Posteriorul Preşedintelui şi Masa Tăcerii

„Stimaţi vizitatori, să păstrăm intactă moştenirea Brâncuşi pentru generaţiile următoare. Vă rugăm să evitaţi contactul cu operele!” este un mesaj normal, de bun simţ, de lângă Masa Tăcerii.

Preşedintele Klaus Iohannis s-a fotografiat, vineri, şezând pe un scaun la Masa Tăcerii, celebra lucrare a lui Constantin Brâncuşi, din Parcul Central din Târgu Jiu, deşi în apropiere există un mesaj prin care turiştii sunt rugaţi să evite „contactul cu operele”. Jurnaliştii i-au cerut explicaţii preşedintelui Klaus Iohannis, însă în nota generală, a tăcut.

În douăzeci şi patru de ore, posteriorul Preşedintelui Iohannis la Masa Tăcerii a devenit viral, fiind ironizat, criticat, dar pe alocuri şi apărat. Unii i-au cerut chiar şi demisia, o cerinţă exagerată în această situaţie.

Este adevărat că doar a şezut la „Masa Tăcerii”, însă să fie oare Klaus Iohannis unicul Apostol al României la Masa Tăcerii? De ce pentru un profesor sau pentru un dulgher există o restricţie, iar pentru cel care reprezintă România, nu?

Masa Tăcerii este un spaţiu al perfecţiunii, în care orice intruziune distruge sacralitatea Brâncuşiană, fie simbolistica cercului, care reprezintă perfecţiunea, în neolitic circularitatea reprezentând sacrul, fie axa spaţiului apus-răsărit, având ca punct central de sacralitate răsăritul, pe care îl adoptă şi Biserica, prin altare, în jurul mesei rotunde fiind doisprezece scaune egale, acestea simbolizând numărul Apostolilor.

Gestul preşedintelui Iohannis este o greşeală şi o gafă pentru care trebuie să-şi ceară scuze. În lipsa unor scuze, rămâne nepoliticos. România bunului simţ nu înseamnă şi asumarea greşelilor? Unde vă sunt valorile morale pe care le-aţi invocat, domnule preşedinte, în 2014? Imperfecţiunea noastră necesită „perfecţiunea” dumneavoastră, domnule Preşedinte, chiar şi prin simple scuze.

Dincolo de miserupismul Preşedintelui, infinit mai importantă este semnificaţia pozei: „Un preşedinte tăcut, la Masa Tăcerii”.

Un preşedinte tăcut pentru care important nu este un proiect de ţară, ci negocierea unui premier la televizor, un preşedinte tăcut pentru care revizuirea Constituţiei promisă în 2014 a fost dată uitării, un preşedinte tăcut fără al său plan de ţară promis, în care educaţia şi sănătatea să fie obiective prioritare, un preşedinte tăcut care nu a trecut de la vorbe la fapte aşa cum afişa pe toate bannerele electorale în toamna lui 2014.

Un preşedinte tăcut şi neputincios, la Masa perfecţiunii brâncuşiene, o poză de moment a României de astăzi, o mostră de adevăr şi amărăciune, despre ghinionul  unui popor creativ şi genial pe alocuri, de a fi condus de un preşedinte tăcut şi neputincios, de un posterior aşezat pe un scaun de la Masa Tăcerii…, ghinionul ca zicerea lui Cristian Tudor Popescu să fie pe deplin adevărată: „În acest moment, conducerea României este disolută, este distribuită”…