Poziţia României la Consiliul European: Iohannis va pleda pentru necesitatea regândirii proiectului european

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Klaus Iohannis, va participa, în perioada 28 - 29 iunie la reuniunea Consiliului European, unde se va discuta despre rezultatele referendumului din Marea Britanie. Şeful statului a anunţat că România va pleda pentru redefinirea proiectului european, astfel încât exemplul Marii Britanii să nu fie urmat şi de alte state membre.

„Preşedintele României va transmite un mesaj clar privind necesitatea unităţii şi solidarităţii Uniunii Europene, precum şi convingerea că numai printr-o acţiune comună şi în spiritul valorilor europene, Uniunea va putea depăşi şi răspunde cel mai bine provocărilor actuale. În acelaşi timp, şeful statului va sublinia că România va rămâne ataşată proiectului european şi deplin angajată în ceea ce priveşte consolidarea şi adâncirea acestuia pe mai departe“, se arată într-un comunicat al Preşedinţiei.

Preşedintele României se va pronunţa pentru necesitatea regândirii proiectului european. „Astfel, va sublinia că recâştigarea încrederii populaţiei în viabilitatea Uniunii Europene este absolut esenţială, precum şi contracararea oricăror curente naţionaliste, extremiste, anti-europene, pentru a evita repetarea unui astfel de proces şi în cazul altor state membre ale Uniunii“, se mai arată în sursa citată.

„Referitor la procesul de negociere pe care îl va implica ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, şi la care România va lua parte, şeful statului va sublinia că România va apăra cu fermitate menţinerea egalităţii de drepturi între toţi cetăţenii Uniunii, inclusiv în ceea ce priveşte drepturile românilor care locuiesc şi lucrează în Marea Britanie“, mai precizează preşedintele.

Agenda reuniunii Consiliului European va cuprinde şi alte teme, precum migraţia, chestiuni economice şi aspecte legate de relaţiile externe ale Uniunii Europene.

„În privinţa migraţiei, Preşedintele Iohannis va saluta accentul pus pe dimensiunea externă a migraţiei, o abordare pe care România a susţinut-o încă de la început pentru tratarea cauzelor profunde ale migraţiei şi va pleda pentru continuarea implementării Acordului dintre Uniunea Europeană şi Turcia“, mai spune Iohannis.

Legat de aspectele economice, actualul Consiliu European va marca încheierea Semestrului European 2016, un instrument extrem de eficient pentru coordonarea politicilor economice şi structurale de la nivelul Uniunea Europeană. De asemenea, vor fi aprobate Recomandările Specifice de Ţară.

În cadrul discuţiilor referitoare la relaţiile externe ale Uniunii Europene va fi prezentată Strategia Globală pentru politica externă şi de securitate a Uniunii Europene. De asemenea, liderii statelor membre vor discuta cu privire la cooperarea UE - NATO, ţinând cont şi de apropierea Summitului NATO de la Varşovia din luna iulie.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite