Cele mai acute fiind corupţia generalizată şi neîncrederea, dezgustul, repulsia românilor pentru tot ceea ce înseamnă politică, clasă politică şi partide politice.

Multe dintre aceste probleme îşi află originea în felul în care a fost furată şi confiscată Revoluţia din Decembrie 1989. În faptul că ea nu a adus cu sine şi atunci când era cazul decomunizarea radicală a României. Ci doar temporizare şi amânări catastrofale. Altele îşi află sursa în modul în care s-a constituit clasa politică post-revoluţionară. Marcată şi ea, chiar şi atunci când îşi proclama caracterul anti-comunist, de comportamente de tip comunistoid. Care au dus la corupţia generalizată cu care se confruntă acum ţara. O corupţie ce şi-a luat tributul în cel mai tragic mod cu putinţă în ultimele două săptămâni ale guvernării Victor Ponta. Răstimp în care s-a putut constata deopotrivă eşecul pretinsei lupte de zece ani a regimului Băsescu cu ceea ce fostul preşedinte numea „sistemul ticăloşit”. O luptă care nu ştiu cum se face dar a stimulat la rându-i ticăloşii şi ticăloşi precum generalul Gabriel Oprea. Un individ abject la care fostul preşedinte a făcut apel spre a susţine guvernarea Emil Boc. Căruia acelaşi fost preşedinte i-a pus cu propria-i mână încă două stele pe epoleţii de general. Fapte recunoscute de dl. Băsescu zilele trecute într-o intervenţie telefonică la TVR, dar pentru care domnia-sa nu crede că ar avea de dat cuiva socoteală. Nici măcar Marii Adunări Naţionale, aşa cum zicea că ar face-o în ultimele ore ale vieţii sale Nicolae Ceauşescu.

Problemele acestea nu îi erau nicidecum necunoscute d-lui Iohannis. Numai că domnia-sa nu a făcut nimic în primele zece luni de şedere la Palatul Cotroceni în vederea rezolvării lor.

De ieri însă, silit de evenimente şi de presiunea străzii, dl. Iohannis a devenit activ. Felul în care a început să o facă pare diletant şi haotic, amestecând deciziile bune cu unele cel puţin discutabile. Sper că nu sunt şi necinstite. Sigur e doar că unele dintre aceste decizii şi-au dovedit ineficienţa, imposibilitatea de a fi puse în practică, lipsa de realism la nici 12 ore de la anunţarea lor.

Ce a făcut, de fapt, preşedintele? A numit un premier interimar, în persoana d-lui Sorin Câmpeanu, profesor universitar, rector şi ministru al Educaţiei în guvernul Ponta, din partea ALDE. Mai exact, din partea Partidului Conservator. A făcut-o neţinând cont de propunerea iniţială a fostului prim-ministru şi a principalului partid de guvernământ.

Dincolo de detaliul că, deşi dl. Câmpeanu este o soluţie imperfectă, dar oricum mai bună decât soluţia Mircea Duşa, în decizia preşedintelui putem desluşi intenţia acestuia de a-i arăta PSD-ului că vremea lui a trecut, că nu mai este dorit la guvernare şi că, pe cât îi stă constituţional în putinţă, Administraţia Prezidenţială va evita să îi încredinţeze vreunui membru al respectivului partid sau vreunui apropiat ori ideolog mascat al acestuia sarcina formării unui nou guvern. Cred că dl. Liviu Dragnea a înţeles mesajul şi tocmai de aceea, la consultările de ieri de la Cotroceni, o a doua acţiunea a preşedintelui, nu a mai scos o vorbă despre „propunerea de nerefuzat” cu care se fălea în urmă cu doar câteva ore.

Consultările începute ieri nu au dus deocamdată la nici un rezultat concret. Au fost –pare-se- simple tatonări. Din declaraţiile unora dintre cei invitaţi la ele, dar şi din cele ale preşedintelui rezultă că respectivele consultări vor dura ceva vreme, că se vor prelungi măcar până la jumătatea săptămânii viitoare. Asta dacă nu cumva e adevărată ştirea dată ca sigură şi cu o oarecare dezamăgire de unele televiziuni, altminteri destul de puţin grijulii cu credibilitatea lor şi apropiate de PSD, cu ceva mai multă prudenţă de altele, ştire potrivit căreia viitorul premier va fi dl. Dacian Cioloş. Un tehnocrat, fost ministru al Agriculturii în guvernul Tăriceanu, fost comisar european, perceput nu doar ca un bun profesionist, ci şi ca un om integru. Ştire calificată drept pură speculaţie de dl. Cioloş însuşi.

Chiar dacă dl. Dragnea a ieşit cam „pisicuţ”, vorba d-lui Băsescu,, cam „gorghiuţ” în opinia d-lui Ion Cristoiu de la consultările de ieri cu preşedintele, e greu de crezut că PSD va renunţa chiar atât de uşor la frâiele guvernării. Ori că va accepta soluţia alegerilor anticipate pe care se încăpăţânează să o susţină în cel mai prostesc şi politicianist mod cu putinţă PNL, în special prin vocea comandantei de unitate de pionieri Alina Gorghiu, dublată de cea morocănoasă de secretar PCR a d-lui Vasile Blaga.

În al treilea rând, dl. Iohannis a anunţat că va chema la consultări „coaliţii de organizaţii neguvernamentale cu largă recunoaştere publică”, dar şi voci ale străzii. Cele mai multe dintre aceste ONG-uri au sesizat gogomănia prezidenţială şi caracterul său neconstituţional şi au anunţat că vor declina propunerea.

Mai puţin înţelept au reacţionat vocile străzii. Sau măcar o parte dintre ele. Îndeosebi acelea care par a nu prea avea nimic în comun cu cei aflaţi în stradă la Bucureşti în primele două zile de manifestaţii. Manifestaţii care au părut mult alterate ieri seară, unii dintre comentatori vorbind deja despre diversiuni cu caracter politicianist care ar fi plănuite de chiar de preşedinte de conivenţă cu PNL. Alţi analişti au subliniat că aceste consultări socotite a fi artificiale sau simple operaţiuni de imagine înseamnă o nedorită întoarcere la epoca sovietelor. O a treia categorie de analişti este de părerea că atât ONG-urile cât şi vocile străzii se cuvine să rămână şi să îşi întărească poziţia de cenzori ai acţiunilor factorului politic fără a se amesteca cu acestea.

Interesant mi se pare detaliul că unii dintre cei propuşi de „stradă” spre a merge la Cotroceni, aşa cum este actorul şi cântăreţul Tudor Chirilă, lui adăugându-se cu o decenţă exemplară cântăreţul Adi Despot, au denunţat cu argumente oferta, insistând raţional asupra hibelor ei. Administrându-i astfel o admirabilă lecţie de înţelepciune preşedintelui.

 Aceste hibe mi se par şi mie evidente. Ba aş merge chiar mai departe spunând că, atunci când ele nu sunt generatoare de glume proaste, aşa cum mi se pare a fi aceea de a vedea în jurnalistul Moise Guran un posibil prim-ministru, o propunere ce seamănă teribil cu aceea de acum mai bine de 20 de ani cu „Hagi preşedinte!”, hibele în cauză pot ascunde diversiuni de proporţii. Precum cele de acum aproape 26 de ani când, pe lista CFSN inventată de Ion Iliescu şi Silviu Brucan, apăreau, doar de ochii lumii, nume respectabile precum Doina Cornea, Ana Blandiana sau Radu Filipescu.

Sper să mă înşel la fel cum sper că dl. Klaus Iohannis nu plănuieşte nici un moment să fie un alter-ego al lui Ion Iliescu. Aflat, de această dată, în slujba intereselor PNL.