Portret. Cine e Ludovic Orban: a încercat de trei ori să fie primar al Capitalei, s-a opus formării USL şi a ajuns şef al PNL în urma unui vot covârşitor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Mediafax
FOTO Mediafax

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat marţi, în urma consultărilor cu partidelor, că liderul PNL Ludovic Orban este propunerea sa de premier. Intrat în aripa liberală încă din 1992, Orban a devenit un exemplu de politician care nu renunţă uşor: acesta a candidat de trei ori pentru primăria Capitalei şi tot de atâtea ori pentru preşedinţia partidului, având succes abia în 2017.

Născut în Braşov, într-o familie multietnică, cu tatăl maghiar şi mama româncă, Ludovic Orban a absolvit în 1988 Facultatea de Tehnologia Construcţiilor de Maşini de la Universitatea Braşov,  iar apoi, în 1993, a absolvit cursuri postuniversitare la Facultatea de Ştiinţe Politice din cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative. Acesta este fratele mai mic al lui Leonard Orban, fost comisar european pentru multilingvism.

După încheierea studiilor acesta a lucrat ca redactor la Publicaţia „Viitorul Românesc”, iar apoi inginer tehnolog la Tractorul Braşov şi inginer la Izolatorul, Târgu Secuiesc.

În 1992 Orban intră în politică şi se înscrie în PNL - Aripa Tânără (PNL-AT), fiind numit consilier local în Consiliul Sectorului 3 Bucureşti (1992-1996) şi mai apoi în Consiliul Sectorului 1 (1996-1997). Ulterior, acesta a mai fost director de relaţii publice la Agenţia de Politici Energetice (1997-1998), secretar general la Secretariatul de Stat pentru Persoanele cu Handicap (1998-1999), secretar de stat la Departamentul Informaţiilor Publice al Guvernului (1999-2000), preşedinte al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici (2000 - 2001) şi preşedinte al Consiliului de Administraţie al Centrului Naţional de Specializare în Comunicare şi Relaţii Publice.

Conflicte cu foştii lideri PNL

Pe 15 noiembrie 2002 acesta devine preşedintele PNL Bucureşti, iar în perioada aprilie 2007 - decembrie 2008,ocupă funcţia de ministru al Transporturilor în guvernul lui Călin Popescu Tăriceanu. În perioada 2008 - 2012 şi 2012 - 2016 acesta este deputat din partea PNL, însă la ultimele alegeri acesta nu a mai candidat pentru un nou mandat din cauza unui proces în care a fost implicat şi în care a fost achitat în primă instanţă la începutul lui 2017.

La congresul PNL din 2009, Ludovic Orban a candidat în echipa lui Crin Antonescu, cel care a reuşit să-l detroneze pe Călin Popescu Tăriceanu de la şefia PNL, şi a fost ales prim-vicepreşedinte al partidului. După numai un an însă, a pierdut funcţia în urma disputelor cu liderul partidului. De altfel, Orban s-a remarcat în acea perioadă ca un critic al conducerilor PNL, atât în perioada în care partidul era condus de Călin Popescu Tăriceanu, cât şi atunci când preşedinte era Crin Antonescu. Orban s-a pronunţat public şi a votat împotriva înfiinţării USL în 2011, spunând că amestecarea stângii cu dreapta nu este sănătoasă pentru democraţie.

A încercat de trei ori să fie primarul Capitalei şi liderul partidului

Ludovic Orban a avut mai multe tentative pentru fotoliul de primar al Capitalei. La alegerile din 2008 şi 2012 acesta pierde în faţa lui Sorin Oprescu, candidatul susţinut de PSD şi, ulterior, de USL. În 2016 acesta a încercat din nou, reuşind să-l învingă pe Cristian Buşoi în competiţia internă, însă a fost nevoit să se retragă din cursă după ce a fost pus sub acuzare de DNA, pentru că, în calitate de candidat la primărie, şi-ar fi folosit funcţia politică pentru a-i cere omului de afaceri Tiberiu Urdăreanu suma de 50.000 de euro. Trimis în judecată, acesta a fost achitat apoi în ianuarie 2017.

În 2010 Ludovic Orban candidează la preşedinţia partidului unde pierde în faţa lui Crin Antonescu. În 2014 acesta a încercat din nou să preia funcţia de preşedinte al PNL, imediat după fuziunea cu PDL, dar în cele din urmă este aleasă Alina Gorghiu. Abia în 2017 acesta are succes, reuşind să-l învingă pe Cristian Buşoi cu un scor covârşitor. Din cele aproape 5.000 de voturi, Orban primeşte 3.518, în timp ce Buşoi este votat de doar 952 de liberali.

Accidente rutiere

Ludovic Orban a fost implicat într-o serie de mai multe accidente rutiere. Cel mai cunoscut este cel din decembrie 2007, pe Şoseaua Cotroceni din Capitală. Atunci, acesta a rănit o adolescentă de 15 ani, aceasta suferind o contuzie la braţ. Orban a plecat de la locul accidentului şi s-a prezentat la sediul Poliţiei abia după aproape 30 de ore. În februarie 2008 procurorii au stabilit că liberalul a lovit-o „uşor” pe fată, fiind găsit nevinovat întrucât adolescenta nu a avut nevoie de mai multe de zece zile de îngrijiri medicale.

În ianuarie 2015 acesta s-a răsturnat cu maşina în localitatea Sârca, judeţul Iaşi, fără a se răni. Potrivit acestuia, premierul de atunci, Victor Ponta, era în urma lui, a făcut o fotografie, dar nu l-a ajutat. „Trecea coloana oficială, Ponta a trecut după mine, s-a oprit şi a făcut o poză la maşină. Ar trebui să îi cereţi poza”, afirma Orban în acea perioadă.

Acesta s-a mai răsturnat o dată cu maşina în 2003. În 2006, maşina în care se afla a fost lovită de un tramvai, iar mai apoi, în acelaşi an, a avariat uşor trei autoturisme în timp ce încerca să parcheze, vorbind la telefon.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite