Proiectul Portret de candidat îşi propune să le ofere un spaţiu de exprimare celor care încă nu sunt familiari publicului. Dar care au ceva să îi propună acestuia.

Invitaţi sunt candidaţi la alegerile parlamentare care se prezintă pentru prima dată. Oameni deja realizaţi într-un domeniu profesional, care au intrat după aceea în politică.

Invitatul de astăzi este Ştefan Pălărie, expert în educaţie, cu experienţă îndelungată şi diversă în formarea tinerilor şi adulţilor, în mediul corporatist şi asociativ, trainer, consultant, fondator şi manager de proiecte educaţionale de succes. Este candidat al USRPLUS pentru Senat, în circumscripţia Bucureşti.

Ciprian Apetrei: Cine sunteţi, domnule Ştefan Pălărie, si ce căutati în politică?

Ştefan Pălărie: Bune întrebări de deschidere. Una filosofică, cealaltă extrem de populară în rândul oamenilor care se miră ce pot căuta oameni normali în politică. Să o iau pe rând. Pe scurt, sunt un om care crede că educaţia este cel mai important factor care poate schimba vieţi, comunităţi şi naţiuni. Mi-am petrecut mai bine de jumătate din cei 42 de ani în şcoală (o facultate de 5 ani, apoi două programe de master), şi am simţit pe propria piele modul în care educaţia formală şi cea non-formală schimbă vieţi. Am fost pe rând voluntar, activist, angajat în departamentele de resurse umane ale unor companii multinaţionale, trainer şi consultant. Am condus apoi unul din ONG-urile educaţionale mari din România, creator de programe educaţionale prin care au trecut zeci de mii de elevi şi studenţi. Am petrecut fără să exagere sute de zile în sălile de cursuri – fie ca învăţăcel, fie ca facilitator de învăţare. Cumva toată viaţa mea a fost legată de domeniul educaţiei.

În politică am intrat în toamna lui 2018, când nici nu exista partidul PLUS, ci mai degrabă un nucleu de oameni frumoşi care doreau un alt fel de politică. Ce caut în politică e simplu: impact. Îmi doresc ca în zona de politici educaţionale şi în Ministerul Educaţiei să recuperăm cei treizeci de ani de ezitări şi haos şi să construim temeinic, pe termen lung, pe o strategie educaţională acordată cu strategia de ţară a României.

Sunteţi acuzat că aţi ajuns pe un loc eligibil folosind metoda Autobuzul. Cum s-au desfăşurat alegerile interne în filiala USR+ Bucureşti? Ce culoare avea autobuzul?

S.P: Pe scurt, pentru alegerile parlamentare, cele două partide – USR şi PLUS au convenit că vor candida într-o alianţă electorală. Deşi încă din luna august a fost votată de ambele partide decizia de fuziune dintre USR şi PLUS, din punct de vedere juridic, cele două entităţi funcţionează distinct până la decizia judecătoriei în instanţă. În aceste condiţii, partidul PLUS a decis propriul sistem de alegeri interne – un mecanism compus din o evaluare tehnică la nivel naţional a tuturor candidaturilor (30% din decizie) şi votul popular al tuturor membrilor PLUS Bucureşti (70% din decizie). Ştiu că au votat undeva în jur de 1,500 de membri PLUS la acest scrutin şi din procesele verbale mai ştiu că în jur de o mie de membri au trecut numele meu pe buletinul de vot, aceştia având posibilitatea să aleagă 10 nume din cei 40 de canditaţi PLUS la alegerile parlamentare. Votul a fost organizat pe o singură lista comună a candidaţilor atât pentru Camera Deputaţilor cât şi pentru Senat, listă care la final, în baze celor două procese menţionate, a fost ierarhizată.

Ulterior, alegerile PLUS s-au aşezat pe regulamentul comun USR – PLUS, mai precis pe sistemul statutar USR al votului indirect prin reprezentanţi. Fiecare din cele 6 filiale de sector, a avut ocazia să voteze un număr de delegaţi ai sectorului la conveţia municipală, iar apoi cei 70 de delegaţi au votat într-o sâmbătă lista finală USR PLUS. Ce ştiu cu siguranţă este că toţi delegaţii PLUS au participat în convenţia municipală cu mandatul de a reprezenta în lista finală rezultatele reieşite din scrutinul intern PLUS.

Ce le propuneţi alegătorilor bucureşteni? De ce să vă voteze?

S.P: Alegătorii bucureşteni fac parte dintre cetăţenii privilegiaţi ai României – aceia cu acces la oportunităţi de educaţie şi oportunităţi de carieră. Capitala ţării, şi zona de dezvoltare Bucureşti Ilfov, are un Produs Intern Brut pe cap de locuitor cu 44% mai mare decât media europeană. Bucureştiul depăşeste Berlinul şi Helsinki. Şi în curând va depăşi Viena. Restul ţării se află semnificativ mai jos. Cum anume se regăseşte în nevoile cetăţenilor această realitate ? E simplu. Bucureştenii îşi doresc un nivel de trai european. Nu doar pe hârtie, dar şi în viaţa lor de zi cu zi. Îşi doresc în primul rând o ţară fără corupţie şi hoţie, îşi doresc spitale bune şi şcoli decente (nu aglomerări în trei schimburi), îşi doresc aer sănătos, apă sănătoasă, alimentaţie sănătoasă – zone verzi pentru ei şi copiii lor, îşi doresc oportunităţi de antreprenoriat şi de angajare. Doresc respect de la stat şi să ştie că acolo, în funcţiile publice, există o forţă politică reformatoare, care să muncească zi şi noapte pentru reducerea decalajului de civilizaţie între europa centrală şi de vest şi noi, ţările din estul europei.

Noi le propunem Bucureştenilor exact acest lucru. O altă clasă politică, formată din oameni care au avut rezultate reale în mediul de afaceri sau în societatea civilă, oameni obişnuiţi cu munca, obişnuiţi cu noi începuturi, oameni care să îi respecte cu adevărat pe cetăţeni şi să îşi respecte primisiunile făcute. E nevoie să reconstruim încrederea României în politic.

Primul lucru pe care îl veţi face în Parlamentul României? Din ce comisii parlamentare doriţi să faceţi parte?

S.P: Pentru mine educaţia este o prioritate cheie. Voi face parte din comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport. Doar simpla enumerare a componentelor din această comisie arată cât de largă şi cât de multă muncă este în spatele unei legislaţii bune pe aceste subiecte. Dincolo de aria educaţiei şi cercetării, rămân extrem de importante elaborarea unei legislaţii coerente cu o strategie naţională pentru tineret a României, dar şi reconstruirea sportului la nivel naţional. Cea de a doua comisie din care dorec să am impact este comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială, unde alături de Oana Ţoiu din Camera Deputaţilor dar şi de alţi colegi din Alianţa USR PLUS îmi doresc să contribui la pachetul legislativ intitulat Garanţia pentru Viitorul Copiilor cea menită să asigure tuturor copiilor din România servicii decente de locuire, de sănătate şi prevenţie, de nutriţie adecvată, protecţie, internet şi, evident, educaţie.

Va fi mult de lucru dar e important să ne alegem cu grijă bătăliile căci aşteptările cetăţenilor sunt foarte ridicate. Tocmai de aceea, dintre primele lucruri realizate în parlament, construirea unui canal stabil de reprezentare al cetăţenilor – inclusiv prin deschiderea unui birou parlamentar, dar mai ales prin utilizarea instrumentelor digitale, este o prioritate critică pentru mine. Îmi doresc ca odată cu intrea mea în parlament, pe poarta instituţiei să intre ONG-urile educaţionale, vocile din domeniul educaţiei, nevoile elevilor şi studenţilor, ale antreprenorilor şi ale angajatorilor.

Cum vedeţi raportul dintre Stat şi cetăţean? Până unde trebuie să intervină Statul în economie?

S.P: Este o întrebare extrem de largă. Statul în momentul de faţă la nivel internaţional eşuează în mod repetat în a pune la dispoziţia cetăţenilor servicii de bază: educaţie, sănătate, securitate. În mod special, în România, vechea clasă politică a întreţinut o continuă scindare între sinecurile şi privilegiile puţinilor ajunşi la butoane şi oportunităţile celor care muncesc şi plătesc taxe în acest stat (acţionarii statului). În România e nevoie de un mai puternic control al statului de către cetăţeni şi de aceea veţi găsi în programul de guvernare al Alianţei USR PLUS 40 de angajamente cheie legate de reformarea statului – justiţie, administraţie publică, educaţie, sănătate, social, economie şi multe altele. Ca persoană formată în mediul privat şi în societatea civilă, v-aş fi răspuns acum un număr de ani că piaţa liberă are puterea de a rezolva toate nevoile dacă statul o lasă să funcţioneze.

După anii petrecuţi în educaţia comunităţilor defavorizate, după contactul direct cu cazuri sociale din România, după analizele şi seturile de date “consumate” alături de colegii mei din comisiile de politici publice, ne dăm seama că pentru o ţară ca România (care are încă probleme severe) retragerea totală a statului ar fi un dezastru pentru cei lipsiţi de mijloace. Nu avem nevoie de un stat minimalist. Avem nevoie de un stat funcţional, reformat, muncitor şi în slujba cetăţeanului, din al cărui corp să fie eliminate excesele de orice fel. Statul ar trebui să intervină în economie doar acolo unde sunt dovezi solide că în lipsa intervenţiei piaţa liberă ar naşte dezechilibre severe.

Ce raport trebuie să fie între Stat si Biserică?

S.P: Cred că un început de răspuns bun îl primim dacă ne uităm împreună la statele pe care le admirăm, pe care le vedem ca exemple de urmat pentru ţara noastră şi am putea porni de la analiza relaţiei Stat – Biserică din aceste ţări / naţiuni. Este posibil însă să nu găsim acelaşi răspuns. E posibil să descoperim ţări care migrează puternic către agnosticism şi ateism – vezi exemplul Olandei, sau ţări precum Polonia (mai apropiată ca situaţie socio-economică de noi) unde credinţa religioasă joacă un rol mult mai important în societate. Personal cred că Statul şi Biserica sunt două lucruri total diferite care trebuie ţinute separat.

Constituţia României ne indică însă faptul că România respectă toate libertăţile religioase ale cetăţenilor Români, ba chiar, în articolul 32 – dreptul la învăţătură, aliniatul 7, vorbeşte despre libertatea învăţământului religios protejat prin lege. Voci aprinse din spaţiul public pun accentul pe necesitatea educaţiei religioase mai degrabă limitate la elemente precum importanţa credinţei şi istoria religiilor, dar nu pe cea a îndoctrinării confesionale.

Basarabia este România? Ce agendă trebuie să avem în relatia cu Republica Moldova?

S.P: Dacă nu aş fi avut ocazia să călătoresc în Republica Moldova şi să stau de vorbă cu oameni de acolo sau să am prieteni şi vecini moldoveni aici în România, aş fi dat probabil un răspuns instinctual mult mai agresiv. Da. Istoric Basarabia şi Bucovina de Nord sunt foste teritorii ale României. Sunt ele astăzi România? e o întrebare mult mai grea. Dar în mod clar, agenda pe care România trebuie să o aibă în relaţie cu Republica Moldova este una extrem de activă şi de prezentă. Stabilitatea şi progresul economic şi social al statului vecin de la est de Prut, înseamnă indirect pentru întreaga regiune stabilitate şi predictibilitate.

Avem responsabilitatea de a susţine Republica Moldova prin programe de colaborare transfrontalieră, schimburi internaţionale, colaborări ale presei şi ale societăţii civile. Asta înseamnă fonduri alocate şi eforturi direcţionate. Veţi vedea că unul din cele 40 de angajamente ale Alianţei USR PLUS se referă exact la acest lucru.

Ultima carte pe are aţi citit-o. Ultimul fim pe care l-aţi văzut.

S.P: Ultima carte pe care o citesc se numeşte “Momente decisive” de Jared Diamond. Este despre cum reacţionează naţiunile în faţa crizelor şi a schimbării.

Ultimul film văzut recent de la care încă am impresii foarte puternice este “Colectiv”. Mai ales că pe 30 octombrie aniversăm 5 ani de la producerea evenimentului care a zguduit România. 5 ani şi încă avem atât de multe lucruri de schimbat la ţara noastră.