele state membre ale UE au utilizat MCV ca un instrument politic de obstrucţionare a accesului României la Spaţiul Schengen în condiţiile în care toate instituţiile vizate au primit calificative pozitive. Şeful statului a nominalizat Direcţia Naţională Anticorpuţie, Agenţia Naţională de Integritate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Consiliul Superior al Magistraturii şi Curtea Constituţională.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: