Premierul Dăncilă a dezertat

Chiar şi numai acordarea unui interviu unei instituţii de presă, Adevărul, critice la adresa guvernului şi a PSD, în locul televiziunilor de casă, spune multe.

Deşi decizia  CEx-ului PSD a fost clară pentru restructurarea guvernului, cu scopul de  a-l ocoli pe preşedintele Iohannis, Dăncilă le-a spus „pas” membrilor CEx, inclusiv lui Dragnea. N-a vrut şi pace. Deşi Dragnea şi  Codrin Ştefănescu susţineau că ce decide CEx-ul e sfânt pentru toată lumea din PSD. Uite că n-a fost aşa. Lucrurile sunt extrem de grave pentru Dragnea, activul PSD tocmai a aflat că el nu mai controlează guvernul. Şi nici banii bugetului de stat. Împăratul este gol!

Iată ce declară premierul Dăncilă, într-un interviu pentru Adevărul.

Eu nu am fost de acord cu restructurarea Guvernului” (desi  CEx-ul a decis altceva). „Eu am avut propria mea opinie şi aceasta a fost să nu trecem Guvernul prin votul Parlamentului”.  Ce miracol! Dna premier Dăncilă are propria opinie, contrară celei a lui Dragnea!

Nu vreau Guvernul Dăncilă 2, vreau să avem acelaşi Guvern. Al doilea motiv e legat de afirmaţiile preşedintelui Iohannis, potrivit cărora se va simţi ocolit şi va merge la CCR, deci iar se va ajunge la o situaţie de blocaj. Al treilea aspect: am considerat că Guvernul funcţionează aşa cum e acum”. „Puţin probabil să mă răzgândesc”.

Cu alte cuvinte n-a vrut să între în conflict cu preşedintele Iohannis (şeful „statului paralel”, în concepţia lui Dragnea), şi nu vrea alt guvern. Nici n-am auzit-o pe dna Dăncilă perorând împotriva „statului paralel”!  Probabil Dragnea şi-a dat palme, văzându-se exclus brutal din ecuaţia puterii.

Nici cu  OUG pe justiţie premierul Dăncilă  n-a fost de acord. Acum spune că opoziţia la OUG a venit, în principal, de la domnia sa.

„Nu cred că doamna Birchall va veni cu această ordonanţă de urgenţă şi eu nu cred că în acest moment este timpul să dăm ordonanţă de urgenţă”.

A: Deci e subiectul încheiat din punctul dumneavostră de vedere ?

V.D: Da, subiectul e închis.

Este clar, aşadar, cine a sabotat OUG pe justiţie atât de dorită de Dragnea şi ai săi. În plus,  dna Dăncilă recunoaşte ca OUG 114, elaborată de Darius Vâlcov şi de ministrul Teodorovici, a avut multe greşeli, şi a trebuit să fie  refăcută printr-o altă OUG. Nici cu repatrierea aurului nu este de acord guvernul, pentru că încalcă prevederi internaţionale. Dna Dăncilă  va merge la referendum, dacă nu se va hotărî altceva în partid.

Declaraţia lui Codrin Ştefănescu,  „Prin urmare, noi o rugăm pe doamna prim-ministru, care e şi preşedinte executiv al PSD, să înţeleagă că avem o decizie a Comitetului Executiv Naţional şi după sărbători poate se hotărăşte să pună în aplicare decizia noastră, a tuturor colegilor ei”, este apă de ploaie pentru premierul Dăncilă. Nici nu vrea să audă de deciziile CEx, dacă dânsa are altă opinie. Trădare, trădare, dar acum o ştiu cu toţii.

Şi Dragnea explică cum vede problema nou apărută.

Până la urmă nu mi-am permis şi nu îmi permit niciodată să forţez un prim ministru de la PSD, dacă nu e foarte sigur pe o procedură nu trebuie forţat”. Adica pe Grindeanu si Tudose nu i-a forţat! L-a părăsit memoria!

Dezertarea dnei Dăncilă pică cum nu se poate mai prost pentru PSD. Iată consecinţele.

  • Dragnea nu mai poate susţine că el controlează guvernul, adică banii şi administrarea ţării. Premierul Dăncilă i-a spus „pas”. În felul acesta, autoritatea lui Dragnea în partid s-a şubrezit considerabil. În celelalte 2 cazuri identice, a destituit premierii. Acum nu mai poate.
  • PSD intră de mâine într-o campanie electorală, în care partidul zice una, iar premierul altceva. Mă aştept ca dna premier să aibă propriile opinii în multe alte situaţii, inclusiv legate de campania electorală.
  • Un posibil scor mic al PSD, la alegerile din 26 mai, reprezintă bomboana pe „coliva” (politica) a lui Dragnea. Nimic nu-l mai poate salva de la devorarea în propriul partid.
  • PSD se vede pus într-o situaţie extrem de dificilă înaintea alegerilor prezidenţiale, pe care nu mai are nicio şansă să le  câştige.
  • De cine vor asculta miniştrii mai departe? De Dragnea sau de Dăncilă? Grea problema, nu mă îndoiesc ca Dragnea va incerca să-i „sufle” comanda guvernului, şi nu e clar dacă va reuşi, pentru ca toate actele emise de guvern le contrasemnează premierul. Dacă are altă opinie, nu le semnează!
  • PSD poate pierde guvernarea, dacă ALDE sau proprii parlamentari aleg şi ei să dezerteze.
  • Premierul Dăncilă speră să rămână la conducerea guvernului şi a partidului şi după 26 mai, în situaţia în care un scor foarte slab ar duce la devorarea lui Dragnea de către colegii de partid. Dupa modelele Năstase, Geoană, Ponta.
  • Cine va decide acordarea banilor din bugetul de stat către primării şi Consilii Judeţene, Dragnea sau Dăncilă? Grea întrebare. Vom vedea răspunsul în curând.


Una peste alta, Dăncilă a dezertat din frontul lui Dragnea, front creat împotriva lui Iohannis şi a statului paralel. Viaţa politică în PSD este acum complet bulversată, cum a fost în perioadele finale ale  mandatelor Grindeanu şi Tudose. Cu deosebirea că acum e  foarte greu, dacă nu imposibil, să o schimbe pe Dăncilă, nu au o majoritate sigură în Parlament. În plus, ajung la mâna lui Iohannis, care joaca dur în ultimul timp!