Premierul Dăncilă participă sâmbătă la Summit-ul şefilor de guvern China - Europa Centrală şi de Est

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primul ministru Viorica Dăncilă va conduce delegaţia României care participă, sâmbătă, la Sofia, în Bulgaria, la cea de-a şaptea ediţie a Summit-ului şefilor de guvern ai statelor care sunt parte la formatul de cooperare R.P. Chineză - Europa Centrală şi de Est ("16+1").

Obiectivul major al Summit-ului este "de a promova cooperarea deschisă şi pragmatică" între statele participante în domenii precum energie, comerţ, infrastructură, agricultură, mediu şi contacte interumane, în scopul sprijinirii proceselor de dezvoltare ale acestora şi, totodată, va fi evaluat stadiul proiectelor aflate în implementare şi vor fi lansate noi iniţiative de colaborare în format "16+1".

Principalul moment al Summit-ului va fi sesiunea plenară de dialog la nivelul şefilor de guvern din ţările participante, iar în marja evenimentului va avea loc forumul de afaceri China-Europa Centrală şi de Est, şefii de guvern prezenţi la Summit urmând să ia parte la ceremonia de deschidere a Forumului, potrivit News.ro.

De asemenea, vor avea loc întâlniri bilaterale cu şefii delegaţiilor participante la Summit. Astfel, Viorica Dăncilă va avea o întrevedere cu premierul Consiliului de Stat al R.P. Chineze, Li Keqiang, şi cu omologi din ţările Europei Centrale şi de Est, mai spune Guvernul.

Statele europene participante sunt: Albania, Bosnia-Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Macedonia, Muntenegru, Polonia, România, Serbia, Slovacia, Slovenia, Ungaria. Totodată, au statut de observatori Austria, Belarus, Elveţia, Grecia, Serviciul European de Acţiune Externă al UE şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite