Că aşa stau lucrurile o dovedesc şi recentele sale declaraţii referitoare la Iliescu şi Năstase. Ion Iliescu: „A fost un om extraordinar pentru acele vremuri, un om echilibrat, un om corect. Am învăţat multe de la el. Un om respectat, şi acum, în străinătate.” Despre Adrian Năstase, primul premier al României care a făcut puşcărie: „a fost o expunere captivantă. Un moment de mândrie, un om extraordinar, mai ales pe politică externă.

Ce dovezi are Tudose că statul administrează mai bine decât privatul? Oltchim, cumva? Sau Tarom, CFR Marfă, CFR Călători, companiile din exploatarea cărbunelui? Să ne dea premierul Tudose exemple de companii de stat care sunt bine administrate şi produc profit. Or fi câteva, prin excepţie, care au monopol în piaţă. Nu ai ce face, înghiţi preţurile impuse de ele, în absenţa concurenţei.

Companiile de stat sunt ale tuturor ai ale nimănui. Ale întregului popor. Constituie „izvoarele” îmbogăţirii politicienilor şi umplerii puşculiţelor de partid. Asta până când dau faliment. După aceea, Dumnezeu cu mila!

Deficitul bugetar s-a triplat în ultimul semestru, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. De bine ce administrează statul!

În discuţie este Pilonul II de pensii, cu administrare privată, şi care multiplică banii deponenţilor prin investiţii în zona economică. Premierul Tudose susţine că la Pilonul I, administrat de stat, pensia creşte mai repede, comparativ cu Pilonul II.

Numai că Pilonul I are un deficit de 4 miliarde euro, aici pensiile se stabilesc prin creşterea arbitrară a salariului minim sau a punctului de pensie, decisă din pixul unui politician, pe baza intereselor electorale sau de imagine. Cum să compari cele două sisteme, care nu au nimic în comun, în privinţa managementului?

Adevărul este că lui Tudose i s-a pus pata pe banii Pilonului II de pensii, în goană nebună după banii care nu vin la bugetul de stat.E în stare de orice, inclusiv să afecteze banii depunătorilor de le Pilonul II de pensii, introdus prin lege de către Statul român, şi la care statul contribuie şi el, cu sume minore.

Dar de pensiile speciale, ce părere are premierul Tudose?

S-a aflat că de pensiile speciale beneficiază circa 250.000 de persoane, care încasează de la stat, adică de la noi, contribuabilii de rând, circa un miliard de euro pe an. Desfiinţate în anii 2011-2012, pensiile speciale au revenit şi s-au umflat precum coca de cozonac.

Guvernul promite că noua lege a pensiilor va recalcula toate pensiile, toate în sus, nici una în jos, că va limita creşterea pensiilor speciale, dar nu pe cele aflate în plată până la 15 septembrie. De aici şi exodul „mărimilor” din poliţie, armată, securitate, spre pensionare. Premierul Tudose ar trebui să se uite spre pensiile speciale, pentru a face rost de bani, nu spre Pilonul II, care funcţionează cu banii depunătorilor şi în gestiune privată.

În concluzie

Dacă le place atât de mult epoca comunistă, premierul şi PSD să decidă, eventual prin OUG, întoarcerea la comunism. Nu să se ascundă după cireş, cu măsuri comuniste în actuala epocă de evoluţie a României. Că nu funcţionează.