Dragnea: Am fost scoşi de la guvernare nedemocratic de Iohannis. Unde sunt banii din creşterea economică ? Cioloş: Nu în buzunarul clientelei politice

Prim-ministrul Dacian Cioloş, în Parlament

Premierul Dacian Cioloş a prezentat, luni, în plenul Parlamentului, situaţia economică a României. Şeful Executivului a fost chemat în Parlament de către preşedintele PSD, Liviu Dragnea, care, în plen, a lansat câteva atacuri la adresa Guvernului tehnocrat. Cioloş nu a ezitat să-i răspundă.

Ştiri pe aceeaşi temă

UPDATE Replica lui Dacian Cioloş: Domnul Dragnea spune că nu vorbesc limba română, ci limba tehnocrată. Eu nici nu vreau să învăţ limba demagogiei. Mi-aţi cerut cifre, v-am adus cifre. Mi-aţi spus că nu s-a văzut creşterea economică în buzunarele oamenilor. Poate problema este că nu s-a văzut nici în buzunarele clientelei politice şi asta a deranjat mai mult. Cred că în trecut s-a vorbit mult şi s-a făcut prea puţin. Pentru mine, om crescut la ţară, patriotism înseamnă bun-simţ, a-ţi ţine cuvântul şi a nu minţi. Pentru mine asta înseamnă şi n-am nevoie de lecţii de patriotism. Sunt lucruri mult prea profunde pentru a le expune în piaţa publică doar ca să câştig nişte voturi.

UPDATE Liviu Dragnea, preşedinte PSD:

  • Eu aş fi sperat ca astăzi să aud o radiografie, o analiză chirurgicală a realităţii. Am aflat ca şi dumneavoastră că, timp de un an de zile, nu au făcut nimic. Nu au făcut nimic bun. Ceea ce a prezentat astăzi, premierul, pe mine şi pe colegi şi pe români îngrijorează foarte mult. Astăzi, domnul Cioloş nu a vorbit în limba română, ci limba tehnocraţilor, care sună străin şi este ruptă de realitate.
  • Prin creştere economică, românii înţeleg mai mulţi bani în buzunare. Întrebaţi orice medic, orice profesor, ce înseamnă creştere economică. Unde sunt banii, domnule prim-ministru? Nimeni nu-i simte în buzunar.
  • Am plecat de la guvernare pentru că am fost forţaţi să o facem. Am fost scoşi de la guvernare printr-o metodă nedemocratică. Preşedintele Iohannis, protectorul dvs, a scos de la guvernare un Guvern votat de popor şi l-a înlocuit cu  înlocuit cu „Guvernul meu“. V-am votat anul trecut pentru că am sperat că veţi aduce în România mai multe fonduri europene, cel puţin cât am adus noi. Ministerul Sănătăţii apără companiile farmaceutice în dauna poporuilui român. Domnule prim-ministru, vă cer să dispuneţi imediat un ordin prin care să fie micşorat preţul la medicamente. 
  • Aş vrea să prezint adevăratele cifre ale dvs, pentru că dvs le-aţi încrucat: Cifra 0, atât este rata absorbţiei fondurilor europene, cifră apărută într-un document oficial al Comisiei Europene. 0 companii româneşti au primit ajutor de stat, în timp ce sunt 6 companii străine care au primit ajutor de stat. Poate se consideră că trebuie să se închidă tot ce e capital românesc. 

UPDATE Dacian Cioloş, în Parlament:

  • În noiembrie, mi-aţi acordat un mandat cu scopul de a conferi stabilitatea socială şi economică a ţării. Mi-am asumat acest mandat într-o perioadă critică. Oamenii aşteptau un mod mai transparent de a servi interesul public. Mi se pare esenţial în perioada următoare să punem accent pe transferul creşterii economice înspre generarea de locuri de muncă.
  • Chiar dacă bugetul pe 2016 a fost unul cu o marjă de manevră limitată, am asigurat un bun echilibru. Avem o creştere economică bună, dar nu cred că acesta trebuie să fie un mod de prezentare triumfalistă. Mai important este că ne-am înscris pe un trend al creşterii economice în timpi.
  • Creşterea economică a fost de 5,2% din PIB pe semestrul I. Această creştere economică se reflectă prin mai multe locuri de muncă şi printr-un număr mai mare de salariaţi. La sfârşitul lunii iulie, aveam 152.000 de noi locuri de muncă. Vedem o continuare de scădere a şomajului.
  • O exacerbare a pensiilor speciale riscă să pună în pericol sistemul de pensii.
  • Nu intenţionăm să creştem nicio taxă, niciun impozit, nu intenţionăm să modificăm nicio indemnizaţie. Dimpotrivă. Intenţionăm să venim cu modificări prin care să propunem un regim special pentru agricultori. 
  • Ne interesează ca românii din dispora să se întoarcă acasă şi să investească acasă, de acee am lansat programul Diaspora Start-up, prin care am pus la bătaie 30 de milioane de euro.  
  • Am putut să creştem rata de absorbţie a fondurilor europene d ela 58% la 78%, cee ace însemană 3 miliarde de euro pentru buget

Alina Gorghiu, copreşedinte PNL: Nu am auzit altceva astăzi din partea liderului PSD decât ce bun şi frumos a fost PSD la guvernare şi ce rău e Guvernul Cioloş. Nici nu era nevoie să vină PSD în Parlament azi să ţină un discurs, pentru că ar fi putut să se uite în oglindă şi să întrebe: oglindă, oglinjoară, cine este cel mai mitoman partid din ţară? E, răspunsul este lesne de dat. Când PSD critică şi ţipă la cineva însemnă că acel cineva face treabă cum trebuie.

Călin Popescu Tăriceanu, preşedinte ALDE: Şedinţa noastră comună de astăzi marchează eşecul total al singurei acţiuni politice puse în operă de preşedintele Iohannis de la instalarea sa în funcţie, acţiune cunoscută sub numele de «Guvernul meu», care face parte din programul «România lucrului bine făcut», cu care au fost păcăliţi românii în 2014. Eşecul acţiunii prezidenţiale poate fi cuantificat ca fiind la puterea a doua.

Convocat de PSD

Preşedintele PSD Liviu Dragne, i-a transmis, săptămâna trecută, o scrisoare deschisă premierului Dacian Cioloş, în care îi solicită să prezinte, în Parlamentul României, situaţuia economică reală a ţării.

„Mai mult decât atât, există o întrebare chiar mai îngrijorătoare decât cele de mai sus: Intenţia Guvernului de a lua astfel de măsuri are cumva la bază o înrăutăţire a indicatorilor economici în ţara noastră? Din acest motiv, vă rog să prezentaţi de urgenţă în faţa camerelor reunite ale Parlamentului un raport privind situaţia economică reală a ţării, inclusiv nivelul de colectare a taxelor, deficitul bugetar, deficitul de cont curent, deficitul comercial şi creşterea economică estimată care stă la baza execuţiei bugetare”, adaugă Liviu Dragnea.

Liderul PSD spune că Guvernul Cioloş, prin declaraţiile contradictorii ale miniştrilor, crează confuzie în rândul investitorilor. „Totodată, consider că este absolut necesar să avem o poziţie clară din partea dumneavoastră cu privire la intenţiile reale ale Guvernului, întrucât informaţiile contradictorii care vin, în mod direct sau indirect, din partea membrilor executivului generează confuzie şi îngrijorare în rândul investitorilor, salariaţilor şi al tuturor celorlalţi cetăţeni“, a conchis Dragnea.

„ Premierul Dacian Cioloş va merge în Parlament pentru a prezenta situaţia economică şi pentru a atrage atenţia asupra iniţiativelor parlamentare care pun presiune pe buget“, a anunţat, joi, purtătorul de cuvânt al Executivului, Liviu Iolu. Întrebat despre scrisoarea lui Liviu Dragnea, Iolu a spus că iniţiativa preşedintelui PSD ”este foarte bună”, pentru că va da posibilitatea premierului Dacian Cioloş să meargă în Parlament şi să arate că datele economice sunt foarte bune, respectiv creşterea economică şi încasările, care sunt peste program, potrivit news.ro.

Cum a fost stabilită ora

Guvernul a solicitat ca şedinţa Camerelor reunite de luni, în cadrul căreia premierul Dacian Cioloş va trebuie să prezente starea economiei, la solicitarea PSD, să aibă loc cu o jumătate de oră mai devreme, la ora 14.00, în condiţiile în care luni este programată şedinţă de Guvern la ora 9.30, iar premierul pleacă spre New York la ora 17.00.

Grupurile parlamentare PSD şi PNL au cerut ca premierul să fie convocat la ora 14.30, în timp ce preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a propus ca acesta să fie chemat mai devreme, astfel încât Dacian Cioloş să nu stea cu "sufletul la gură" pentru că pierde avionul.

"Domnule preşedinte (Călin Popescu Tăriceanu-n.r.), este o propunere foarte bună. Noi, luni, avem şedinţă de Guvern. În considerarea faptului că premierul pleacă la ora 17.00 la New York, am aprecia dacă ora 14.00, cea propusă de dumneavoastră, ar fi şi ora care va fi votată de către Birourile permanente. Deci, ora 14.00 este o oră la care premierul are toată disponibilitatea să participe", a explicat ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul, Ciprian Bucur.

Reprezentantul PNL, senatorul Cristian Rădulescu, a intervenit argumentând că "în cel mai bun caz" aleşii vor veni la muncă în jur de ora 14.30 şi ar fi păcat să rateze şedinţa pentru că este "o dezbatere interesantă pentru toată lumea". "Ştim că bioritmul colegilor noştri, deşi programul începe de la ora 14.00, îi îndeamnă să vină pe la ora 15.00, în cazul că vin. De aceea, pentru a fi mai multă prezenţă la o asemenea prezentare interesantă şi ţinând cont şi de faptul că diverse grupuri parlamentare au şi alte activităţi – cum ar fi PNL-ul, pe la ora 13.00 –, poate n-ar fi rău să rămână 14.30. Să apucăm să terminăm şi noi şedinţele şi să vină şi colegii care, după cum ştim, cu regularitate, ajung, într-un caz bun, la 14.30. E o dezbatere interesantă pentru toată lumea", a pledat Rădulescu, potrivit stenogramei şedinţei.

El a fost susţinut de liderul deputaţilor PSD, Florin Pâslaru: "Având în vedere că solicitarea a venit din partea Grupului parlamentar PSD, şi noi vă rugăm să-l invităm pe domnul premier Dacian Cioloş la 14.30, având în vedere că ceea ce am solicitat dânsului este de interes major şi cred că la 14.30 numărul colegilor senatori şi deputaţi va fi, eu ştiu, impresionant mai mare în sală".

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: