Preşedintele Klaus Iohannis şi cei 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România

Aş dori să revin în comentariul meu de astăzi asupra Şedinţei solemne organizată de cele două Camere ale Parlamentului României în ziua de 27 martie 2018 spre a marca împlinirea a o sută de ani de la unirea Basarabiei cu România, dar şi la absenţa de la eveniment a Preşedintelui Klaus Iohannis.

Voi începe prin a preciza că, între timp, s-a lămurit misterul despre care am vorbit în comentariul apărut miercuri. Nu, preşedintele Klaus Iohannis nu a absentat de la eveniment fiindcă nu ar fi fost invitat să ia parte ori pentru că invitaţia nu i-ar fi parvenit la timpul oportun, ci a lipsit din cu totul alte motive. Conform declaraţiilor ce i-au fost smulse de ziarişti miercuri (cât de deficitară a rămas instituţia prezidenţială la capitolul comunicare!), dl. Iohannis nu a luat parte la şedinţa parlamentară fiindcă vorbei domnia-sa i-ar prefera fapta.

Dincolo de explicaţia aceasta, analiştii politici au mai invocat necesara prudenţă, starea de rezervă în care este obligat preşedintele oricărei ţări membre a UE atunci când vine vorba despre o posibilă intenţie de modificare a frontierelor europene. Se ştie. Operaţiunea este dificilă, delicată, necesită operaţiuni de lobby şi de negociere precaute, foarte atente, mai toate ferite de ochii presei şi ai lumii. Nimeni nu contestă realitatea acestui lucru. S-a mai spus şi că dl. Klaus Iohannis ar fi dorit să nu se amestece cu declaraţiile politicianiste, patriotarde ale şefilor partidelor din majoritatea parlamentară, dar şi că ar fi intuit că unii dintre aceştia se vor sluji de prilej pentru a continua şi astfel războiul cu ceea ce nu continuă să denumească organismele şi reprezentanţii Statului paralel. Poate chiar cu Instituţia Preşedintelui.

Am amendat în comentariul meu de miercuri toate aceste derapaje politicianiste. Nici mie nu mi-a plăcut chiar tot ceea ce s-a întâmplat în urmă cu două zile sub cupola Parlamentului României.

Şi totuşi. Reamintesc că:

1. Parlamentul s-a reunit în şedinţă solemnă spre a marca unul dintre cele mai importante evenimente din ultimii 100 de ani din istoria României.

2. La şedinţa solemnă au luat parte, pe lângă politicieni români, mulţi dintre ei de o calitate discutabilă, mai tot ceea ce înseamnă reprezentanţii instituţiilor fundamentale din România de astăzi. Au fost prezenţi şi Patriarhul, şi custodele Coroanei. A făcut deplasarea la Bucureşti preşedintele Parlamentului de la Chişinău. Cum domnul Klaus Iohannis are, prin fişa postului de preşedinte, funcţii simbolice clare, avea obligaţia de a fi fost prezent la tribuna oficială. Nu pentru a gira cine ştie ce declaraţii iresponsabile, aventuriste, ci din respect faţă de istoria ţării în care s-a născut şi în care trăieşte.

3. Dl. Klaus Iohannis avea libertatea de a-şi concepe în aşa fel discursul încât să marcheze importanţa evenimentului, reverberaţiile lui istorice şi patriotice. Să salute opţiunile pro-unioniste de la Chişinău, dar şi să sublinieze că sentimentele frumoase nu mai ajung atunci când este vorba despre decizii cu caracter geopolitic.

4. Prezenţa preşedintelui Iohannis ar fi adăugat un plus de valoare, dar şi de decenţă la tot ceea ce s-a întâmplat miercuri în Parlamentul României. Era nevoie. Nu a fost să fie.

Text apărut concomitent  pe site-ul contributors.ro şi pe blogurile adevărul.ro