Tonul a fost dat de dl. Ion Iliescu cu mult înainte de acel celebru şi niciodată de iertat „măi, animalule” din 15 august 1992. Apelativ cu care primul preşedinte democratic ales al României l-a „gratulat” pe jurnalistul constănţean de investigaţii Paul Pârvu. Înainte de el, dl. Iliescu s-a remarcat ca autorul nu mai puţin celebre sintagme segregaţioniste „o anumită parte a presei” de care domnia -sa se slujea pentru a se distanţa de ziariştii, gazetele, posturile de radio şi televiziune critice la adresa orientării politice conservatoare, anti-liberale, neo-comuniste impuse de guvernarea sa României.

De altminteri, ideea însăşi de presă independentă, necontrolată politic, îi era foarte puţin pe plac d-lui Ion Iliescu. Preşedintele Iliescu a mers până acolo încât a încercat să dea „indicaţii preţioase” şi lecţii de cum e bine şi cum e rău să îşi facă datoria până şi jurnaliştilor de la Departamentul românesc al Europei libere. A fost pus la punct în mod exemplar, cu argumente profesionale. Dl. Iliescu a trebuit să se împace cu apariţia presei scrise independente, fie ea chiar neprietenă dacă nu cumva ostilă de-a dreptul la adresa deciziilor domniei sale, însă a făcut orice spre a împiedica ivirea unor alternative la Televiziunea publică- cazul Soti a fost unul de notorietate- puternic controlată politic atât în intervalul 1990-1996 cât şi între anii 2000-2004.

E foarte adevărat că şi guvernarea CDR-PD-UDMR a exercitat un oarecare control asupra TVR, îndeosebi în anii în care la conducerea Departamentului Emisiunilor Informative s-a aflat tandemul Alina Mungiu-Anca Toader. Şi aceasta fiindcă din 1990 încoace mai toţi cei ce au deţinut puterea în România au socotit Televiziunea publică drept un fel de agenţie aflată în subordinea lor al cărei unic rost ar fi acela de a le preamări faptele şi realizările, de a le îndeplini poftele şi de a-şi dezinforma telespectatorii.

Ostil faţă de presă şi faţă de jurnalişti s-a arătat grotesc, grobian şi cu asupra de măsură în chip repetat şi fostul preşedinte Traian Băsescu. Şi nu a făcut-o numai la adresa televiziunilor vădit antiprezidenţiale, precum Realitatea tv (în vremea în care aceasta era controlată de Sorin Ovidiu Vântu), Antena 3 sau România tv. Dl. Băsescu a folosit frecvent cuvinte jignitoare, de vaporean coclit, la adresa unor gazetari, a impus un embargo informaţional împotriva TVR în lunile de la începutul primului său mandat, când la conducerea instituţiei din Calea Dorobanţi se afla regretatul Valentin Nicolau calificat drept om al PSD, dar şi după ce binomul Andi Lăzescu-Rodica Culcer care au făcut din TVR goarna Cotroceniului, a trebuit să părăsească posturile bine plătite primite pe considerente eminamente politice.

Nu s-ar putea spune, judecând după cele petrecute în primele şapte luni de mandat, că noul preşedinte Klaus Iohannis s-ar simţi chiar în largul lui în preajma jurnaliştilor. Dl. Iohannis nu doar că nu agreează apariţiile televizate ori conferinţele de presă preferându-le comunicarea pe facebook, ci, destul de des, s-a făcut că nu aude întrebările incomode ce i-au fost adresate în felurite împrejurări de gazetari. În plus, pentru dl. Iohannis se pare că nu ar exista nici TVR, nici SRR pe care le evită cu obstinaţie.

Complet nedemocratic faţă de jurnalişti şi, pe cale de consecinţă, faţă de publicul pe care aceştia îl ajută să se informeze se comportă premierul Victor Ponta. Dl. Ponta are televiziuni favorite cu jurnalişti diletanţi şi slugarnici, fără coloană vertebrală. Cea mai recentă dovadă e greţosul interviu ce i-a fost luat luni premierului pus sub inculpare de servul voiculescian Mihai Gâdea. În studiourile acestora dl. Ponta se simte ca la el acasă pentru simplul motiv că el e cel ce le impune politica editorială.

Premierul nutreşte, în schimb, o antipatie constantă la adresa Televiziunii publice pe care, în inconştienţa lui maladivă, vrea să o aducă în stare de faliment. I-a fost inamic în perioada în care PSD se afla în opoziţie, invocând politica editorială ostilă la adresa PSD impusă, în special Departamentului de ştiri, de conducerea de atunci, militarizată ba chiar „securizată”, mult prea devotată preşedintelui Băsescu, îi este inamic acum când are o dispută personală joasă, bicisnică, cu preşedintele –director general în funcţie, dl. Stelian Tănase. Nici el cu nimic mai bun, şi el total lipsit de caracter şi de demnitate.

Idiosincraziilor premierului i-a căzut victimă, la începutul săptămânii, d-na Roxana Zamfirescu, un foarte bun reporter, care i-a adresat premierului o întrebare pertinentă, agresată verbal de acesta numai şi numai fiindcă lucrează la TVR. 

E foarte adevărat că preşedintele – director general al SRTV, dl. Stelian Tănase încalcă aproape zilnic legile şi regulamentele în vigoare, făcând, prin postările sale pe blogul personal politică militantă penelistă şi propagandă anti-Ponta. E la fel de adevărat că dl. Tănase s-a pus în serviciul aripii PDL din noul PNL spre a-şi salva dregătoria-pomană din fruntea TVR.  Pare-se că ar fi bătut palma şi cu UDMR plătind pentru sprijinul parlamentarilor udemerişti cu promisiunea că le va instala omul în fruntea Studioului teritorial Cluj. Sunt numeroase indicii că acelaşi Stelian Tănase îşi foloseşte autoritatea funcţiei şi îşi depăşeşte competenţele spre a impune invitaţi şi teme de discuţie. Ori pentru a-şi angaja şi plăti discreţionar, cu onorarii mari, din banii instituţiei, amicii.  

Trecem acum peste detaliul, care spune mult despre lipsa de caracter, oportunismul, carierismul şi imoralitatea fundamentală ale d-lui Stelian Tănase, că domnia-sa a devenit şef al TVR ca urmare a milogelilor în faţa lui Victor Ponta. Milogeli mijlocite şi stropite cu vinul de la Cetate al lui Mircea Dinescu. Bine remunerat pentru asta şi pentru alte năzdrăvănii de prost gust din banii TVR.

 Nu putem trece însă peste un alt detaliu şi peste un principiu. Şi anume că, oricât de PDG ar fi, dl. Tănase are obligaţia să respecte, ca orice alt salariat, Statutul jurnalistului din TVR ce nu le îngăduie angajaţilor instituţiei din Calea Dorobanţi să exprime public, sub nici o formă, simpatii şi antipatii politice personale. Dacă nu doreşte să accepte respectiva încorsetare, dl. Tănase nu are decât să demisioneze, spre binele TVR pe care a adus-o în stare de colaps, renunţând şi la fabulosul salariu lunar de aproximativ 4700 de euro.

Fireşte, nimic nu scuză mârlănia congenitală a d-lui Victor Ponta tot la fel cum nimic nu a scuzat atitudinile similare ale d-lor Ion Iliescu sau Traian Băsescu . Însă atitudinea sfidătoarea şi complet incorectă a d-lui Stelian Tănase care se imaginează mai presus de lege se repercutează negativ asupra TVR şi asupra angajaţilor acesteia. Îndeosebi asupra salariaţilor de la Ştiri.

Cum Comisia de etică din TVR e complet inertă, le-aş sugera redactorilor de la Ştiri şi şefei lor, d-na Raluca Stroe-Brumariu, altminteri o apropiată şi o supusă a d-lui Tănase care-i datorează acestuia şi presupusului amestec al d-nei Alina Mungiu noua şi miraculoasa carieră, să îi ceară PDG-ului TVR respectarea legii. Să îi solicite să facă imensul efort de a da dovadă de bun-simţ şi respect pentru instituţia din care ia o leafă supradimensionată şi nemeritată. Ale cărui temeiuri legale s-ar cuveni şi ele investigate.