Premierul Olandei: România nu merge în direcţia corectă pentru a fi acceptată în spaţiul Schengen. Reacţia lui Dăncilă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Viorica Dăncilă spune că România îndeplineşte deja toate criteriile pentru a adera FOTO gov.ro
Viorica Dăncilă spune că România îndeplineşte deja toate criteriile pentru a adera FOTO gov.ro

Premierul olandez, Mark Rutte, a declarat joi, la summitul UE de la Sibiu, că România va fi primită în spaţiul Schengen „când vă veţi conforma tuturor regulilor statului de drept”. Câteva ore mai târziu premierul Viorica Dăncilă a venit cu o replică şi a subliniat că decizia este una politică şi că ţara noastră îndeplineşte toate criteriile pentru aderare.

Întrebat despre momentul în care România va fi considerată pregătită să intre în spaţiul Schengen, Rutte a precizat că deocamdată ţara noastră nu merge în direcţia corectă.

„Când vă veţi conforma tuturor regulilor statului de drept, democraţiei. Nu mergeţi în direcţia corectă în acest moment”, a declarat Mark Rutte, citat de News.ro

Aflată la Alba-Iulia, premierul Viorica Dăncilă a replicat câteva ore mai târziu că România îndeplineşte toate criteriile tehnice pentru aderare.

„Nu ştiu ce a declarat premierul Olandei, dar eu pot să vă spun un lucru: că Schengen-ul nu este legat de niciun MCV şi nici de alte considerente. Noi îndeplinim criteriile tehnice pentru aderarea la spaţiul Schengen încă din 2011, lucru de altfel confirmat de către Comisia Europeană”, a menţionat Viorica Dăncilă, citată de stiripesurse.

Premierul a mai adăugat că decizia este una politică şi că locul României este în spaţiul Schengen.

„Ştim că sunt câteva ţări care politic nu sunt de acord cu acest lucru. Eu cred că trebuie să fie o altă abordare: dacă tot vorbim de viitorul Europei, atunci când sunt toate criteriile îndeplinite trebuie ca toate ţările, dacă au aceleaşi obligaţii, să aibă şi aceleaşi oportunităţi. Deci locul României este în spaţiul Schengen”, a mai spus premierul român.

Şi preşedintele Klaus Iohannis a vorbit astăzi despre spaţiul Schengen, dând asigurări că va discuta acest subiect cu liderii europeni. Totodată, Iohannis a promis că România va adera la Schengen, în ciuda politicienilor români „care atacă instituţiile europene”.

„Vedeţi, am muncit enorm de mult şi această chestiune, Schengen, am pus-o în discuţie de nenumărate ori, şi fiţi siguri că şi astăzi voi discuta cu liderii europeni despre Schengen.

Însă, vedeţi că lucrurile nu merg întotdeauna aşa cum ne imaginăm. Avem politicieni care, din păcate, au arătat Europei că nu avem numai o faţă frumoasă. Avem şi politicieni care atacă justiţia, din păcate, avem politicieni care, din păcate, atacă chiar şi instituţiile europene, şi în aceste condiţii, din păcate, în loc să mergem mai departe, să fim acceptaţi cu totul şi inclusiv în Spaţiul Schengen, au apărut acele discuţii despre statul de drept din România, discuţii care, evident, au fost antamate de politicienii noştri, care vor altceva decât binele României", a declarat Klaus Iohannis, înainte de summit-ul de la Sibiu.


Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite