Preşedintele nu poate numi miniştri interimari până la aprobarea Parlamentului pentru noua structură politică a guvernului

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aici Tăriceanu are dreptate. După plecarea celor trei miniştri ALDE din guvern, premierul Dăncilă se află în situaţia prevăzută de art. 85 din Constituţie, şi preşedintele nu mai poate semna decrete de numire a unor miniştri interimari în locul acestora. Cum pot funcţiona trei ministere fără titulari pe post? Foarte greu, pentru că secretarii de stat nu pot avea toate atribuţiile pe care le are un ministru plin.

Ce spune Constituţia

Iată art. 85 din Constituţie

(2) În caz de remaniere guvernamentală sau de vacanţă a postului, Preşedintele revocă şi numeşte, la propunerea primului-ministru, pe unii membri ai Guvernului.

(3) Dacă prin propunerea de remaniere se schimbă structura sau compoziţia politică a Guvernului, Preşedintele României va putea exercita atribuţia prevăzută la alineatul (2) numai pe baza aprobării Parlamentului, acordată la propunerea primului-ministru.

Aliniatul 3 este clar. Propunerile de remaniere pentru înlocuirea celor trei miniştri ALDE plecaţi din guvern sunt neavenite. Fără aprobarea parlamentului pentru nouă structură politică a guvernului, preşedintele nu poate aplica aliniatul 2. Şi nici nu mai este nevoie de remaniere pentru noua structură a guvernului, dacă aceasta obţine aprobarea parlamentului.

Probabil acest lucru va fi şi anunţat de preşedinte în intervenţia de astăzi. Jocurile s-au mutat deja la parlament, domnia sa nu are nicio obligaţie în momentul de faţă. Schimbările efectuate prin Codul Administrativ nu pot eluda prevederi constituţionale.

Şi pentru propunerile de remaniere avansate anterior preşedintele poate refuza semnarea decretelor de numire a noilor titulari, chiar interimari, pentru că nu au fost emise înainte de schimbarea structurii politice a guvernului. După plecarea ALDE, nu mai are acest drept, pentru că s-a schimbat structura politică a guvernului.

În consecinţă, guvernul Dăncilă va funcţiona fără miniştri în funcţie, până când parlamentul îi va acorda, sau nu, votul de aprobare a noii structuri politice a guvernului.

Premierul Dăncilă şi consilierii săi n-au mers cu raţionamentul aşa departe. Nu i-a dus capul

Un guvern nu funcţionează fără miniştri în funcţie pe posturi. Premierul Dăncilă are doar două variante. Ori merge rapid în Parlament şi cere aprobarea Parlamentului pentru noua structură a guvernului, ori demisionează. După imaginea pe care o are PSD acum în opinia publică, după şansele extrem de reduse pe care le are premierul Dăncilă de a obţine aprobarea parlamentului pentru noua structură a guvernului, demisia guvernului este singura soluţie raţională a premierului Dăncilă. Şi chiar lideri importanţi ai PSD avansează această soluţie.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite