Preşedintele Iohannis se încăpăţânează să obţină alegeri anticipate. Sacrificând interesele populaţiei

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

După toate datele existente desemnarea făcută de preşedinte în persoana dlui Cîţu a fost făcută să nu treacă de parlament. Propunerea a oripilat partidele PSD şi Pro România. UDMR stă în expectativă, să vadă ce ar căpăta de la noul premier. Şedinţa PNL, în care se va stabili lista miniştrilor şi programul de guvernare, anunţată abrupt pentru vineri dimineaţă, pare să indice că nu se va schimba nimic.

Nu vor exista negocieri cu USL, UDMR şi PMP pentru a se ajunge la un guvern de coaliţie. În aceste condiţii, nici UDMR nu va fi de acord cu instalarea noului  premier.

Guvernul Cîţu va fi respins

Aşa pare în momentul de faţă. Cu  sau fără cvorum, nici nu mai are importanţă. Mai trec 15 zile până la programarea în parlament a şedinţei de validare a noului guvern. Decisivă va fi poziţia parlamentarilor din toate partidele, care nu vor mai prinde un loc în viitorul parlament. Aceştia nu vor veni la şedinţă, să facă cvorum, astfel încât primul pas spre dizolvarea parlamentului să fie făcut. Şi să piardă 7000 de euro/lună, timp de şase luni, plus pensia specială, plus alte avantaje ce rezultă din poziţia de parlamentar. Acesta este principalul motiv pentru care nu se va face cvorum nici la validarea guvernului Cîţu.

OUG de organizare a alegerilor anticipate nu prea are şanse să treacă de parlament sau de CCR. Şi atunci vor fi necesare 5 luni pentru organizarea anticipatelor. Adică pe undeva în iulie sau august, când toată lumea e în concediu. Să vezi absenteism, pentru care PSD îşi freacă deja mâinile. Asta în cazul în care vor fi respinse, oficial, legal, două propuneri de premier în 60 de zile.

Opiniile unor comentatori pe facebook, că preşedintele poate dizolva parlamentul şi dacă parlamentul nu respinge formal, în şedinţe cu cvorum, cu Proces Verbal de şedinţă, conţinând semnăturile celor care au condus şedinţa, nu sunt corecte. Un astfel de gest ar fi echivalent cu o lovitură de stat.

Situaţia în care se găseşte România

Tocmai s-a anunţat primul caz de infectare cu coronavirus. Nu se ştie cât de repede se va propaga infecţia, şi dacă autorităţile sunt pregătite să-i facă faţă. China şi Italia au resurse umane şi materiale mult mai mari, comparativ cu România, şi abia dacă se descurcă. Noi nici n-am cumpărat toată aparatura şi materialele necesare, pe care nu le avem. Deşi a trecut ceva timp de când virusul s-a apropiat ameninţător de graniţele noastre. O procedură de achiziţii de urgenţă, necesita un OUG. Pe care nu are cine să-l dea. Guvernul interimar Orban nu are această posibilitate.

UE ne avertizează că nu respectăm tratatele semnate pentru ţinerea sub control a deficitelor bugetare. Guvernul PNL n-a făcut mare lucru pentru reducerea drastică a cheltuielilor de funcţionare a statului, pentru a nu pierde voturi la alegeri. Ar vrea s-o facă după alegeri. În primul rând prorogarea termenelor de plată pentru legea pensiilor, alocaţiilor, salariilor, etc. Nu poate s-o facă acum pentru că nu poate da OUG.

Specialiştii, în frunte cu Mugur Isărescu, au tot spus că nu vor fi suficienţi bani la buget pentru creşterea cu 40% a pensiilor. Şi că deficitele din anii următori ar fi absolut devastatoare pentru România.

Împrumuturile se bot bloca atunci când creditorii, interni şi externi, vor ajunge la concluzia că România nu are de unde plăti sumele împrumutate. Şi atunci vor ridica dobânzile la cer.

Guvernul interimar Orban nu participă la împărţirea banilor europeni, pentru că nu este în deplină legitimitate.

Evaziunea fiscală nu poate fi rezolvată cu lozinci şi alegeri anicipate.

La mecanisme de urmărire a eficienţei cheltuirii banilor din buget, standarde, criterii, indicatori,  nu se gândeşte nimeni.

Sistemele de educaţie şi sănătate sunt praf, cum ne-au arătat testele PISA şi cum vedem în fiecare zi.

PNL, premierul Orban trăiesc în „wishful thinking”. Iar preşedintele Iohannis le face jocul.

Şi dacă guvernul Cîţu ar trece de parlament

Vom intra în paradigma Dragnea vs Grindeanu, Tudose, Dăncilă. Cine va lua deciziile majore, Orban sau Cîţu? Am văzut la cei trei premieri puşi de Dragnea, că la un moment dat au spus: în puşcărie intră cine semnează, nu cine dictează. Şi nici de puşcărie nu l-au salvat. Vom ajunge ca PNL să dea jos guvernul Cîţu prin moţiune de cenzură? Ar fi culmea… Dar în România se poate întâmpla orice.

În concluzie

Preşedintele avea posibilitatea să desemneze pe Bogdan Aurescu, sau un alt ministru care să fie „digerat” de restul partidelor. Şi atunci aveam un guvern PNL, eventual „împănat”  cu miniştri din USR,  PMP şi UDMR,  care să gestioneze ţara, cu puteri depline, până la alegerile la termen. N-a găsit de cuviinţă să procedeze astfel, riscă să arunce ţara în haos agravat de coronavirus, de deficite bugetare uriaşe, de relaţii proaste cu UE.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite