Precizare

Aflu cu surprindere că, într-o emisiune TV care mi-a parvenit abia acum, dl. Horia Patapievici ar fi afirmat că nu aş fi ascuns niciodată faptul că sunt împotriva preşedintelui Băsescu. Nu-mi dau seama ce dovadă s-ar putea aduce în sprijinul acestei afirmaţii. Presupun, mai curînd, că a fost o simplă scăpare de vorbe grăbite să urmeze o anume logică a demonstraţiei.

Singura dată cînd m-am exprimat despre actualul preşedinte a fost cînd am sugerat, în revista Observatorul Cultural, că "Cei trei Crai de la Răsărit" (Ponta, Băsescu, Antonescu) să cedeze scena unor politicieni mai puţin uzaţi de invectivele tur-retur ale retoricilor de partid. Evident, era vorba de stupefacţia faţă de amestecul de burlesc şi viespar al vieţii politice româneşti, nicidecum doar de una dintre vedetele ei.

Spre deosebire de mulţi dintre scriitorii şi intelectualii activi după 1989 nu am fost vreodată asociat de niciunul dintre cei trei preşedinţi ai ţării aleşi în "originalul" nostru post-comunism, nici nu am beneficiat,  Slavă Cerului înnourat!, de favorurile Puterii de vreun fel sau altfel. Am considerat această ocrotitoare ignorare drept un preţios privilegiu. Este drept că la primirea distincţiei onorifice din partea Universităţii Bucureşti, în 2008, au apărut, surprinzător, în sala,  d-nii Emil Constantinescu, Petre Roman şi  Prinţul Duda, dar în calitate, bănuiesc, de persoane particulare, cu care am şi avut o amicală conversaţie despre România culturală de ieri şi de azi.

Eu, ca şi ceilalalti 26 colegi din "lista franceză" aş fi comis un act de impoliteţe faţă de gazdele noastre transferînd mizeriile dîmboviţene pe malurile Senei. 

Nici recenta mea prezenţă la Salon du Livre la Paris nu ar putea fi considerată un act de ostilitate faţă de preşedintele Băsescu sau intelectualii care au militat în favoarea sa.  Doar cei invitaţi de ICR sau Ministerul Culturii ar fi avut opţiunea politică de a nu participa. Eu, ca şi ceilalalti 26 colegi din "lista franceză" aş fi comis un act de impoliteţe faţă de gazdele noastre transferînd mizeriile dîmboviţene pe malurile Senei.  Am 8 cărţi traduse în franceză, 2 la Albin Michel şi 6 la Seuil, sînt singurul român care deţine prestigiosul Premiu  Medicis Etrangere, am fost distins de guvernul francez cu cea mai importantă decoraţie culturală ("Commandeur dans l'Ordre des Arts et des Lettres"), în 2012 am fost invitat la Bucureşti de ambasadorul Franţei, nu de preşedintele României. 

Ca să nu mai spunem că în 2006, ambasada României în Franţa sau ICR- Paris nici nu au clipit cînd am primit premiul şi nu au onorat invitaţia la cocktailul festiv oferit de editura Seuil -  iar în 2009,  cînd am primit premiul literar al Iudaismului Francez, ambasadorul român Theodor Bakonski, prezent de data asta la festivitate şi chiar salutat oficial de gazde (un fost ambasador la Vatican ştie importanţa bunelor relaţii cu  evreii...) a dispărut fără să mă salute. 

De altfel, dacă mă iau după presa franceză recentă, participarea mea la Salon du Livre 2013 nu a făcut de ruşine Patria care nu a obosit să mă alinte.

Se pare că se vorbeşte mult acum la Bucureşti despre solidaritate, un subiect de reală relevanţă pentru România dintotdeauna. Să sperăm că nu sînt invocate, din nou,  obişnuitele solidarităţi de clan care ignoră cu condescentă pe toţi ceilalţi, ci este, în sfîrşit, un apel autentic la regăsirea consensului democratic al unei societăţi civile. 

Refuz să-mi amintesc cîţi s-au solidarizat cu scriitorii şi intelectualii români terfeliţi în ultimele două decenii de mass-media vulgarizate a pieţei de informaţii manipulate.

M-am solidarizat, cum se ştie, spontan, în presă,  cu Dl. Patapievici cînd a renunţat la conducerea ICR şi aş fi făcut la fel cu Augustin Buzura, dacă aş fi cunoscut felul cum a fost aruncat pe scări din precedentul ICR. Refuz să-mi amintesc cîţi s-au solidarizat cu scriitorii şi intelectualii români terfeliţi în ultimele două decenii de mass-media vulgarizate a pieţei de informaţii manipulate sau chiar cîţi s-au solidarizat cu mine cînd publicaţiile de mahala naţionalistă s-au aflat, brusc, în concordanţă cu cele ale establishmentului cultural în a mă blama, ba pentru insultarea Naţiunii, ba pentru originea alogenă, ba pentru mediocritate literară.  Să fie o întîmplare că publicaţiile "dreptei intelectuale" de azi nu mi-au solicitat vreodată colaborarea sau opinia ??

Apelul la integritate morală, la solidaritate şi onestitate auto-critică mi s-a părut dintotdeauna şi mi se pare şi azi de o inestimabilă urgenţă pentru ţara noastră "tristă, plină de umor."