Preşedintele Klaus Iohannis, la o terasă din centrul Timişoarei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedntele Klaus Iohannis, însoţit de liderul PNL, Ludovic Orban, primarul municipiului Timişoara, Nicolae Robu, şi alţi lideri liberali s-a odihnit pe o terasă în centrul oraşului Timişoara, înaintea Adunării Regionale a PNL care are loc în acest municipiu.

Klaus Iohannis a fost întâmpinat, duminică, de primarul municipiului Timişoara, Nicolae Robu, care este şi liderul PNL Timiş.

Robu i-a arătat şefului statului Domul Catolic din Piaţa Unirii din Timişoara şi i-a spus că acesta va fi reabilitat cu bani de la Uniunea Europeană. De asemenea, Robu i-a mai spus preşedintelui că şi clădirea în care se află sediul PNL Timiş, din Piaţa Unirii, a intrat într-un proces de reabilitare.

Apoi, Robu l-a invitat pe Iohannis şi pe cei care îl însoţeau, pe o terasă din Piaţa Unirii.

În plimbarea sa prin centrul Timişoarei, Klaus Iohannis a mai schimbat câteva cuvinte cu o femeie care vorbea limba germană, dar şi cu câţiva absolvenţi al Liceului ”N. Lenau”, liceu cu predare în limba germană, din Timişoara.

Klaus Iohannis participă, duminică, la  Adunarea Regională a organizaţiilor PNL regiunea Vest la Timişoara. La eveniment participă aproximativ 3.500 de membri şi simpatizanţi ai PNL, parlamentari, aleşi locali din regiune.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite