Ponta, după ce UB a trimis spre reanalizare lucrarea de doctorat: Până la urmă o să reuşească şi am scăpat de-o grijă

Ponta, după ce UB a trimis spre reanalizare lucrarea de doctorat: Până la urmă o să reuşească şi am scăpat de-o grijă

Fostul premier Victor Ponta a declarat, marţi seară, după ce Universitatea Bucureşti a trimis Ministerului Educaţiei copia tezei de doctorat a acestuia, pentru a fi analizată de CNATDCU, în contextul suspiciunilor de plagiat, că ”gradul de succes ţine de numărul de încercări”.

Ştiri pe aceeaşi temă

”Foarte bine. Gradul de succes ţine de numărul de încercări. Să încerce că până la urmă o să reuşească şi am scăpat de-o grijă”, a spus Ponta, întrebat dacă are emoţii pentru că lucrarea sa de doctorat va fi reverificată.
 
Universitatea din Bucureşti a trimis, marţi, Ministerului Educaţiei copia tezei de doctorat a fostului premier Victor Ponta, pentru a fi analizată de CNATDCU, în contextul suspiciunilor de plagiat. Cinci solicitări de retragere a titlului de doctor al lui Victor Ponta au fost trimise de Universitatea Bucureşti ca urmare a concluziilor formulate de Comisa de Etică, ce probează verdictul de plagiat încă din anul 2012.
 
“Copia tezei a fost transmisă ca răspuns la solicitarea înaintată de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice la începutul săptămânii, pentru a putea fi analizată de către CNATDCU în contextul suspiciunilor de plagiat”, arată Universitatea din Bucureşti, într-un comunicat de presă.
 
Universitatea din Bucureşti a trimis, până în prezent, cinci solicitări de retragere a titlului de doctor al lui Victor Ponta, ca urmare a concluziilor formulate de Comisa de Etică a Universităţii din Bucureşti, care probează verdictul de plagiat, încă din anul 2012. Cea mai recentă solicitare trimisă de Universitatea din Bucureşti în acest sens a fost la începutul lunii martie.
 
În 2012, Victor Ponta, pe atunci premier, a fost acuzat de plagiat în lucrarea sa de doctorat, ”Curtea Penală Internaţională”, cu care a obţinut titlul de doctor în 2003.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările