Preşedintele Parlamentului din Ungaria: „Consiliul Naţional Secuiesc să primească un nou elan pentru obţinerea autonomiei”

Preşedintele Parlamentului din Ungaria: „Consiliul
Naţional Secuiesc să primească un nou elan pentru obţinerea autonomiei”

Preşedintele Parlamentului Ungariei, Kover Laszlo. FOTO: Arhivă Adevărul

Preşedintele Parlamentului din Ungaria, Kover Laszlo, a declarat, marţi, la Târgu-Mureş, în cadrul evenimentului de comemorare a 250 de ani de la masacrarea secuilor de către armata austriacă că acţiunile secuilor din România au ajuns la mijlocul drumului pentru obţinerea autonomiei dorind ca reprezentanţii secuilor, Consiliul Naţional Secuiesc, să ofere un nou elan acţiunilor.

Ştiri pe aceeaşi temă

Preşedintele Parlamentului a precizat că până în prezent aproape 500.000 de cetăţeni români de etnie maghiară au „profitat de naturalizarea preferenţială”, peste 90.000 dintre aceştia având dublă cetăţenie şi înregistrându-se ca viitori votanţi la alegerile care vor avea loc în statul maghiar în 2014, potrivit Mediafax.

Kover Laszlo a punctat faptul că voturile maghiarilor din România nu pot influenţa în manieră decisivă rezultatul alegerilor, aceşti cetăţeni putând contribui la influenţarea în mod pozitiv la politica internă a Ungariei.

Declaraţiile făcute de liderul maghiar la Siculeni, Harghita, au fost repetate şi în cadrul evenimentului de comemorare desfăşurat şi la Târgu Mureş de Consiliul Naţional Secuiesc (CNS), unde Kover Laszlo a cerut ca persoanele care au dobândit cetăţenia maghiară să-şi manifeste drepturile civice.

„În Ungaria, votul secuimii şi al maghiarilor din afara graniţelor Ungariei nu o să aibă o aşa importanţă numerică, cât sentimentală, dar poate să influenţeze în anumite cazuri locurile unor parlamentari. În Ungaria, votul secuimii şi al maghiarilor din afara graniţelor poate să însemne o schimbare calitativă, nu cantitativă, este o autentificare istorică a maghiarilor, ca să trăiască cu acest drept de vot şi ca să reprezinte opinia maghiarilor din afara graniţelor. Consecinţa pozitivă a voturilor din afara graniţelor poate să ajute o cristalizare a vieţii politice din Ungaria şi să ajute şi partidele de stânga să înţeleagă mai bine problemele maghiarimii din afara Ungariei”, a declarat liderul maghiar de la Budapesta.

Preşedintele Parlamentului din Ungaria a vorbit şi despre acţiunile secuilor din... de revendicare a autonomiei punctând despre acestea că „mărşăluirea secuilor a ajuns la mijlocul drumului pentru obţinerea autonomiei”.

De asemenea, reprezentantul de la Budapesta a declarat că doreşte ca „CNS să primească un nou élan pentru obţinerea autonomiei”, fiind încrezător în relaţiile cu secuii din Covasna.

„Celor care au dubii că autonomia nu ar asigura condiţii de viaţă mai bune le doresc să încerce şi după aceea să-şi formeze opinia. Stimaţi prieteni, să nu uitaţi cuvintele lui Nagy Gyozo: «Prima dată vei fi răstignit, vei fi rupt în bucăţi, dar, dacă te lupţi mai departe, învingi până la urmă». Pentru victoria voastră, ca să terminaţi cu bine acest drum, o să aveţi nevoie ca din 2014 să participaţi pe acest drum într-un număr din ce în ce mai mare, să aveţi parteneri care sunt interesaţi sau care o să devină interesaţi în a vă ajuta”, a spus Kover, potrivit Mediafax.

Un alt punct abordat de liderul maghiar a fost cel referitor la politica dusă de statele occidentale din Uniunea Europeană faţă de cele din est, Kover Laszlo considerând că cei din vest vor ca elitele din est să contribuie la bunăstarea propriilor cetăţeni, dar în acelaşi timp se tem de faptul că imigranţii au acces la resursele lor. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: