Ponta spune că înregistrarea cartelelor preplătite a fost decisă de CSAT în mandatul lui Antonescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Victor Ponta a declarat, joi, că înregistrarea convorbirilor telefonice efectuate pe baza cartelelor preplătite a fost decisă de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) în luna august a anului trecut, în mandatul de preşedinte interimar al lui Crin Antonescu, după atentatul terorist din Bulgaria.

El a precizat că nu este vorba de o operaţiune de interceptare, ci de înregistrare.

„Este o decizie adoptată în luna august a anului trecut de către CSAT şi, de atunci, am progresat în ceea ce priveşte procedurile de implementare, pentru că în acest moment sunt peste 10 milioane de cartele preplătite şi evident că nu poţi să retroactivezi. Nu doar că o susţin, eram în CSAT, dacă nu mă înşel era în perioada mandatului interimar al domnului Antonescu, domnia sa era preşedinte interimar, eu eram prim-ministru, erau toţi miniştrii acolo, şi a fost adoptată această decizie imediat după atentatul din Bulgaria, unde atacatorii au folosit cartele preplătite“, a spus Ponta, citat de Mediafax.

Deputatul PSD Sebastian Ghiţă a declarat, marţi, într-un interviu pentru Hotnews, că intenţionează ca în sesiunea parlamentară din toamnă să depună o iniţiativă legislativă care să permită interceptarea cartelelor telefonice preplătite de către serviciile secrete.

„Vrem să găsim o soluţie cu privire la modul de gestionare a cartelelor preplătite. Nu mă refer neaparat la cartelele pre-plătite care au fost cumpărate până acum, care îşi pierd din valabilitate, nu mai sunt folosite şi încet-încet ies din uz. Trebuie să generam un cadru legal prin care, în condiţiile în care aceste cartele pre-plătite din România pot fi folosite la infracţiuni, ele să poată fi luate în evidenţă şi să aibă acelaşi regim ca telefoanele obişnuite“, a declarat Sebastian Ghiţă

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite