Preşedintele la început de mandat

Entuziasmul electoral ce l-a adus la Cotroceni a făcut din Klaus Iohannis un preşedinte de la  care se aşteaptă chiar şi rezolvarea unor lucruri care nu îi stau în atribuţii. S-au conturat galerii politico-mediatice pro şi contra. Fiecare vrea să identifice în prestaţia sa o decizie sau o declaraţie care să devină marcă a întregului mandat şi care să-i permită „descoperitorului” să spună peste cinci ani: „v-am spus eu de la început!”

Cât de relavant este startul în mandat al Preşedintelui? Pot fi identificate gesturi sau declaraţii definitorii ale acestuia? Dacă da, care ar fi acestea? Am lansat aceste întrebări în pagina „Polis”, ediţia ianuarie 2015, a revistei Timpul (http://www.revistatimpul.ro/, site ce va fi relansat săptămâna viitoare în noua formă). Redau câteva opinii formulate de către participanţii la acest exerciţiu.

„Dacă fostul preşedinte a fost ultimul împărat comunist al Republicii, preşedintele ilicitului şi al securităţii naţionale („baza dezvoltării României este securitatea naţională” - T.B. Deveselu, 2013), noul preşedinte este întâmpinat de opinia publică jucătoare de sevrajul dependenţei de comportamentul politic al lui Traian Băsescu, cel mai mare actor pe care l-a avut republica în fruntea sa”, observă Liviu Mihaiu.

Şi George Onofrei vorbeşte dspre „sevrajul” în care se află presa obişnuită cu zgomotul produs în mandatul predecesorului: „Liniştea pe care o reclamă deopotrivă jurnalişti şi analişti se va sparge cu siguranţă însă o dată cu reînceperea lucrărilor Parlamentului. Iar dacă o moţiune de cenzură asupra Guvernului Ponta va avea sorţi de izbândă, vom avea şi o primă certitudine în privinţa direcţiei pe care Klaus Iohannis vrea să o imprime. Va fi suficient să pronunţe un prenume şi un nume. De premier.”

În opinia lui Liviu Iolu, primele gesturi ale preşedintelui sunt „semnificative, dar nu definitorii pentru cei cinci ani”, acţiunile lui Iohannis fiind, deocamdată, opera consilierilor. Ar trebui să mai aşeteptăm câteva luni, până când va trece inerţia campaniei şi până când vor pleca unii consilieri pentru a vedea cum este Preşedintele. Cu toată răbdarea pe care ar trebui să o avem, trebuie să ţinem seama de faptul că „democraţia nu ia pauză  niciodată, de aceea analiza celor care ocupă funcţii în stat nu poate începe la jumătate de an după instalarea la birou”.

„Ce s-ar întâmpla dacă Iohannis nu funcţionează?”, se întreabă Dorel Şandor, formulând opt posibile răspunsuri ce vizează diferite paliere ale politicii româneşti: relaţia Preşedinte- Guvern, soarta românilor din diaspora, proiectul noului PNL, investiţiile străine ş.a. „Anul 2015 se arată a fi un an păcătos. Românii au ales un Preşedinte pentru următorii cinci ani. Când, cum şi cu câta relevanţă Klaus W. Johannis va alege să fie Preşedinte ?!”

Ca note comună a acţiunilor Preşedintelui, Cristian Pătrăşconiu identifică „prudenţa şi discreţia”, care îl plasează într-o poziţie incomodă, dat fiind faptul că societatea românească este una obişnuită cu confruntări. Dacă va rămâne fidel promisiunilor de modernizare a României, Iohannis se va lovi de forţele ce nu doresc acest lucru „şi va trebui să aleagă: sau prudenţă şi refuz sau confruntare şi, inevitabil, spectacol dur. Pentru fiecare dintre aceste două opţiuni – cred că o a treia, calea unui consens larg, blînd, tandru e exclusă – 16 noiembrie 2014 va fi ca o oglindă inevitabilă. Şi necruţătoare”.

La trecerea a două luni de mandat, aşteptările sunt mari şi la fel de mari sunt temerile că s-ar putea ca Iohannis să nu se ridice la înălţimea acestora. Preşedintele a ajuns la Cotroceni susţinut de electoratul „anti-Ponta” şi chiar de o parte a electoratului „anti-Băsescu” ce nu a fost numaidecât „pro-Ponta”. După atâţia ani de maniheism politic, fiecare tabără politică speră ca Iohannis să-i vină în întâmpinarea aşteptărilor, să-i dea posibilitatea unei revanşe. Cei ce l-au susţinut pe Ponta vor un preşedinte „nejucător”, un soi de Emil Comnstantinescu, pentru a-i lăsa loc premierului să guverneze nestingherit. Cei mai mulţi dintre cei ce l-au votat pe Iohannis doresc un „jucător” mai elegant, dar jucător să fie, pentru că de la Guvern încă le râde în faţă cel ce i-a sfidat în ultimii doi ani şi jumătate. Presiunile asupra Preşedintelui sunt mari, din ambele direcţii, şi toată lumea urmăreşte cu ce oameni alege să colaboreze. Numirea noului director al SRI este cel mai greu test şi anunţă deja mişcarea următoare: schimbarea Guvernului prin moţiune de cenzură. După două luni de tăcere, Iohannis a început să-l atace pe Premier, ceea ce dovedeşte că rămâne consecvent cu unul dintre principiile pe care le-a anunţat: fapte, nu vorbe.

Mă îndoiesc de faptul că Iohannis nu va fi un „preşedinte jucător”. În actuala realitate politică internă şi externă este şi greu să te rezumi doar la rolul decorativ pe care ţi-l rezervă contradictoria Constituţie a României, fără a fi acuzat de incompetenţă, de lipsă a simţului realităţii sau de neînţelegere a misiunii. Dar, cred că noul jucător se va implica mai puţin în viaţa partidului ce l-a propulsat, va fi mai tăcut şi mai prudent, ocupând locurile esenţiale ale puterii politice „pas cu pas”.