Poporul pesedist l-ar accepta şi nu prea pe Tăriceanu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Călin Popescu Tăriceanu
Călin Popescu Tăriceanu

Premierul Victor Ponta a vorbit în cuvinte dulci despre o posibilă candidatură a lui Călin Popescu Tăriceanu la alegerile prezidenţiale. Cei mai mulţi social-democraţi din teritoriu au părut uimiţi şi au evitat, discret, răspunsul, unii spun că l-ar putea susţine pentru Cotroceni, alţii vorbesc despre coloana sa vertebrală. Evident, sunt şi lideri PSD care nici nu vor să audă de Tăriceanu, pentru simplul fapt că nu este social-democrat.

Sălaj: Tiberiu Marc, preşedinte: „Există şanse ca USL să funcţioneze în continuare într-o altă formulă, cu o grupare din actualul PNL care doreşte să continue proiectele politice ale USL. Cred că Tăriceanu ar putea fi o soluţie pentru prezidenţiale“.

MARAMUREŞ: Gabriel Zetea, preşedinte: „Nu cred că în acest caz este vorba de o apropiere de PSD  a domnului Tăriceanu. Cred mai mult că vorbim despre regretul acestuia faţă de plecarea PNL-ului de la guvernare. Legat de candidatura dânsului la prezidenţiale, mi se pare o discuţie mult prea îndepărtată în acest moment. Noi vom susţine candidatul USD“.

SATU MARE:  Dorel Coica, preşedinte: „Mereu l-am plăcut pe Călin Popescu Tăriceanu. Dacă va candida la prezidenţiale, îl vom susţine pentru că este un om cu coloană vertebrală“.

VASLUI: Dumitru Buzatu, preşedinte: „Nu este nicio apropiere între Ponta şi Tăriceanu, este o relaţie normală între doi oameni politici. Astea cu candidatura lui Tăriceanu la Preşedinţie sunt basme. USD are forţa şi capacitatea să găsească şi să desemneze un om pentru funcţia de preşedinte, un om pe care noi din teritoriu avem de asemenea puterea să îl susţinem astfel încât să câştige“.

IAŞI: Anghel Stanciu, deputat: „Mă surprinde o anume naivitate la o anumită experienţă politică, când domnul Tăriceanu crede că electoratul social-democrat din România nu va vota un membru PSD candidat la Preşedinţie, ci va vota un fost premier PNL. Regret că domnia sa a găsit de cuviinţă la 60 şi ceva de ani să fie iarăşi tânăr în politică. Cred că acţiunea sa va fi sortită eşecului“.

BISTRIŢA-NĂSĂUD: Radu Moldovan, preşedinte: „Am fost coleg opt ani cu domnul Tăriceanu, care a fost un prim-ministru performant. Victor Ponta l-a apreciat pe domnul Tăriceanu“.

CARAŞ-SEVERIN: Ion Mocioalcă, preşedinte: „Tăriceanu este prezent prin toate sondajele, ba chiar are procente cu două cifre. Mai rămâne ca partidul dânsului să demonstreze că poate susţine un prezidenţiabil”.

BOTOŞANI: Ovidiu Portariuc, liderul organizaţiei municipale: „ Este o decizie binevenită. Ştiu că are şi sprijinul unei părţi a PNL. Atât timp cât efortul său este constructiv în zona USL şi susţine eforturile primului ministru, are parte şi de susţinerea noastră. Sper ca exemplul să se răsfrângă şi în teritoriu“.

ALBA: Ioan Dîrzu, preşedinte: „Tăriceanu este o piesă de care se va vorbi mult în următoarea perioadă. În cazul în care PSD nu va avea candidat propriu, iar Tăriceanu va fi candidatul USD, îl vom sprijini”.

CLUJ : Remus Lăpuşan, preşedinte: „E prematur să vorbim acum de domnul Tăriceanu ca despre un candidat la prezidenţiale. Prioritatea noastră e să guvernăm ţara“.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite