Preşedintele-perfect. Perfect absent

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
România preşedinţilor care se simt bine în mijlocul familiei
România preşedinţilor care se simt bine în mijlocul familiei

Iohannis a devenit foarte repede preşedintele-perfect. Perfect-absent. De fapt, e ca şi cum România nu ar avea preşedinte. Dacă îl avem, unde e în timp ce SRI şi SIE nu au directori, dar România se zbate în scandaluri interne şi sub ameninţări externe greu de imaginat? Am văzut că fostului preşedinte Băsescu `îi este tare bine în mijlocul familiei”. Nu ar putea aştepta şi Iohannis până după mandat ca să se simtă bine?

Poate că preşedintele nu vrea să îşi piardă cota de încredere şi de aceea absentează. Decât să acţioneze, mai bine rămâne izolat în adoraţie ca un împărat sacru care apare doar la ceremonii şi nu se uită către public ca să nu se întineze. Eu am crezut că România plăteşte milioane de euro pe an pentru a avea preşedinte, nu unul care se crede monarh sau, mai grav, un împărat celest care nu îşi coboară privirea spre noi, muritorii de rând.

Iohannis poate să îşi păstreze simpatia pe care doarme liniştit, dar cu România ce facem? Că ţara aceasta nu poate funcţiona din sondaje, nici din încrederea în preşedinte. Se vinde Poşta Română, domnule împărat pontif! Vă ”simteţi” bine? Ştiu că nu sub mandatul dumneavoastră a început această monstruozitate, dar faptul că România îşi înstrăinează poşta naţională nu vă afectează liniştea suverană, ba chiar imperială? Nici faptul că Guvernul Ungariei ne-a transmis că este inacceptabil că nu le dăm autonomie maghiarilor? Nici faptul că pentru un post de secretară se trimit, în România, 10.000 de CV-uri, ceea ce înseamnă că penuria de locuri de muncă a devenit o problemă naţională?

Avem un preşedinte perfect. Cine ce îi poate reproşa preşedintelui? El este sublim, doar că lipseşte cu desăvârşire. Cred că Iohannis a descoperit arta guvernării perfecte. Cu cât lipseşte mai mult, cu atât greşeşte mai puţin. Iohannis a atins, din acest punct de vedere, desăvârşirea. 

Da, ştiu, împăratul suprem este în perioada de graţie. Cât va dura aceasta, 5 ani? De asemenea, ştiu că preşedintele nu ”dă” locuri de muncă. Dar preşedintele absent nu dă de niciunele, doar cheltuie. Nu ”dă” nici şefi la servicii, nu rezolvă problema conflictului dintre SRI şi Curtea Constituţională, nu reacţionează la ofensele externe, nu ”dă” nimic. Şi, mai ales, nu dă explicaţii.

Avem un preşedinte perfect. Cine ce îi poate reproşa preşedintelui? El este sublim, doar că lipseşte cu desăvârşire. Cred că Iohannis a descoperit arta guvernării perfecte. Cu cât lipseşte mai mult, cu atât greşeşte mai puţin. Iohannis a atins, din acest punct de vedere, desăvârşirea. Cel de dinainte, Zeus pe numele lui, greşea pentru că se băga peste tot şi a descoperit abia acum, când plasa corupţiei se apropie de scaunul său, ce bine e în mijlocul familiei. Iohannis nu vrea să fie Zeus, amestecat cu muritorii şi, uneori, şi cu muritoarele. El este Cronos, stăpânul timpului. Nu îl vedem, dar încrederea e mare, de 70 la sută. Este ubicuu şi totuşi nicăieri. Este activ, dar nu se întâmplă nimic. Calitatea sa ontică supramundană îl scuteşte de criteriile muritorilor de rând dintr-o ţară muribundă. Este preşedintele perfect absent. Sau, ca să parafrazăm ce credea Augustin despre timp, dacă mă întrebi unde este sau ce face preşedintele, nu ştiu, dacă nu mă întrebi, ştiu. Nu întrebaţi. Nu vă miraţi. Nu aveţi aşteptări. Linişte, preşedintele lucrează...

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite