Parohie pentru ucrainenii din România. Patriarhul Daniel a fost de acord cu propunerea lui Poroşenko

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În vizita la Bucureşti, preşedintele ucrainean Petro Poroşenko s-a întâlnit şi cu Patriarhul Daniel, care a fost de acord cu ridicarea unei parohii pentru comunitatea ucraineană din România.

Potrivit unui comunicat al Biroului de Presă al Patriarhiei Române, preşedintele Ucrainei Petro Poroşenlo, aflat ieri în vizita la Bucureşti, a spus că în Ucraina există peste 100 de parohii ortodoxe în care slujbele religioase se oficiază în limba română şi, în acest context, a exprimat dorinţa ca şi ucrainenii din România să poată avea slujbe religioase în limba maternă, inclusiv în Bucureşti.

De asemenea, în ceea ce priveşte situaţia bisericească din ţara sa, preşedintele Ucrainei a adresat rugămintea ca patriarhul BOR să susţină şi să faciliteze realizarea dorinţei ucrainenilor de a avea o Biserică Ortodoxă unită.

La rândul său, patriarhul Daniel a amintit că în România funcţionează un Vicariat Ortodox Ucrainean, care are 32 de biserici parohiale şi trei mănăstiri, în care slujbele religioase se oficiază în limba ucraineană. El a exprimat disponibilitatea pentru înfiinţarea unei parohii care să deservească comunitatea ucraineană din capitala României.

De asemenea, în cadrul întrevederii de la Reşedinţa Patriarhală, întâistătătorul BOR a subliniat importantele legături istorice şi duhovniceşti între cele două popoare vecine.

În acest sens, patriarhul a amintit de Sfântul Ierarh Petru Movilă, Mitropolitul Kievului, de origine română, precum şi de Sfântul Cuvios Paisie de la Neamţ, stareţ de origine ucraineană al Mănăstirii Neamţ în secolul al XVIII-lea, menţionând că frăţietatea duhovnicească dintre cele două popoare durează până astăzi, fapt dovedit şi de mulţimea pelerinilor români care vizitează locurile cele mai importante din punct de vedere spiritual din Ucraina.

Totodată, preşedintele Petro Poroşenko a mulţumit patriarhului Daniel pentru eforturile depuse în direcţia apropierii dintre cele două popoare, care au foarte multe lucruri în comun ca ţări majoritar ortodoxe în care Biserica se bucură de preţuirea deosebită a poporului, mai informează comunicatul BOR.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite