V-am prezentat ieri scrisoarea adresată de grupul Verzilor din Parlamentul European care cere explicaţii pe un ton imperativ Comisiei Europene asupra situaţiei din România în ce priveşte situaţia conflictuală deschisă şi la nivel înalt generată de modificările aduse legilor privind funcţionarea justiţiei, a Codurilor precum şi privind decizia Ministrului Justiţiei de a demite pe Laura Codruţa Kovesi. Astăzi, aveţi deja prezentată pe larg textul „opiniei preliminare“ realizat de Comisia de la Veneţia. Observaţi, vă rog, coincidenţa observaţiilor critice şi concordanţa aproape totală cu raportul realizat cu puţin timp în urmă de GRECO, organismul anticorupţie al Consiliului Europei.

Nu sunt jurist, aşa că, aşa cum este normal, las specialiştii în domeniu să se pronunţe asupra valabilităţii acestor puncte de vedere.

Ceea ce mă preocupă însă în cel mai înalt grad sunt câteva puncte relevante pentru mine, deoarece importante pentru momentul actual şi prefaţând o anumită evoluţie instituţională în raport cu instituţiile europene.

Cu profundă părere de rău, trebuie să remarc faptul că toate aceste texte demonstrează cu absolută că România are fie o problemă gravissimă de comunicare publică în relaţiile instituţionale europene şi internaţionale, fie că specialiştii care vorbesc în numele României şi ne pledează cauza nu reuşesc să convingă pe nimeni de dreptatea lor.

În primul caz, să notăm eficienţa redusă sau echivalentă cu zero a politicienilor noştri de rang înalt care au încercat, pe cât au putut şi au ştiut, să argumenteze în faţa liderilor instituţiilor europene (Parlament şi Comisie) că la noi totul e bine, că nu există nimic contradicţie cu normele şi valorile europene şi că, după o expresie deja celebră la Bruxelles, „nu înţeleg nimic“ din ce se petrece pe meleagurile dâmboviţene, nefiind dânşii bine informaţi în activitatea lor de „birocraţi pe care nu i-a ales nimeni“, cum le zicea verde de la obraz unul de-ai noştri.

În al doilea caz, doresc să amintesc că problema este cu atât mai ciudată şi serioasă cu cât avem o puzderie de oameni plătiţi regeşte, atât în delegaţia parlamentară a Consiliului Europei cât şi în echipa de experţi de la GRECO, nemaivorbind de Comisia de la Veneţia unde cauza ne-a fost pledată chiar de ministrul Tudorel Toader, membru titular al acestui for. Nemaivorbind de europarlamentarii noştri foarte viteji acasă şi, la Bruxelles sau Strasbourg, megafoane fidele ale urilor, intoleranţelor şi sictirului de acasă.

În consecinţă, în ultimele luni, prin continuă adiţionare de elemente şi mesaje negative, nu a făcut decât să amplifice atmosfera conflictuală, totul pe fundalul nefericit al alăturării - devenită acum reflex - între situaţiile din Polonia sau Ungaria cu ceea ce este sau ar putea fi la noi după intrarea în vigoare a tuturor actelor normative deja profund contestate de diverse instanţe europene.

Mesajul subsecvent va fi îndepărtarea la calendele greceşti a perspectivelor noastre de intrare în Schengen şi fragilizarea cererii viitoare de aderare la Zona Euro.

În plus, de parcă am dori cu tot dinadinsul să intrăm în conflict deschis pe modelul celor două ţări din Grupul Vişegrad, am ignorat total apelul făcut de toate organismele din Bruxelles de a aştepta Raportul definitiv al Comisiei de la Veneţia. Ceea ce, din punctul de vedere al celor de la Bruxelles, i-ar fi scutit pe legiuitorii noştri de probleme ulterioare pe model polonez, cum ar fi modificarea a ce s-a votat deoarece nu corespunde normelor europene general agreate(pe puncte, cum au cerut ei să li se spună). Şi să evite o ruşine suplimentară pentru cei care vor trebui să răspundă de ce decizii a luat guvernului, cele care, foarte posibil, ar putea fi nu numai condamnate cu fermitate în viitorul raport al Comisiei Europene privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare.

Nu cred că cineva îşi face iluzii în sensul că-i va păsa cuiva că România va fi umilită (din nou, oare a câta oară) şi se va spune cu satisfacţie de către neprietenii României că dreptate au avut cei care s-au îndoit de la început că ţara noastră era pregătită să adere la UE. Şi, ca atare, au impus MCV ca mecanism pre-condiţie pentru acceptarea României.

Mă îngrijorează că, astfel, mesajul subsecvent va fi îndepărtarea la calendele greceşti a perspectivelor noastre de intrare în Schengen şi fragilizarea cererii viitoare de aderare la Zona Euro. Şi, de ce nu, să se citeze din nou părerea europarlamentarului român Cristian Preda care anunţa, poate vă amintiţi, posibilitatea ca în cazul României să poată fi activat Ar.7 sau să fie luată în atenţie, cu toate consecinţele politice de rigoare, anunţul europarlamentarului român Monica Macovei referitor la lovitura de stat împotriva justiţiei care are loc în România.

Nu sunt deloc perspective imposibile şi totul se aglutinează într-o vulnerabilitate din ce în ce mai marcată pentru România şi capacităţile sale de negociere, acum şi în perspectivă. Cu consecinţe greu de calculat pentru poziţia de credibilitate de pe care preluăm preşedenţia rotativă a Consiliului.

Vedeţi ce este acum. Staţi să vedeţi când se vor cumula cele două documente: Raportul final al Comisiei de la Veneţia şi Raportul MCV. Pe drept cuvânt, reluând vorbele lui Miron Costin, „se sparie gândul“!