Popescu a condus cu o mână de fier PSD Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fost ministru al economiei în cabinetul Năstase, Dan Ioan Popescu şi-a legat, ani buni, cariera politică de organizaţia PSD Bucureşti. Provenit din Partidul Republican al lui Ion Mânzatu, DIP a

Fost ministru al economiei în cabinetul Năstase, Dan Ioan Popescu şi-a legat, ani buni, cariera politică de organizaţia PSD Bucureşti. Provenit din Partidul Republican al lui Ion Mânzatu, DIP a reuşit să se impună în cadrul filialei din Capitală a PDSR, într-o perioadă în care ţărăniştii şi liberalii îşi trăiau momentele de glorie la vârful municipalităţii. Deşi nu a manifestat niciodată ambiţii pentru câştigarea funcţiei de primar general, Dan Ioan Popescu s-a aflat foarte aproape de a curma "hegemonia" partidelor de dreapta în Bucureşti, atunci când Sorin Oprescu mai avea nevoie de puţine voturi pentru a-l învinge pe Traian Băsescu, edil-şef în perioada 2000-2004. La ultimul scrutin, sub conducerea lui DIP, organizaţia din Capitală a PSD a pierdut patru din cele şase primării de sector, Neculai Onţanu şi Marian Vanghelie fiind singurii social-democraţi care şi-au păstrat fotoliile de edili. Acest fapt, coroborat cu tensiunile existente între el şi Adrian Năstase, l-au determinat pe Popescu să renunţe la şefia filialei, însă nu pentru mult timp. Scandalul mediatic şi procedurile judiciare declanşate, la începutul acestui an, din cauza suspiciunilor ce planau asupra modului în care şi-a dobândit averea, au pus definitiv capăt prezenţei lui Dan Ioan Popescu în fruntea PSD Bucureşti. Deputatul Popescu s-a văzut nevoit să explice, în faţa magistraţilor, provenienţa sumei de aproximativ un milion de euro, despre care membrii Comisiei Speciale de Cercetare a Averii susţin că nu poate fi justificată. Fostul ministru al economiei declara, încă din martie, că membrii Comisiei în cauză nu au luat în considerare o parte din suma de 46 de miliarde de lei pe motiv că actele doveditoare nu ar fi avut ştampila băncii, deşi acest lucru nu ar fi fost necesar.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite